UPDATE Primarul Vergil Chițac a fost amendat de încă două ori pentru că în două secții din Constanța nu sunt amenajate câte 5 urne, ci doar 3, anunță AEP

sursa foto: AEP, Direcția Județeană Constanța
sursa foto: AEP, Direcția Județeană Constanța

Primarul Vergil Chițac a fost amendat de încă două ori, sâmbătă dimineață, cu 2500 de lei și 2600 de lei, pentru că în două secții din Constanța încă nu există câte 5 urne distincte amenajate pentru vot, conform legii, ci doar trei urne, anunță Autoritatea Electorală Permanentă.

Amenzile vor crește gradual dacă vor mai fi identificate situații cu trei urne în loc de cinci, iar verificările continuă a mai transmis AEP. Momentan au fost identificate cu trei urne secțiile din Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” (Secțiile 4 și 5, în centrul orașului).

Primarul a fost amendat și vineri, cu 2200 de lei, tocmai pentru că nu a amenajat câte 5 urne, ci doar 3 urne/secție, deși structurile electorale i-au cerut în mai multe rânduri să respecte legea. Primăria a refuzat invocând ”rațiuni financiare” și spunând că procesul electoral este sigur. Toate detaliile, aici.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Chițac a negat vehement că sunt secții cu trei urne, spunând că este ”o temă falsă” și un ”atac sub steag fals”  ”atac sub steag fals” și o ”temă falsă” pentru că, spune edilul, în fiecare secție sunt câte 5 urne și nu trei, deși fotografiile din secții și structurile electorale arătau că sunt, de fapt, trei urne.

A fost haos în organizarea alegerilor la Constanța începând de vineri: Urne de carton, saci cu buletine de vot nesigilați, primarul a fost amendat de AEP, iar plângerile penale din cauza dezorganizării nu au întârziat să apară. Citește toate detaliile aici.

știre în curs de actualizare

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

4 comments
  1. E treaba primarului sa fie numarul de urne?
    Ar trebui sanctionat cu chestii de primarie, gen santierul continuu care a fost toata Constanta si cu care ne-a chinuit 5 ani

  2. Să platească amenzile…din banii lui – nu din Bugetul Primăriei ! Prostia și incompetența…se plătesc !😡

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.