Primarul Moldovan şi Ansamblul Folcloric ”Plai de Dor”, din Albeşti, răsfăţaţi de toată presa din Turcia cu zeci de articole

 

Locul I pentru români în cadrul unui festival internaţional de dans, organizat în Turcia

Luna octombrie a marcat un eveniment extrem de important pentru tinerii din localitatea constănţeană Albeşti. Ansamblul Folcloric  ”Plai de Dor”, coordonat de Nicolae Cornel Şeitan, a câştigat locul I la Festivalul Internaţional ”Perlele Dansului”, organizat în localitatea Marmaris, Turcia. Copiii noştri s-au întrecut cu alte 40 de echipe din toată lumea: Rusia, Bulgaria, Finlanda, Turcia, Suedia, Azerbadjan etc. Delegaţia română, în frunte cu primarul localităţii, Gheorghe Moldovan, a fost felicitată şi aplaudată la scenă deschisă, după anunţarea câştigătorilor. Ba mai mult, ziarele din Turcia au publicat articole în care primarul era felicitat pentru sprijinul pe care îl acordă activităţilor culturale, iar copiii din Albeşti erau lăudaţi pentru prestaţie şi premiul obţinut.

Publicitate electorală
publicitate electorală

„Am fost primiţi şi trataţi regeşte de către gazde”

Am stat de vorbă cu primarul Moldovan, care s-a declarat extrem de fericit şi încântat de felul în care delegaţia română a fost primită în Turcia: ”A fost o vizită care a marcat un schimb cultural, în cadrul Festivalului Internaţional ”Perlele Dansului”. Gazdele noastre ne-au primit foarte frumos, iar noi eram la fel de încântaţi pe cât păreau ei când ne-au vizitat, în urmă cu ceva vreme. Ne-am împrietenit repede şi ne face mare plăcere să fim parteneri în astfel de proiecte. Cel mai mult mi-a plăcut  simplitatea, naturaleţea şi ospitalitatea lor, sunt oameni primitori, sufletişti şi veseli. Ne-au cazat la cel mai elegant hotel şi am avut un program plin, în cadrul căruia am vizitat locuri deosebite, am participat la evenimente foarte frumoase. Nu am decât cuvinte de laudă. Acolo totul e normal, liniştit, pus la punct. E cu totul altă lume, la fel cum mi-aş dori să fie şi pentru noi. Cu regret trebuie să spun că nu ne comparăm cu turcii, cu stilul lor de a percepe viaţa şi de a o trăi. Şi ei au probleme, şi ei se confruntă cu necazuri, dar la ei parcă totul e mai liniştit, mai ordonat şi există mai puţină răutate.

Primarul: „Felicitări pentru coordonatorul Cornel Şeitan”

În fine, revenind la festival, noi am câştigat locul I, Rusia a obţinut premiul II, iar bulgarii au luat locul III. Noi am participat cu un dans dobrogean şi cu unul tradiţional din Bistriţa Năsăud, costumele fiind autentice şi aparţinând fiecărei zone. Pe această cale, trebuie să-i mulţumesc coordonatorului ansamblului, Nicolaie Cornel Şeitan, care e un băiat tânăr, muncitor şi deosebit de talentat, dedicat trup şi suflet activităţii pe care o coordonează şi care a înfiinţat şi echipa de juniori a Ansamblului Folcloric ”Plai de Dor”. Îi urez succes în continuare şi îl asigur de tot sprijinul administraţiei publice locale din Albeşti”, a conchis primarul Gheorghe Moldovan.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: