Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Tulcea si-a propus prin Planul de formare profesională pentru anul 2017 organizarea unui număr total de 29 cursuri (24 meserii), pentru 602 persoane, din care 25 cursuri pentru 546 şomeri si 4 cursuri pentru alte categorii de beneficiari de servicii de formare profesională gratuite (56 deţinuţi in penitenciar).
Cursurile de formare profesionala propuse pentru a fi organizate in anul 2017 sunt următoarele: agent de securitate (42 persoane); ajutor mecanic auto (21 persoane); barman preparator (21 persoane); brutar (21 persoane); bucătar (21 persoane); cameristă (42 persoane); cofetar (21 persoane); comunicare in limba engleza (21 persoane); contabil (21 persoane); electrician electronist auto (21 persoane); electrician constructor (21 persoane); formator (28 persoane); frizer, coafor, manichiurist, pedichiurist (21 persoane); instalator instalatii tehnico sanitare si de gaze (21 persoane); lacatus constructii mecanice si navale (21 persoane); lucrător in alimentatie publica (21 persoane); lucrător in comerţ (42 persoane); lucrator in tamplarie (21 persoane); operator introducere validare si prelucrare date (28 persoane); reflexoterapeut (21 persoane); stlist protezist de unghii (21 persoane); lucrator in cultura plantelor (56 persoane din care: 28 someri si 28 detinuti in penitenciar); frizer (14 detinuti in penitenciar); lucrator instalator pentru constructii (14 detinuti in penitenciar).
Una din cele mai importante măsuri active pentru creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă este formarea profesională, deoarece prin asigurarea creşterii şi diversificării competenţelor profesionale ale şomerilor se ating, concomitent, două obiective: satisfacerea solicitărilor imediate pe piaţa muncii şi anticiparea evoluţiilor viitoare ale pieţei muncii. Persoanelor aflate in căutarea unui loc de munca li se oferă astfel posibilitatea dobândirii cunoştinţelor teoretice si practice specifice unei noi meserii care sa mărească şansele ocupării unui loc de munca.
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă care urmează gratuit un program de formare profesională au următoarele drepturi pe perioada derulării cursului:
– să beneficieze de pregătire teoretică şi practică pe toata durata cursului şi să susţină gratuit, de cel mult două ori examenul de absolvire la finalizarea cursului;
– să beneficieze de rechizite şi materiale de instruire şi să primească în folosinţă manuale;
– să beneficieze, dacă este cazul, de echipament de protecţie pe timpul instruirii practice;
– să beneficieze, pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire, de abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun;
– să beneficieze de consultaţii medicale, analize medicale şi teste necesare frecventării cursului;
-să se retragă de la curs fără a suporta cheltuielile efectuate pentru serviciile de formare profesională dacă se încadrează în muncă sau dacă încep o activitate economică;
Pentru înscrierea la un program de formare profesională sunt necesare următoarele documente:
– cerere tip (se completează la sediul A.J.O.F.M. Tulcea)
– angajament de participare la curs (se completează la sediul A.J.O.F.M. Tulcea)
– copie act de identitate
– copie certificat de naştere
– copie certificat căsătorie (pentru femei)
– copie diplomă studii (ultimul act de studii)
– adeverinţa medicala – apt pentru munca – eliberata de medicul de familie
Persoanele aflate in cautarea unui loc de munca care doresc sa urmeze un curs de formare profesionala, pot afla informatii suplimentare in legatura cu programele de formare profesionala, de la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Tulcea din str. Grigore Antipa nr. 10, etaj 1, camera 104, sau la telefon: 0240/516858 – int. 118.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: