O ştiu, o ştim, o ştiţi.
Corina Martin conduce Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral- Delta Dunării şi, la concurenţă cu explozia de culoare a primarului Constanţei şi Mamaiei, a decis să fie încoronată drept regina Festivalului Antic Tomis. Acum, este Tomiris.
Această Asociaţie şi, mai ales, prima Doamnă a Litoralului au evenimente de promovat şi organizat. Sutele de mii de turişti de week-end şi cei peste 70.000 de străini nimeriţi de pe navele de croazieră direct pe străzile nespălate de decenii ale oraşului sunt beneficiarii nesperaţi ai unor senzaţii.
Regina Tomiris, despre care Corina Martin a citit în lucrările lui Iordanes, conduce de ceva vreme o întâlnire onestă de voluntari, fără vreo valenţă artistică propusă, intitulată Festivalul Antic Tomis. Parola de participare- „Vivat Tomis!”- este o simplă oroare pentru cineva care a citit atent un manual de liceu. Poate fi, însă, semnalul unui început, care să concureze celelalte nestemate istorice, din Mamaia. Acolo, la Cazinoul vândut şi desfigurat de şandramale din cărămidă şi carton, actriţele nu trebuie să fie îmbrăcate pentru că promovarea asigurată de autorităţile locale şi de Asociaţie şi-a propus să pună în valoare doar elementele anatomice: funduri, sâni, poate chiar mai mult. Aici, la Festival, actorii ambulanţi sunt înfăşaţi în recuzite amestecate, care doresc să redea o imagine cât de cât apropiată. Fiecare primar cu jucăria lui: Tomiris la Constanţa (până la frontieră, la Satul de Vacanţă), Ramses la Mamaia.
Festivalul acesta, antic şi Tomis, se organizează pe un maidan cu gunoaie, cu trotuare surpate, plin de bălării şi excremente, care numără vreo două sute de arbori aproape uscaţi şi nu mai mult de 30 de bănci.
Maidanul se numeşte parc. Parcul Tăbăcărie. Aici se pot desfăşura cu uşurinţă variate sporturi extreme: malurile sparte trebuie sărite cu avânt, podul cu lanţuri nu are pavele din lemn de aproape un deceniu dar a fost dotat, la intrare, cu o cabină ecologică, aleile cu mirosuri pestilenţiale care pun toate simţurile la încercare. Asociaţia pentru Promovarea Turismului ar putea face un concurs, cu câştigători: în care secol, XX sau XXI, s-a măturat ultima dată această zonă cultivată cu buruieni şi coji de seminţe? Ar mai fi şi alte modalităţi de relaxare activă: curse de maşini, trenuleţe şi biciclete, mlaştinile neamenajate de lângă localurile de manele, pubela imensă de gunoi care zace pe ceea ce, cândva, era o alee a trandafirilor. În acest spaţiu, cel mai întins al Constanţei, nu sunt plantate flori: cei care conduc administraţia locală şi aceia care promovează Festivalul borşului de peşte de la Tulcea au oroare la idee. Dacă s-ar transfera, măcar pentru o ediţie din grandioasa manifestare, fondurile destinate costumaţiilor şi ieşirilor pe scenă ale reginei, este posibil ca o bucată, cât de mică, din faleza lacului Tăbăcărie să fie astupată de gropi.
Asocierea Tomisului cu dughenele Satului de Vacanţă nu deranjează. Este un deranj mai mic, oricum, decât acela de a se organiza evenimentul între chiar zidurile cetăţii, aşa cum se face în toată lumea. La Constanţa, adică, unde nu se poate, e mult mai complicat: ar trebui un pic măturat parcul, restaurate piesele arheologice, autentice, poate puse nişte bănci şi, mai grav, eliberate trotuarele de coteţurile de lemn cu fotolii de piele albă şi folii de plastic, unde odihnesc aspirantele la rolurile din Mamaia.
Spectacolele de circ şi modalităţile de promovare sexuală a unor tinere pripăşite pe litoral în căutarea unor care alegorice sunt denumite, din dispoziţia administraţiei locale, „evenimente”. Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral- Delta Dunării a fost partener, spre exemplu, în a arăta beneficiile conceptului „bird watching”. O regină care împinge la o mai atentă explorare a universului sexual de lângă noi. Remarcile opiniei bucureştene şi ale unor instituţii naţionale (nimic din Constanţa pentru că acestea fie nu contează în promovare, fie aprobă, din motive doar de ele ştiute dar bănuite) au stopat, pentru moment, seria evenimenţială. Mass media din Constanţa a exultat la ideea noului concept de turism şi, vreme lungă, am putut privi afişele pu-blicitare. Dacă mai ţineţi minte, şi anul trecut am beneficiat de un eveniment de promovare: o manea croată, cu versificare românească, o plajă, nişte costume colorate, o cântăreaţă cândva în glorie deplină.
Asta în cel mai vechi oraş al României, într-un judeţ în care turismul cultural, balnear şi medical ar trebui să concureze aglomeraţia de cinci weekenduri cu bucureşteni care vor să fumeze în hambarele de cârpe şi plastic. „Cluburi” se numesc pe litoralul românesc şi sunt promovate cu insistenţă deşi nu a auzit vreun constănţean, vreodată, care este nivelul de fiscalizare la vânzările din aceste magazii. Mass media idolatrizantă a promovării litoralului susţine că ar fi chiar mai trainice şi mai bombastice decât cele din Ibiza. Cum cheltuitorii sunt aproape minori sau cu destule probleme, nu pot face comparaţii cu mitica staţiune spaniolă. Cât câştigă Constanţa şi statul din funcţionarea, pe plajă, a îngrăditurilor din pânză, lemn şi carton? Cu cât contribuie patronii aceştia, probabil toţi din afara oraşului, la bunăstarea promovării?
Primei Doamne a litoralului, la fel ca administraţiei locale, îi place teribil istoria. Mult! Cetatea Histria, aceea care reprezintă judeţul, a împlinit anul acesta un secol de la deschiderea săpăturilor arheologice. Nu, Iordanes nu a scris des-pre cetate dar dacă te macină vreo curiozitate şi vrei să pleci dinspre Mamaia, începe iar o cavalcadă a turismului extrem. Nu există, în cea mai cunoscută staţiune a lumii, niciun indicator. Ar fi o demonstraţie de încălcare flagrantă a dreptului la distracţie. Şi dacă ar exista, ar fi nefolositor: nu ai cum să ajungi acolo. Şi dacă ajungi acolo, tot degeaba: în loc de un parc arheologic decent măcar te aşteaptă o pădure de buruieni, gunoaie aruncate şi lipsa oricărei informaţii actualizate. Asociaţia pentru promovare turistică trebuie să afle că şi acest loc este pe litoral şi, dacă i-ar întreba pe aceia care coboară de pe navele de croazieră, ar fi stupefiată să afle cât de puţin interes este pentru Ramses, Irina Loghin, Magda Cârneci sau regine fără tron.
În Constanţa spectacolele cu artişti profesionişti, cei care mai supravieţuiesc, se desfăşoară în săli care duhnesc. Poate promova Asociaţia primei Doamne a litoralului sala Teatrului de Stat sau a ceea ce a fost, cândva, sala „Fantasio”? Aţi privit vreodată cum arată clădirea Casei de Cultură? O simplă plimbare de jur împrejur vă dă senzaţia unei pieţe de vechituri din Făurei: jocuri mecanice, săli de botezuri şi nunţi, blănării, bingo, sedii de asociaţii şi cabinet cu de toate, o biserică neterminată şi mult, mult asfalt. În oraşul promovat turistic, cimentul ieftin se numeşte parc. Parcul Casei de Cultură.
Vă interesează starea Teatrului de vară din Mamaia (da, exact, locul acela de unde pleacă carele cu cioburi de oglindă lipite pe cartoane colorate)? Are cineva curajul să treacă pe sub arcadele Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie? Actul artistic, la Constanţa şi Mamaia, implică participarea animatoarelor şi amatorilor, o idee promovată cândva de Nicolae şi Elena Ceauşescu, la “Cântarea României”. Arta, în opinia administraţiei locale, şi cu promovarea primei Doamne a litoralului, presupune mulţimi în aer liber şi sclipici. Din păcate pentru Asociaţia pentru promovare, nu se pot desfăşura în spaţii mai generoase: stadionul “Farul” este de mult o ruină, nu încă istorică. Sala Sporturilor, să-i spunem aşa, este un detaliu înconjurat până la sufocare de spaţii de băut şi privit cine intră şi iese, într-un dispreţ fără egal pentru toţi aceia care plătim, căci plătim din bani publici!, o echipă de handbal cu reale potenţe. Ce să promovăm, doar nu cumva reuşita artistică a lui Boris Caragea, unul dintre cei mai mari artişti ai României, care domină o parcare sordidă ce a fost cândva parte a unui parc? Statuile, chiar semnate de nume fără egal în arta românească, nu pot stârni nici interesul administraţiei locale şi nici al promovării turistice. Când a fost inaugurată promenada din Mamaia nimeni nu s-a deranjat de furtul operelor de artă, este un detaliu care nu poate împiedica desfăşurarea de „evenimente”. Obiecte de bronz sau piatră, fără înţeles pentru mulţimea de weekend venită la distracţie.
Mai jos, pe noile pavele finanţate european, se află clădirea emblematică a Constanţei şi, pro-babil, unul dintre cele mai cunoscute clădiri din ţară. Cazinoul. El nu poate fi promovat, este o poveste urâtă. Ferestrele hâde, molozul din jur, fierul ruginit, mi-zeria dinăuntru, starea dezolantă sunt privite de toţi aceia care se plimbă pe malul mării. Unii dintre ei, mulţi sau puţini, mai trec şi pe la „evenimentele” promovate dar, dacă am fi rezonabili, am accepta că îşi pun ceva întrebări şi poze pe Facebook cu ruina.
Regina Tomiris ar mai putea asigura buna prezentare a singurului palat regal din Mamaia, al unei Regine adevărate, Maria. Adică, taman aceea care a contribuit la Unirea din 1918. Club Castel, cum apare atât de caraghios şi de dezonorant în toate planurile administraţiei locale, este o ruină incendiată şi vândută, în care locu-iesc sezonieri (punem pariu că fără forme legale?) şi, din această vară, loc de parcare cu plată. Palatul Reginei Maria nu apare în nicio prezentare turistică, în niciun indicator şi nu stârneşte preocupare pentru promovare. Un loc care ar trebui să atragă tot timpul anului zeci de mii de turişti, cu tot ce implică acest lucru. Cum o fi să mergi la Balcic, să vezi ce se întâmplă la porţile acelui castel, să revii la Mamaia şi să nu te mire diferenţa? Oare ştiu promotorii litoralului românesc faptul că acel obiectiv turistic, acum bulgăresc, este în topul încasărilor (fiscalizate, e drept) din ţara vecină? Scuza ignoranţei nu există pentru o cititoare de autori antici: adevărata regină, Maria a României, este prezentă de două decenii în toate librăriile (Constanţa are chiar vreo cinci!)
Tot în aceste spaţii unde se vând cărţi, tipărite, oamenii mai pot cumpăra pentru a citi despre două personaje care au marcat istoria lumii în ultimele decenii şi care vor deveni, înţelegem, acte artistice constănţene în sezonul care urmează, 2015. Şi care vor fi, obligatoriu, promovate. Fidel Castro şi Che Guevara fac parte din galeria sinistră a lide-rilor lumii, terorişti care au luptat împotriva libertăţii şi democraţiei, care au asigurat circul şi un strop de zahăr (în loc de pâine) în ţara nenorocită pe care au pus mâna. Cuba se numeşte republica aceasta şi promovarea ei va deveni extrem de interesantă pentru generaţiile care au supravieţuit lui Nicolae Ceauşescu.
Prima Doamnă a litoralului, adică regina Tomiris, are reticenţe majore legate de prezenţa la „evenimente” a acelora care nu le pot aprecia şi, mai ales, înţelege. Turiştii străini, bunăoară, care au văzut la viaţa lor destui sâni pe la carnavaluri şi multe lupte de gladiatori prin orăşele care îşi promovează singurul hotel cu angajaţi. „Prezenţa străinilor în hoteluri ar crea probleme suplimentare, ar fi nevoie de personal mai bine pregătit, care să vorbească limbi străine, deci mai bine plătit şi ar fi nevoie de ta-rife mai mici cu cel puţin 30%” . Asta o spune, în cea mai curată limbă română, doamna Corina Martin. Adică, să fim mai pe înţeles, turismul cu străini chiar poate fi o povară pentru că ar trebui fiscalizat, hotelurile ar trebui curăţate, personalul calificat, promenada măturată şi spălată, alimentele musai ceva mai proaspete. Evident, dacă le-ar conveni nenorociţilor, ar mai veni şi alţii. Noroc că avem un aeroport internaţional fără zboruri externe şi o gară fără rute internaţionale. Un spectru care stârneşte fiori, unde ar mai fi baia de mulţime care priveşte nestăpânită seria de „evenimente”? Ar putea să intre pe litoralul promovat cu sârguinţă, măcar nişte firme de mâna a doua, care ar spulbera căminele comuniste revopsite periodic, mentalitatea de tejghetar şi marile manifestări de până acum.
Nici măcar ceva festivaluri nu intră în promovare pentru că, slavă Domnului!, Constanţa şi Mamaia au scăpat de ele! Doar cat-walk-ul de la Fashion TV a rămas, e un fenomen european să defilezi măcar o dată în chiloţi sau în haine desenate de cusătorese autohtone. De altfel, lenjeria intimă, albă sau colorată, este o poveste de succes a Constanţei: în faţa gării oraşului turistic promovat găseşti oriunde tarabe cu oferte ge-neroase, şi ca material şi ca preţ. Muzică de orice fel, film, teatru, artă contemporană, dans: toate au dispărut de pe afişele oraşului şi ale cartierului său bucureştean, Mamaia. Cine are curiozităţi, poate lectura nişte invitaţii colorate la carnaval, tipărite probabil din bani publici, care sunt lipite pe geamurile tuturor mijloacelor de transport în comun (alea care au mai rămas!) şi pe ale prăvăliilor prietene.
Când vine toamna, nu mai rămâne nimic de promovat din partea onorabilei Asociaţii şi a distinsei Doamne a litoralului. Staţiunile dezolante stau închise, hambarele din cârpe mucegăiesc, gunoaiele se adună nebăgate în seamă de nimeni, dansatoarele se duc acasă sau pleacă la Bucureşti. Iar ziarul acesta va face, iar, un fotoreportaj cu tot ceea ce rămâne după promovarea „evenimentelor”.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
