Poate candida un mort la alegerile prezidenţiale? Dezbaterile din Nigeria despre preşedintele Republicii

Muhammadu Buhari, președintele Nigeriei (foto: www.silverbirdtv.com)

Generalul Muhammadu Buhari s-a născut la 17 decembrie 1942 şi este preşedinte al Republicii Federale Nigeria din 2015.

În luna mai 2018, după ce preşedintele a fost primit la Casa Albă de Donald Trump, în cadrul unei vizite oficiale, a dispărut din viaţa publică. Repetatele comunicate oficiale susţineau că Muhammadu Buhari se afla la Londra, unde urma un tratatament medical după o operaţie complicată. O dispariţie de câteva luni a mai fost semnalată şi în 2017, când speculaţii despre o boală gravă a preşedintelui au circulat intens în presa nigeriană.

De data aceasta a fost altfel.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Imediat după ce preşedintele Muhammadu Buhari a dispărut din viaţa publică, fostul ministru Femi Fani Kayode a postat un mesaj pe Twitter, care a fost preluat cu repeziciune, potrivit căruia şeful statului nigerian a murit şi că nu va mai reveni niciodată de la Londra. Fostul ministru, demis din guvern după suspiciuni de corupţie, a mai declarat că spiritul unui sudanez, pe nume Jubril, s-a încarnat în trupul lui Muhammadu Buhari şi că acest lucru „este un ritual comun pentru satanişti”. Liderul organizaţiei paramilitare separatiste din Biafra, Nnamdi Kanu, a anunţat şi el la Radio Biafra, în mod repetat, că preşedintele Nigeriei a murit la Londra şi că o sosie sudaneză, acelaşi Jubril Al-Sudani, l-ar fi reîntrupat în cadrul unui ritual necredincios.

Cum nici preşedintele Muhammadu Buhari nu a făcut personal vreo declaraţie publică vreme de şapte luni şi nici vicepreşedintele Yemi Osinbajo nu a dezminţit informaţia decesului şefului statului, presa şi opinia publică din Nigeria sunt astăzi divizate în ceea ce priveşte realitatea.

O bună parte a Nigeriei este convinsă că preşedintele Muhammadu Buhari a murit şi că sosia lui sudaneză, Jubril, reîncarnată satanic, va candida la alegerile prezidenţiale din februarie 2019. O altă parte respinge alegaţiile opoziţiei şi ale cercurilor fundamenaliste religioase şi susţine că preşedintele este sănătos şi viu.

Pe acest scandal intern, la summitul la nivel înalt referitor la schimbările climatice deschis la 3 decembrie a apărut în public însuși preşedintele Muhammadu Buhari, însoţit de ministrul de Externe, Geoffrey Onyeama, de cel al Apelor, Suleiman Adamu, şi al Mediului, Ibrahim Jibrin. La o conferinţă de presă organizată în sala mare a Primăriei din Katowice (Polonia), Muhammad Buhari a transmis de-a dreptul: „Sunt viu! Trăiesc! Sunt chiar eu, vă asigur. Curând îmi voi aniversa cei 76 de ani şi mă simt încă în putere”. Ca să fie mai convingător pentru opinia publică, preşedintele Buhari a fost însoţit la conferinţa de presă de unul dintre cei mai cunoscuţi artişti nigerieni, Larry Ugwu, care trăieşte de peste patru decenii în Polonia.

Teoria că preşedintele Muhammadu Buhari este viu a fost preluată imediat de mass-media occidentale: radio BBC a transmis în direct alocuţiunea sa de la Katowice iar „Financial Times” a titrat, la 3 decembrie: „Preşedintele nigerian Buhari a respins teoriile conspiraţioniste referitoare la moartea sa”. Că trăieşte şi că nu este o farsă a asigurat şi cotidianul „Washington Post”, în ediţia sa din 3 decembrie. În Nigeria, cotidianul „Daily Trust” tipărea o scurtă declaraţie prezidenţială, tot la 3 decembrie, care arăta chiar aşa: „Este o ignoranţă şi lipsit de religiozitate să susţii că am murit!”

Cel mai important cotidian independent nigerian, „The Independent”, care apare în capitala economică, Lagos, susţine că preşedintele Buhari s-ar fi întâlnit la 1 şi 2 decembrie, la Katowice, cu reprezentanţi ai comunităţii nigeriene din Polonia, cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, şi cu şeful Executivului de la Varşovia, Mateusz Morawiecki.

La Katowice, preşedintele Nigeriei, Muhammadu Buhari, ar fi avut prilejul să o salute şi să vorbească şi cu şeful delegaţiei României, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

Candidatul opoziţiei la prezidenţiale, fostul vicepreşedinte al Republicii, Atiku Abubakar, susţine, însă, că totul este „satanism” şi că prin vocea trupului preşedintelui Buhari vorbeşte sosia sudaneză Jubril. În mod evident, liderul opoziţiei cere expertize medicale occidentale care să ateste că este vorba despre şeful statului, în caz contrar o „fantomă” neputând participa la alegerile din februarie 2019.

Nigeria este unul dintre cele mai mari state africane, cu o suprafaţă de aproape 1 milion de kilometri pătraţi şi o populaţie de peste 200 de milioane de locuitori. Independentă de Coroana britanică din 1960, Nigeria este unul dintre cei mai importanţi producători şi exportatori de petrol din lume. Războaiele civile religioase (jumătate din populaţie este creştină, cealaltă musulmană), corupţia endemică, lipsa infrastructurii şi slaba calitate a instituţiilor publice au făcut din Nigeria, în acelaşi timp, şi una dintre cele mai sărace şi fragile state ale continentului african.

Preşedintele Muhammadu Buhari a câştigat alegerile prezidenţiale din 2015 având drept mesaj trei obiective fundamentale: securitatea statului în faţa ameninţărilor teroriste interne (cum ar fi organizaţia Boko Haram), revigorarea economică şi lupta împotriva corupţiei. Deja, de anul trecut, Nigeria a reuşit să stopeze importurile de orez, prin sporirea istorică a producţiilor interne, ceea ce este un pas fundamental în ceea ce priveşte securitatea alimentară a ţării.

În februarie 2019, generalul Muhammadu Buhari vrea să câştige un al doilea mandat de preşedinte al Nigeriei.

Problema fundamentală este aceea că va trebui să dovedească liderilor opoziţiei şi opiniei publice că nu este mort şi că trupul lui nu a fost cucerit, prin ritualuri satanice, de o sosie sudaneză.

Va reuşi?

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: