Primăria Constanța vrea să plătească aproximativ 3 milioane de lei pentru curățarea mobilierului de pe strada Ștefan cel Mare, aflată încă în reabilitare de trei ani de zile. Durata contractului este de 12 luni, ceea ce ar însemna că primăria este dispusă să dea pentru serviciile de curățenie aproximativ 8.000 de lei pe zi, valoarea a două salarii medii nete în România.
- Municipalitatea vrea ca de cei 8000 de lei zilnic firma care va câștiga licitația să curețe ”rigolele pluviale, canalizările, sistemele de iluminat, mobilierul urban, fântânile arteziene, pasajul pietonal și panourile informative” de pe strada pietonală de aproximativ 1.000 de metri lungime, după cum se arată în caietul de sarcini consultat de ISE.
Reprezentanții Primăriei Constanța au precizat pentru ISE că achiziția a fost lansată pentru curățarea mobilierului urban și nu pentru curățarea străzii, care intră în sarcina operatorului de salubritate din municipiu. Totodată, aceștia au adăugat că strada Ștefan cel Mare nu a fost finalizată, deși în caietul de sarcini, primăria arată că “în anul 2024 a fost finalizată investiția din cadrul proiectului “Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”, din care face parte și reabilitarea străzii Ștefan cel Mare, tronson cuprins între strada Mircea cel Bătrân și strada Atelierelor”.
Reabilitarea străzii Ștefan cel Mare, neterminată după trei ani de zile
Reabilitarea zonei centrale a început în urmă cu trei ani și nu a fost finalizată până în prezent. Recent, Primăria Constanța a reziliat contractul cu Meva Concept SRL. Instituția a trimis notificarea de reziliere pe 16 mai 2024, urmând ca aceasta să intre în vigoare în termen de 15 zile, după cum au precizat reprezentanții primăriei, pentru ISE. Lucrările din zona centrală erau finalizate în proporție de 79%, potrivit unui răspuns dat de Primăria Constanța în luna aprilie.
Contractul din zona centrală are o valoare totală de peste 157 de milioane de lei. Valoarea acestuia a fost majorat de două ori, anul trecut, în urma unor ședințe ale Consiliului Local Constanța. În 2021, la semnarea contractului, valoarea acestuia depășea 68 de milioane de lei.
Proiectul „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța” a fost finanțat, inițial, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 și trebuia finalizat până la sfârșitul anului 2023. Acesta a fost fazat și trecut pe un alt exercițiu financiar, Programul Regional Sud-Est 2021-2027. Pe site-ul Primăriei Constanța, proiectul apare că ar trebui implementat până la sfârșitul lunii august 2024.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: