Primăria Constanța organizează un concurs de angajare pentru un post de consilier

În perioada 15 – 19 noiembrie 2018, la sediul Primăriei Municipiului Constanța se va desfășura un concurs pentru ocuparea unui post de consilier, grad debutant în cadrul Compartimentului Gestionarea Bazei Materiale a Unităților de Învățământ Preuniversitar, Direcția Tehnic Administrativ.

Dosarele de înscriere se depun în perioada 25 octombrie – 8 noiembrie 2018, la sediul Primăriei Constanţa, camera 218, iar din 9 noiembrie se va face selecția dosarelor, urmată de proba scrisă de pe 15 noiembrie. Ultima etapă a concursului constă într-o probă de interviu ce va avea loc în data de 19 noiembrie.

Astfel, pe lângă îndeplinirea condițiilor generale de ocupare a unui post contractual vacant prevăzute de art.3 din anexa la Hotărârea Guvernului nr 286/2011, cu modificările și completările ulterioare, candidaților li se cer și studii superioare de licenţă, absolvite cu diplomă sau studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științe juridice, administrative, inginerești, economice. Cu toate acestea nu se solicită vechime în muncă sau în specialitate.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Condiţiile de participare, bibliografia, actele necesare înscrierii la concurs sunt afişate la sediul instituţiei și pe site-ul acesteia.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: