Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a publicat, joi, un mesaj pe Facebook, prin care anunța că, împreună cu cei doi viceprimari, a donat 5 aparate de testare pentru COVID-19 și 5000 de ”kituri de testare” și a mulțumit unei a patra persoane pentru sprijinirea demersului.
”Împreună cu Dumitru Babu și Costin Răsăuţeanu am donat spitalului nostru 5 aparate și 5.000 de kituri de testare Covid-19. Le mulțumesc din suflet lui Dragoș V. și echipei mele!”, este mesajul publicat de Făgădău în 2 aprilie.
Postarea a stârnit controverse în spațiul public mai ales din cauza sumei la care s-ar fi ridicat donația, având în vedere că un aparat de testare PCR costă în jur de 70.000 de euro (exemplu aici), iar un kit de testare depășește 200 de euro (exemplu aici).
Așadar, donația făcută de primarul Constanței, cei doi viceprimari și cea de-a patra persoană, s-ar fi ridicat la cel puțin 1,35 milioane de euro.
Contactat de Info Sud-Est, Decebal Făgădău a declarat că donația depășește cu puțin 20.000 de dolari, că echipamentele au fost achiziționate din China, iar achiziția a fost susținută exclusiv din fonduri private. Primarul a refuzat să dezvăluie identitatea celei de-a patra persoane, dar și valoarea sumei pe care a donat-o fiecare dintre ei:
”Donația a fost făcută integral din fonduri private, nu din fonduri publice, deci nu a fost o procedură de achiziție. Am făcut această donație în valoare de 20.864 USD după ce am parcurs toate formalitățile legale. Este vorba despre 5 aparate de testare rapidă (analizator) și 5000 de teste, mai exact 2.500 teste pentru depistare Covid-19 și 2.500 teste pentru a monitoriza evoluția celor infectați și aflați sub tratament. Toate produsele au declarații de conformitate (CE), certificări ISO, instrucțiuni de folosire și au fost deja folosite în China (țara de origine), precum și în alte state europene”, a declarat Decebal Făgădău pentru Info Sud-Est.
Făgădău susține că și alte persoane publice din Constanța au făcut donații pentru spitalele din județ și că a ales să facă publică donația din postura de primar ca să ”îndemne și alte persoane să facă la fel”. Făgădău i-a amintit pe oamenii de afaceri Nicolae Dușu de la CELCO și Gheorghe Bosânceanu de la Șantierul Naval Constanța, cărora le-a mulțumit pentru aparatele PCR pe care le-au donat unităților medicale din Constanța:
”Nu am vrut să fac donația ca persoană fizică, deși aș fi putut face acest lucru. Am făcut donația în calitate de primar care are în subordine un spital important pentru comunitate și pentru țară tocmai pentru a îi îndemna și pe alții să facă la fel. Nu sunt în campanie electorală, acum nu mă interesează politica, ajut în fiecare zi cu ce pot și cât pot și îi invit pe toți liderii politici și potențialii candidați să ajute spitalele în loc să comenteze steril prin postări sponsorizate (mai bine ar dona bani către spitale în loc să își sponsorizeze postările). În schimb, le mulțumesc lui Gheorghe Bosânceanu pentru cele două aparate PCR pe care le-a donat Spitalului Județean, lui Nicolae Dușu pentru aparatul PCR donat Spitalului de Pneumoftiziologie și tuturor celorlați, mulți, care au donat materiale Spitalului de Boli Infecțioase”, a mai spus Făgădău.
Postarea donației făcută de primar și cei doi viceprimari în nume propriu a fost distribuită de instituții publice aflate în subordinea Primăriei Constanța și a Consiliului Județean, cum ar fi Serviciul de Impozite și Taxe sau Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Făgădău susține că nu poate controla persoanele care îi distribuie postările:
”Legat de cine a distribuit postarea mea, precizez că nu pot controla eu acest lucru, postarea fiind “share-uită” de sute de ori. Nu am cerut nimănui să distribuie postarea mea”, a conchis primarul Constanței.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
Au început hoții să aibă remușcări, trec pe la familiile sărace pe care le-au lăsat in pielea goală și aruncă câte-o pâine peste gard?