Primarul din Babadag, Georgian Caraman, a marcat împlinirea celor doi ani de la preluarea primului mandat printr-o scrisoare deschisă adresată comunității care l-a ales în fruntea orașului tulcean. Acesta a făcut o retrospectivă a ultimilor doi ani, cu bune și cu rele, punctând și motivele din cauza cărora nu a reușit, cel puțin în prima jumătate a mandatului, să rezolve probleme stringente ale comunității. Vă redăm în rândurile ce urmează mesajul primarului Georgian Caraman, adresat băbăienilor:
„S-au împlinit în aceste zile doi ani de la preluarea mandatului de primar al orașului Babadag, de către mine, și a celor de consilieri locali de către reprezentanții partidelor politice conform votului acordat de dumneavoastră. Din capul locului vreau să mulțumesc tuturor celor care și-au adus aportul la buna desfășurare a lucrurilor, pentru efortul depus pentru ca realitatea orașului nostru să intre, din nou, pe un făgaș normal.
Au fost doi ani cu destule împliniri iar mulțumirea mea pleacă din concretul că oricine va veni după mine, sau chiar eu în situația unui nou mandat, va trebui să depună cel puțin același efort și să aibă realizări, cel puțin, comparabile cu cele din acești doi ani de mandat. Oamenii au realizat că se poate face treabă și în Babadag cu condiția esențială ca să se și dorească asta cu adevărat! În perioada următoare vom trece vizual în revistă, pe pagina noastră care au fost obiectivele realizate în loca-litate și asta nu ca un titlu de laudă ci ca un simplu raport de activitate care să cuprindă toate aspectele vieții din urbea noastră (economic, social, cultural). Sunt sincer, ca de fiecare dată, recunosc că mai sunt enorm de multe probleme de rezolvat, că toate oalele, acumulate în ani de nepăsare, se sparg acum în capul meu iar aici mă refer direct la starea deplorabilă a străzilor, la comportamentul rromilor din Bendea, la lipsa locurilor de muncă, la implicarea cetățenilor, în mod concret, pentru a face din orașul nostru o localitate curată, civilizată. Însă…, ca în orice intreprindere nu ține totul doar de dorința de a face ci și de dimensiunea fondurilor financiare de care ai nevoie pentru a materializa proiectele iar dacă 2013 a fost un an prost din acest punct de vedere, 2014 este de două ori… mai slab! Proiecte peste proiecte, care au fost aprobate practic, în acte, au trecut în așteptare din cauza lipsei acute de bani. Nu e o scuză din partea mea, e o realitate pe care o puteți simți atât la nivel județean (acolo unde domnul președinte Teodorescu se lovește de aceiași problemă) cât și la nivel național. Nici în județ și nici la nivel național nu putem spune că am asistat la mari lucrări care să presupună investiții financiare consistente! Nu s-au mai făcut autostrăzi, nu s-au redeschis spitale și, parcă, nici salariile nu au mai crescut așa cum se spunea! Că nu sunt bani, cam peste tot, este realitatea cu care ne confruntăm de o perioadă bună de timp. Explicațiile pot fi multe dar ele nu vor mulțumi, niciodată, pe nimeni pentru că oamenii s-au săturat de explicații și de promisiuni. Tragic este că speranțele oamenilor într-o remediere rapidă a problemelor sunt sortite să rămână la stadiul de speranțe. Asta este situația concretă și tocmai de aceea nu am cum să mă pronunț asupra viitorului. Nu am cum să fac promisiuni pentru că ar fi vorbe fără acoperire. De un singur lucru vă pot asigura, indife-rent ce, indiferent când și cum, intențiile mele se vor îndrepta, ca și până acum, către oamenii orașului și rezolvarea problemelor locale!
Încă o dată, vă mulțumesc pentru înțelegere, susținere și răbdarea cu care mă susțineți. Sunt motivele, singurele, care mă fac să trec peste toate greutățile și răutățile cu care mă confrunt de o vreme încoace. Dacă, peste doi ani, munca mea a fost apreciată în ansamblul său veți decide tot dumneavoastră!”, a conchis Georgian Caraman, primarul orașului Babadag.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: