Majoritatea clădirilor din Madagascar ridicate până la începutul anilor 1990 au fost construite cu ciment importat din România. O bună parte a agriculturii mecanizate din insulă încă mai funcţionează cu tractoarele produse la Braşov iar datoriile statului malgaş către România au fost anulate după 1990.
Cea mai mare parte a relaţiilor diplomatice şi economice dintre România şi ţările africane au fost stabilite la începutul anilor 1960 şi s-au dezvoltat cu precădere în timpul lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989). În ultimele două decenii de comunism românesc, o bună parte din regimurile dictatoriale şi corupte din Africa au beneficiat copios de linii de credit în valută oferite de factorii de decizie de la Bucureşti sau de bunuri de consum care, adesea, nu erau plătite. Cele mai multe beneficii au avut state precum Sudan, Guineea, Zimbabwe, Zambia dar şi cele din Africa de Nord, îndeosebi Maroc, Algeria şi Libia unde companiile româneşti de stat au investit enorm în infrastructură: construcţia de porturi, de autostrăzi, clădiri publice, combinate industriale, rafinării, utilaj petrolier şi echipamente de exploatare a minereurilor. Mii de tineri din state africane au fost şcoliţi în universităţi româneşti iar experienţa acestora a fost folosită în infrastructura sanitară sau în industriile noi ale ţărilor lor. Clădirea Parlamentului din Khartoum (capitala Sudanului) este un proiect arhitectonic românesc, ridicată cu forţă de muncă şi utilaje din România şi, desigur, cu bani româneşti.
Timp de şase decenii, nici un stat din Africa nu a ridiculizat sau criticat public statul român, vreun lider de la Bucureşti sau vreo acţiune internă sau internaţională a României.
Cazul Radu Mazăre a anulat şase decenii de diplomaţie românească în Africa
La mijlocul lunii mai 2019, însă, ministrul Justiţiei din Madagascar, Jacques Randrianasolo, informa mass-media româneşti că fostul primar al Constanţei a devenit o problemă pentru noua arhitectură instituţională a uneia dintre cele mai sărace şi corupte ţări de pe glob. Madagascar este în ultima parte a clasamentului mondial în ceea ce priveşte dezvoltarea economică, nivelul veniturilor pe locuitor, transparenţa decizională, soliditatea instituţiilor. „Radu Mazăre este extrădabil pentru că infracţiunea de care a fost acuzat nu este o chestiune politică, ci e una de drept comun, este corupţie – a apreciat ministrul malgaş. Şi noi, malgaşii, deferim justiţiei, fără ezitare, pe toţi cei implicaţi în acte de corupţie. Prin urmare, noi nu mai aşteptăm să-l vedem pe Radu Mazăre cum rămâne în Madagascar pentru că atunci îi va contamina de asemenea şi pe corupţii de aici”.
Niciodată în istoria de 60 de ani a relaţiilor bilaterale dintre România şi Madagascar vreun oficial de la Antananarivo nu a pălmuit un român cu mai multă putere. Iar această ruşine pleacă la Constanţa, acolo unde Radu Mazăre locuieşte pe malul lacului Siutghiol.
Declaraţia demnitarului care ocupă portofoliul Justiţiei a venit după ce, la începutul lunii mai, consulul onorific al Madagascarului la Bucureşti, Serge Rameau (născut în 1947 în România şi emigrat în Franţa la 9 luni), a atenţionat în public pe ministrul de Externe Teodor Meleşcanu că autorităţile române nu au răspuns niciodată demersurilor guvernului de la Antananarivo privind extrădarea clovnului de la Constanţa. A fost nevoie de un comunicat oficial al Ministerului român de Externe şi de o declaraţie publică a lui Teodor Meleşcanu ca afirmaţiile consulului onorific malgaş să piardă din intensitate.
În fine, dar deloc cel mai puţin important, în seara de 17 mai chiar şeful diplomaţiei din Madagascar, Naina Andriantsitohaina, a trimis presei de la Bucureşti un comunicat în care anunţă că primarul constănţenilor va fi predat autorităţilor române, că toate informaţiile potrivit cărora ar rămâne pe insulă sunt false şi că ţara sa este gata să se achite de această sarcină.
România şi Madagascar: scurtă istorie a cunoaşterii reciproce până la Radu Mazăre
Schimburile dintre România şi Madagascar sunt extrem de precare: nu există investiţii reciproce, curse aeriene sau navale directe, tratate bilaterale în domenii de interes general sau secundar (politic, diplomatic, economic, financiar, juridic), ci doar acorduri şi convenţii care sunt reînnoite periodic. Legăturile comerciale bilaterale sunt, de asemenea, insignifiante: în 2016 schimburile au însumat abia 6 milioane de dolari, România exportând în Madagascar produse în valoare de 4 milioane de dolari (componente auto, anvelope, frigidere, uree, hârtie, produse farmaceutice, cereale, materiale de construcţii) şi importând condimente în valoare de 2 milioane de dolari.
Madagascar a fost o colonie franceză în perioada 1895-1960 şi şi-a proclamat independenţa la 26 iunie 1960, devenind o republică, iar Philibert Tsiranana, lider al Partidului Social Democrat, primul ei preşedinte (1960- 1972).
Cu o populaţie de peste 25 milioane de locuitori, pe aproape 600.000 de kilometri pătraţi, Madagascar este o republică prezidenţială, pe baza Constituţiei din 2010, şeful statului având prerogative lărgite faţă de şeful guvernului şi de cele două camere ale Parlamentului: Adunarea Naţională (cu 151 de deputaţi) şi Senatul (33 de membri, dintre care 11 numiţi de preşedintele Republicii). Deşi cu un relief extrem de variat şi cu bune oportuniţăţi de comerţ maritim, agricultură, turism şi industrii locale, de la câştigarea independenţei Madagascarul a rămas una dintre cele mai sărace ţări ale continentului african, Produsul Intern Brut atingând în 2016 abia 1500 de dolari pe locuitor (de aproximativ zece ori mai puţin decât în România).
Niciodată o democraţie funcţională, în Madagascar a funcţionat, între 1975 şi 1993, un regim politic comunist, foarte apropiat de valorile ideologice ale Republicii Populare Chineze a lui Mao Zedong şi R.P.D. Coreene a lui Kim Ir Sen. Amiralul Didier Ratsiraka, fost locotenent de marină înainte de a deveni şef de stat, este conducătorul regimului comunist malgaş, cel care la 15 iunie 1975 a venit la putere printr-o lovitură de stat militară iar la 21 decembrie 1975, printr-un referendum aprobat de peste 90% dintre cetăţenii malgaşi, a adoptat Carta Revoluţiei Socialiste Malgaşe (Constituţia) şi a proclamat Republica Democratică (comunistă) Madagascar. Industria a fost naţionalizată, agricultura a fost cooperativizată, partidele politice şi presa liberă au fost interzise, călătoriile în afara insulei suprimate iar comerţul a fost îndreptat exclusiv spre R.P. Chineză, R.P.D. Coreeană, URSS, Cuba şi alte câteva state comuniste europene. Partidul unic a organizat alegeri, pe care le-a câştigat succesiv. La fel ca în statele comuniste europene, deşi un stat cu resurse agricole abundente şi cu o climă favorabilă culturilor, în Madagascar s-a instaurat rapid penuria de produse de primă necesitate iar magazinele de stat din capitala Antananarivo şi din celelalte oraşe au rămas goale vreme de mai bine de 15 ani. Circula şi o anecdotă în această perioadă, ca oriunde la o coadă la produse în statele comuniste: care este cel mai lung tunel din lume? Răspuns: acela care leagă Madagascarul de paradisul comunist.
România a recunoscut Republica Madagascar imediat după proclamarea independenţei, la 1 iulie 1960. La opt ani după aceea, la 10 septembrie 1968, între România şi Madagascar s-au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă. Din 1960 şi până astăzi, la Antananarivo şi la Bucureşti nu au fost deschise vreodată misiuni diplomatice oficiale.
Ultima vizită a unui înalt demnitar din Madagascar la Bucureşti s-a produs în 1972, când ministrul de Externe, Didier Ratsiraka (viitorul preşedinte), a fost primit de Nicolae Ceauşescu, într-un turneu care a mai cuprins vizite în R.P. Chineză, R.P.D. Coreeană şi URSS.
După 1989, relaţiile diplomatice dintre România şi Madagascar au devenit modeste. Ambasadorul României acreditat la Antananarivo este cel care conduce Ambasada din Africa de Sud (până în 1990, Ambasada României din Algeria) iar ambasadorul Republicii Madagascar acreditat la Bucureşti este şeful misiunii diplomatice de la Roma. În Madagascar există o comunitate foarte mică de români (în jur de 10) iar la Bucureşti, de câţiva ani, funcţionează un Consulat onorific al Republicii Madagascar, care intermediază corespondenţa între ambasade şi asigură un modest schimb de informaţii bilaterale. Din 2019, la Antananarivo s-a deschis şi un consulat onorific al României. Regimul de vize existent între cele două state face şi mai dificilă călătoria dintre cele două state.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
Traiasca Wikipedia!