Răzvan Cătălin Nicola, coordonatorul World Vision la Constanța, a explicat într-un interviu pentru G4Media și Info Sud-Est că neplata chiriilor la timp (din programul 50/20) de către Guvern și schimbarea regulilor de ajutor au panicat comunitatea de refugiați ucraineni și i-a determinat pe unii dintre aceștia să plece, mai ales la presiunea proprietarilor care credeau că vor rămâne fără bani.
Acesta a mai arătat că, în ce privește integrarea ucrainenilor, un aspect foarte important este încercarea de vindecare a traumelor acestora pentru ca refugiații să nu tindă să se izoleze și să nu comunice din cauza suferințelor. Unul dintre proiecte este ”woman empowerment panels” în care 300 de mame vin lunar la aceste paneluri și vorbesc despre problemele lor în Constanța, despre ce au nevoie să se integreze și li se explică societatea și cultura în care trăiesc pentru a se putea descurca în viața de zi cu zi, din momentul în care ies din casă până când se întorc.
Filiala românească a ONG-ului World Vision, organizație caritabilă prezentă în peste 100 de țări, a ajutat în lunile de război peste 170.000 de refugiați, 44% dintre ei copii, transmitea organizația în februarie. Potrivit sondajelor World Vision din februarie, peste 70% din copiii ucraineni din țara noastră au experimentat probleme precum frica față de străini, au devenit mai irascibili, iar o parte însemnată s-au izolat emoțional.
Reporter: De ce au început ucrainenii să plece din Constanța în ultima vreme? Care e explicația?
Răzvan Cătălin Nicola: A existat o plecare de 2.000 de persoane din regiunea Odesa, speriate de noile condiții la noul program de chirie, de suport al guvernului, pentru că nu era foarte clar în privința condițiilor de accesare. Nici cu proprietarii nu e încă foarte clar în privința decontului fostelor chirii din ianuarie încoace, foarte mulți proprietari nu au mai luat niciun ban de la Guvern și le este frică. Proprietarii plătesc întreținerea din banii lor. Sunt chiriile care n-au mai fost plătite de foarte mult timp și s-a creat o panică generală pentru că n-au existat bani. Fondul de rezervă al Guvernului este acum gol, caută să fie reaprovizionat prin diferite metode și din diferite surse ca să fie plătite aceste sume.
Neplata acestor chirii restante, panicarea proprietarilor și apoi refugiații, că se pune presiune și pe ei. Proprietarul tot întreabă: „Plătește, plătește că uite, eu nu-mi iau banii și am cheltuieli”. Și asta este, de acolo pleacă, de la neplată. Dar s-au mai relaxat acum treburile.
Avem și o campanie de informare foarte solidă în grupuri de ucraineni din Constanța. Acum am înțeles ordonanța cum funcționează. Împreună cu DGAS Constanța, am și tradus unele texte de lege și le-am dat mai departe comunității de ucraineni, pentru că toți așteaptă ca ucrainenii să aibă acces la aceste informații, să le caute ei. Nu, sunt oameni veniți dintr-o altă țară, nu cunosc limba, nu cunosc mersul instituțiilor din România, nu știu practic ce presupune societatea asta, să trăiești în ea și încercăm să-i învățăm și asta prin cursurile pe care le avem aici pentru integrare.
Rep.: Cei care pleacă, ați zis că în mare majoritate sunt din Odesa. Pe ce rută pleacă înapoi și de ce aleg să se întoarcă într-o țară paralizată de război?
RCN: Pe la Isaccea se întorc, se duc înapoi acasă practic, dar ideea e că de cele mai multe ori revin în România. Sunt noi bombardamente acum și toți acești 2.000 de ucraineni de care spuneam că au plecat în martie-aprilie, cam în perioada asta, că atunci a fost cea mai mare panică, s-au întors. Și avem și mai mulți care vin acum, pentru că, recent chiar, una dintre angajate ne-a spus aici, ea este din Odesa, că prietenii ei au văzut bombardamente cu 25 de drone la Odesa. Deci Odesa este continuu bombardată și este un mediu nesigur să trăiești și, deci, ei tot vin.
Rep.: Ucrainenii par că se adaptează foarte greu în societatea noastră. De ce?
RCN: Dacă nu ar vrea să integreze și să rămână aici, să spunem, pe termen lung, nu ar fi aici. Sunt și aproape de casă și de aceea au și o motivație mai serioasă decât de exemplu cei din București sau din Brașov, din Cluj. Adică refugiații din Constanța sunt practic foarte aproape de Odesa.
Și o fac treptat, integrarea asta, se face mai greu, dar o fac. Vin la cursul de limba română, de limba engleză, iau parte în proiectul educațional despre care am zis, e cel mai mare din România. Adică n-am fi reușit să facem acest proiect fără comunitatea de ucraineni care se implică în acest proiect și care, din nou, tot vor să facă din ce în ce mai mult pentru Constanța și, unii, lucrează. Sunt înregistrați și la AJOFM acum, caută locuri de muncă. Sunt mulți specialiști.
