Prima întâlnire a Consiliului de Coordonare al Congresului Mondial al Tătarilor, la Constanța

info-sud-est-gelil-eserghepUniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România (UDTTMR) va găzdui în data de 30 august 2015 prima întâlnire a Consiliului de Coordonare al Congresului Mondial al Tătarilor. Până în prezent, au confirmat participarea reprezentanți ai tătarilor din Ucraina, delegația fiind condusă de însuși președintele Congresului Mondial al Tătarilor, Refat Çubarov, Turcia, Germania, Bulgaria, Polonia, Lituania.

Consiliul de Coordonare este forul suprem de conducere al congresului, care a fost ales la Congresul Mondial al Tătarilor care a avut loc în perioada 1 – 2 august 2015, la Ankara. Din Consiliul de coordonare fac parte 24 de membri care reprezintă comunitățile de tătari din întreaga lume. România este reprezentată de trei membri ai UDTTMR: Gelil Eserghep (Președinte), Samir Menan (Prim-Vicepreședinte) și Metin Omer.

Întâlnirea care va avea loc la Constanța duminică, 30 august, va fi deosebit de importantă în contextul internațional actual, cu atât mai mult cu cât este prima ședință a Consiliului de Coordonare al Congresului Mondial al Tătarilor, după constituirea acestui for.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: