Presa de peste Ocean a vorbit cu insistență în ultima perioadă despre o ofensivă fermecătoare (charmoffesive) din partea Iranului pentru a descrie declarațiile și acțiunile diplomatice ale Teheranului care au ca scop ameliorarea tensiunilor cu lumea occidentală, încheierea unui acord în privința programului nuclear și eliminarea sancțiunilor internaționale economice. Pe acest fond, prezența președintelui Hassan Rouhani la New York, pentru sesiunea Adunării Ge-nerale a ONU, discursul său și posibila întâlnire cu președintele Obama au fost așteptate cu deosebit interes.
Era de așteptat ca alocuțiunea lui Rouhani să marcheze o delimitare și o schimbare de atitudine clară față de prestațiile din anii trecuți ale fostului președinte, Mahmud Ahmadinejad, de la aceeași tribună a ONU. Și, într-adevăr, noul președinte iranian a vorbit despre toleranță și înțelegere, subliniind că armele nucleare nu au niciun viitor. În aceeași măsură, el a apreciat deschiderea lui Barack Obama pentru a găsi soluții care să pună capăt la trei decenii de neîncredere și înstrăinare între cele două țări, exprimându-și speranța că se poate ajunge la un cadru de negociere care să elimine divergențele. Foarte ferme au fost asigurările lui Hassan Rouhani cu privire la faptul că Iranul nu încearcă să obțină arme nucleare prin programul de îmbogățire a uraniului. El și-a încheiat discursul cu o referire la diversitatea și unitatea religiilor care afirmă laolată pacea și toleranța. „Speranța mea – a declarat Rouhani – emană din credința împărtășită de toate religiile că omenirea trebuie să se aștepte la un viitor bun și strălucitor”. Coranul, Sfânta Scriptură și Torah, toate a-mintesc că cei credincioși vor moșteni pământul.
Însă, dincolo de tonul conciliator, discursul liderului de la Teheran a conținut și nuanțe care păreau a fi ecouri ale ieșirilor violente practicate de predecesorul său. Astfel, el a descris sancțiunile impuse asupra țării sale ca fiind „violente, pur și simplu”, considerându-le o formă de agresiune din partea Occidentului. De asemenea, el a afirmat că interesele oarbe ale grupurilor de presiune războinice din SUA au făcut ca dialogul bilateral să fie confuz și neproductiv, însă fără să ofere soluții concrete care să rezolve disputa nucleară.
De aceea, pe lângă cei entuziasmați și încrezători în reorientarea Iranului, discursul președintelui Rouhani a stârnit și critici din mai multe părți, fiind privit cu scepticism. Mii de protestatari au demonstrat în apropierea sediului ONU împotriva liderului de la Teheran, mulți dintre ei fiind membri unui grup disident iranian numiți Mujahedinii Khalq.
Liderii israelieni au criticat public intervenția lui Rouhani și au boicotat discursul
Pe de altă parte, grupurile de lobby proisraeliene au acuzat faptul că discursul a preluat teme vehiculate în trecut de Ahmadinejad. Gary Samore, liderul unei organizații care cere sancționarea și mai drastică a Iranului și expert în proliferarea armelor nucleare la Universitatea Harvard, a declarat că discursul „a fost surprinzător de asemănător cu ceea ce suntem obișnuiți să auzim din partea Iranului, atât ca ton, cât și ca substanță”. El a argumentat că li-derul suprem iranian, Ayatollahul Ali Khamenei, este în continuare interesat de obținerea de arme nucleare și „nu contează cât de mult zâmbește Rouhani”. Singurul lucru pe care îl urmăresc iranienii este acela de a scăpa de povara sancțiunilor internaționale, dar fără a face concesii în privința programului nuclear.
De asemenea, liderii israelieni au criticat public intervenția lui Rouhani din aceleași motive și chiar au boicotat discursul. Premierul izraelian Benjamin Netanyahu a ca-racterizat remarcile lui Rouhani ca fiind „un discurs cinic și plin de ipocrizie”. El a vorbit despre „drepturile omului, deși forțele iraniene participă din plin la masacrul împotriva civililor din Siria”; a făcut comentarii despre „terorism, deși Iranul folosește terorismul în zeci de țări din jurul lumii”. În sfârșit, Netanyahu s-a referit la faptul că președintele iranian nu a făcut „nicio propunere practică pentru stoparea programului militar nuclear și pentru îndeplinirea deciziilor Consiliului de Securitate”, concluzionând că strategia Teheranului este de a trage de timp pentru a face pași înainte în obținerea de arme nucleare.
Adevărul este că Rouhani nu a menționat deloc Israelul în discursul său, însă s-a referit la perpetuarea violenței împotriva palestinienilor, declarând că „Palestina este sub ocupație”, iar „drepturile fundamentale ale palestinienilor sunt violate în mod tragic”.
Obama și Rouhani au evitat întâlnirea și s-au rezumat la o discuție telefonică
S-a vorbit și s-a scris mult despre o posibilă întâlnire între Barack Obama și Hassan Rouhani care să aibă loc cu ocazia sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU. O astfel de întâlnire, între un președinte american și unul iranian, nu a mai avut loc după 1979. O altă încercare s-a mai făcut în septembrie 2000, când Bill Clinton a încercat să aibă o întrevedere informală cu președintele de atunci al Iranului, Mohammad Khatami, de asemenea un moderat, dar care a refuzat oferta, pentru a nu tensiona atmosfera de la Teheran.
Acum, în 2013, după câteva zile de discuții între oficialii americani și iranieni, cei din urmă au considerat că ar fi „prea complicat” ca cei doi lideri să se întâlnească, chiar și întâmplător. Un oficial al administrație americane a declarat, sub anonimat, că intențiile Casei Albe nu aveau în vedere o întâlnire oficială, și nici negocieri pe anumite teme, însă pentru iranieni „a fost prea dificil să facă un pas înainte spre o astfel de întâlnire”. Toate speranțele s-au risipit în momentul în care Rouhani nu a fost prezent la dineul oferit de Secretarul General, Ban Ki-moon, cel mai potrivit moment pentru o strângere de mână cu Obama.
Reticența oficialilor iranieni în a stabili o astfel de întâlnire a avut în vedere, în primul rând, menajarea susceptibilității elementelor dure din Iran, care ar fi subminat repede încercările diplomatice ale lui Rouhani dacă acesta ar fi făcut pași prea rapizi în relația cu SUA, iar o strângere de mână cu președintele american putea fi interpretată astfel. Cu alte cuvinte, evitarea întâlnirii Obama-Rouhani ține, mai repede, de dinamica politicii interne iraniene.
Abia peste două zile, vineri, cei doi lideri au avut o discuție directă, însă numai telefonică după cum a anunțat președintele Obama. Într-o declarație de presă el a precizat că principalul subiect abordat a fost cel al eforturilor comune ce au în vedere încheierea unui acord privind programul nuclear iranian.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