Avem de exemplu doctori, asistente medicale care sunt din zone care nu mai există, Mariupol, Dnipro, sunt rase de pe fața pământului.
Rep.: Deci, până la urmă, care sunt obstacolele care stau în calea integrării lor, pentru că îmi imaginez că nu reușește toată lumea să se integreze la același nivel?
RCN: Principalele bariere de integrare ar fi cele culturale, pentru că există, ei au un alt mod de a gândi, un mod diferit de a gândi, sunt dintr-o societate care are alte valori, nu foarte diferite de ale noastre, dar valori diferite în sensul de comportament social.
Noi, românii, suntem obișnuiți cu un mod mai extrovertit de a trăi, de a fi, și avem un mod mai relaxat la viață și la multe aspecte. Ei sunt foarte stricți în momentul când li se transmite, li se comunică ceva, sunt genul de oameni care o iau literar, adică partea asta de soft skills este puțin mai redusă în rândul lor. Noi o avem mai dezvoltată, suntem mai creativi, să spun așa, comparat cu ei și uneori asta este principala barieră de comunicare.
Rep.: Deci dacă îi spui unui ucrainean că ne vedem mâine la prima oră, la 7:00 fix îți bate la ușă.
RCN: O să fie la 1 fix, pentru că prima oră e 1. Dacă îi spui „ne vedem la 7:00” fix da, este la șapte fix. Sunt foarte serioși și punctuali. Din punctul ăsta de vedere e un lucru pozitiv, adică avem majoritatea angajaților pe care-i avem aici, din aceștia 18, 12 sunt ucraineni.
Am căutat cumva să facem o balanță între staff-ul român și staff-ul ucrainean, ca să facilităm și procesul de integrare și pentru staff-ul ucrainean, dar și pentru români. Adică, în momentul când aceste două echipe de staff ucrainean și staff român – sunt o singură echipă de fapt, dar două echipe spun în capul meu – realizează coeziunea aceasta și împărtășesc valorile acestea pe care noi le avem, pe care ei le au, pe care noi trebuie să le înțelegem, pe care ei trebuie să le înțeleagă de la noi, se va întâmpla și integrarea beneficiarilor noștri mult mai bine, pentru că vor știi cum să ajute acești oameni din ambele puncte de vedere.
Rep.: Și voluntarii ucraineni sunt și ei tot refugiați, nu?
RCN: Angajați, nu voluntari, dar da, tot refugiați. Din Kiev, din Odesa avem, din Mariupol avem, din Mihailov avem, din mai multe zone.
Rep.: Ați făcut multe lucruri pentru a-i ajuta să se integreze. Traducerea ordonanței este o idee foarte bună. Cursurile de limbă engleză și română din nou sunt foarte utile. Există și alte programe specifice pentru a-i ajuta să se integreze?
RCN: Mai sunt activități sensibile, cum ar fi cele pentru mame și copiii, care au diferite traume. Din punctul meu de vedere, lucrând la traumă, lucrez și la integrarea acelui om, pentru că dacă nu își rezolvă trauma, o să stea în casă, o să stea izolat, n-o să comunice. Avem woman empowerment panels le numim noi. Da, știu cum sună. M-am gândit inițial: „Nu e cumva cam exagerat să le numesc așa?”. Dar coordonatorii de proiect au zis da și am făcut așa. Și avem 150 de mame la două săptămâni, adică trei sute lunar, care vin la aceste woman empowerment panels și vorbesc despre problemele lor în Constanța, ce au nevoie ca să se integreze și într-un fel le ajută să spun așa, să facă față societății din Constanța. Pentru că, de exemplu, n-ai de unde să știi ce înseamnă AJOFM în Constanța, întreabă tu un ucrainean. Nu știe că e Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă. Și la cursul de limba română, limba engleză sunt construite pe principiul explicării societății din Constanța. Adică nu plecăm în mod convențional de la vocabularul de bază gen A B C D, cum se spune română-rusă. Plecăm de la explicarea societății românești. La fel, pe partea de ce mai au ei nevoie, ne-am gândit, hai să facem un assessment de o analiză a nevoilor lor, da? Ce ar avea nevoie acești ani? Păi se duc la cumpărături în primul rând și am învățat limbaj de cumpărături, cum spui, la casă „Mă puteți ajuta vă rog să cumpăr acest produs” sau „Cât costă acest produs”, lucruri care pentru noi par foarte micuțe, dar în marea schemă se leagă și îi ajută pe ei să aibă o viață mult mai fluentă, mai ușoară aici, printre noi.
Rep.: World Vision a fost declarată ONG partener al Guvernului României, alături de alte organizații asemenea, și apare în raportul anual despre refugiați. Concret, care sunt cele mai importante puncte de sprijin pentru ucraineni și ce ar trebui să știe comunitatea de la Constanța că poate găsi la voi?
RCN: Sunt foarte multe lucruri pe care le facem, dar hai să le enumăr pe scurt: Avem magazinul social. Sunt 10.000 de beneficiari pe lună, în jur de 7.000 de familii. Noi calculăm beneficiarii în felul următor: capul de familie vine și ia mâncare și produse alimentare sau produse de igienă pentru familie, dar se pun ca beneficiari la noi și ceilalți membri ai familiei. Deci 10.000 la magazinul social și alți 2.000 pe activitățile, să spun așa, sociale și de integrare.
De exemplu cursuri de limba română și de limba engleză. Avem aici alți 500 de oameni pe două proiecte. Avem apoi activități pentru mame și copii. Avem activități de integrare, școală pentru copii, copii de ciclu primar și secundar ucraineni vin aici, învață limba română și limba engleză, ca să poată interacționa cu profesorii din școli românești. Se duc apoi în școli și se integrează mai bine. Noi avem un mod interactiv aici de a face toate lecțiile și de limba română, și de limba engleză pentru copii, dar și pentru adulți. Și le place să vină aici și vin cu drag, iar asta înseamnă pentru noi că ne îndeplinim scopul, proiectele reușesc și ei se integrează mult mai bine.
Ei vin dintr-o zonă de conflict, au o traumă și, făcându-i să se simtă bine, fericiți, împăcați, integrați, parte dintr-o comunitate reduce cumva presiunea aceea psihică pe care o au gândindu-se că au lăsat tot în urmă, că au lăsat în urmă munca lor de o viață, familii, rude, prieteni care mor în război, care încă luptă în război. Oamenii aceștia sunt oameni ca și noi și lasă în urmă alți oameni cu care au trăit toată viața.
Trebuie să ne punem cumva în locul lor, să căutăm să-i înțelegem. Pe lângă proiectele sociale, de limba engleză, de integrare și proiectul de magazin social, avem și un proiect educațional Constanța, un parteneriat cu JRS România. Noi suntem finanțatorii acestui proiect, suntem parteneri cu Primăria Constanța, cu ISJ Constanța, și cu Fundația Pontica, facem o treabă extraordinară. Este cel mai mare proiect educațional din România pentru ucraineni. Sunt 650 de copii implicați în cinci școli din municipiul Constanța. Facem și partea de consultanță privind partea de noul program de chirie de la Guvern, acela de 2.000 lei pe familie. Avem un parteneriat acum cu Direcția Generală de Asistență Socială Constanța, în care doi oameni de la DGAS vin și înregistrează la sediul nostru, aici pe Brătianu numărul cinci, ucraineni pentru acest nou program.
Avem și donații către Biblioteca Județeană Constanța. Am donat 100 de laptop-uri acolo. Avem încă un proiect cu ucraineni de integrare, tot la Biblioteca Constanța. Pe lângă proiectul de la Biblioteca Județeană, am mai donat laptopuri și la cinci școli din Constanța. Avem donate 30 de laptopuri la cinci școli.
Rep.: Toate laptopurile sunt exclusiv pentru copiii ucraineni?
RCN: Nu, aceste donații sunt pentru folosirea tuturor copiilor. Sunt folosite de 4.500 de copii români și de 500 de copii ucraineni. Adică cam 10% ar fi în beneficiul ucrainenilor. Dar au fost donate de donatori din Australia și Noua Zeelandă pentru a fi folosite în scopul susținerii copiilor ucraineni. Numai că acești copii ucraineni învățând la aceste cinci școli unde ne desfășurăm noi proiectul, am avut posibilitatea de a discuta cu donatorul, să relaxeze aceste condiții de folosire a laptopurilor și le-am donat direct școlilor, să doteze aceste laboratoare, cinci laboratoare cu laptopuri și să fie folosite, indiferent de naționalitate, de toți copiii care sunt în aceea școală. Adică e win-win, și pentru comunitate, și pentru ucraineni, și pentru donatori. Și am creat un mediu foarte frumos în jurul acestui proiect.
Rep.: Ai menționat că magazinul social are 10.000 de de beneficiari lunar. Până la urmă, cât numără comunitatea de ucraineni de la Constanța?
RCN: Păi, hai să spunem, în luna aprilie 12.000 de ucraineni au beneficiat în total pe toate proiectele. În luna martie am avut 14.000 în total pe toate proiectele. Avem și puțini angajați, avem 18 oameni care fac toată munca asta.
Rep.: Deci cam atâția refugiați avem în Constanța în jur de 14.000 să zicem, 15.000?
RCN: Fluctuează, pentru că vin și din alte părți ale țării, se mai duc în Odesa, se întorc aici, dar un număr constant ar fi în jur de 16.000 estimez eu la nivelul județului. Dar la nivelul municipiului avem în jur de 12.000 -14.000, aceștia pe care probabil îi și ajutăm. Uneori ne vin și din Eforie, și din Mangalia și Năvodari, și din Medgidia, avem câțiva refugiați și acolo.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
