Timp de trei luni de zile în Ucraina continuă să se scrie istoria unui protest pro-european care a tulburat apele unui regim politic acuzat de trădarea interesului întregii națiuni ucrainene. Aspirațiile și convingerea în europenism devenite ideal pentru aproape jumătate din ucraineni au devenit mobilul unei presiuni politice asupra regimului Ianukovici care, așa cum o demonstrează ultimele știri de la Kiev, readuce Ucraina la mult râvnitul său destin european, același de până la declanșarea nemulțumirilor în masă, dar totuși altul.
Ultimele zile abundă în evenimente istorice care vin să sfârșească teroarea din Ucraina, însă un ecou mai mare îl evocă însăși teroarea forțelor de ordine de la Kiev practicată împotriva cetățenilor ucraineni purtători ai ideii pro-europene. Eșecul negocierilor dintre opoziție și guvernarea din Ucraina privind revenirea la prevederile constituției din 2004 prin care atribuțiile președintelui sunt reduse în favoarea consolidării rolului instituției parlamentare au reaprins spiritele în Euromaidan, această scânteie fiind suficientă pentru declanșarea unui martiraj ce a însângerat capitala ucraineană.
Armata execută ordinul lichidării fizice a manifestanților pro-europeni
Inevitabilul prevestit de primele violențe produse la Kiev la începutul lunii februarie totuși s-a produs. Prețul eșuării consensului politic între opoziție și regimul Ianukovici a fost plătit cu crimele împotriva umanității pe care Ucraina le-a trăit timp de câteva zile. Difuzarea în direct a bătăilor până la moarte pe care forțele de ordine ucrainene Berkut le aplică opozanților și tragerea lunetiștilor în oameni fac din Europa martoră oculară a unui scenariu identic cu proaspătul caz iugoslav pe care bătrânul continent încă îl mai digeră și acum. Bilanțul înregistrat în urma măsurilor criminale adoptate de instituțiile de forță din Ucraina pentru dispersarea manifestațiilor pro-europene este unul tragic. Mai bine de 100 de morți și peste 500 de răniți reprezintă cifrele ce transformă Piața Independenței din Kiev într-un ci-mitir național responsabil de care se face președintele ucrainean.
Întrebarea de ce Ianukovici nu a conștientizat că gloanțele nu pot omorî ideile, valorile și aspirațiile se impune mai mult decât oricând în această ecuație din moment ce doar crimele ultimelor zile atestate în Kiev au obligat președintele ucrainean să anunțe ceea ce opoziția cerea de 3 luni – alegeri anticipate. Depășirea limitei admisibile a conflictului din Ucraina indică foarte clar faptul că ambiția puterii politice a compromis orice perspectivă de pacificare a situației din Ucraina. Victor Ianukovici a dat dovadă de disponibilitate pentru negocieri, însă nu a fost dispus să-și sacrifice funcția pentru a salva Ucraina de la dezbinarea politică, în fapt, o prefi-gurare a dezbinării sale teritoriale.
Alegerile anticipate, apoi demiterea lui Ianukovici: Victoriile opoziției ucrainene
La 22 februarie Rada Supremă din Ucraina anunță organizarea alegerilor anticipate planificate pentru data de 25 mai, punând astfel capăt vărsărilor de sânge din Euromaidan. Această decizie vine pe fondul dezintegrării elitei politice a regimului Ianukovici în urma demisionării președintelui Radei Vladimir Rybak din motive de sănătate și a prim-vice-președintelui Igor Kaletnik din partea Partidului Regiunilor (principalul partid de guvernare). În timp ce puterea executivă în Ucraina rămâne paralizată, funcțiile legislative din cadrul Radei Supreme reprezintă principalul mecanism legal al opoziției conduse de Iateniuk, Kliciko și Tiagnibok pentru a implementa decizia organizării alegerilor anticipate. Astfel, după încheierea acordului de pace între Ianukovici și opoziție acest fapt a fost legiferat prin alegerea în funcție de președinte a Radei a lui Oleksandr Turcinov, persoană apropiată Iuliei Timoșenko, responsabilitatea sa fiind stabilizarea situației interne și asigurarea funcționalității instituției legislative.
Cu Rada Supremă aflată sub controlul opoziției, președintele în funcție Ianukovici a pierdut orice formă de acoperire legislativă. Considerat principalul vinovat al declanșării crizei politice din Ucraina prin nesemnarea Acordului de Asociere cu UE și responsabil de crimele din Piața Independenței, Victor Ianukovici a fost demis oficial de Radă din funcția de președinte al Ucrainei cu votul a 328 de parlamentari. Contestată, nerecunoscută și calificată de Ianukovici drept lovitură de stat, demisia votată de legislativ a avut loc în absența șefului statului aflat la Harkov în ultimele încercări de a asigura puterea regională că autoritatea politică prezidențială și centrală nu este pusă în pericol de evenimentele de la Kiev, invocând principalul argument al garanțiilor internaționale. Încă o dată, obsesia funcției exprimă atitudinea politică constantă manifestată de Ianukovici pe întreaga durată a conflictului din Ucraina, ori aceasta constituie motivul central al faptului că revolta împotriva abandonării cursului european al Ucrainei a devenit între timp o luptă împotriva regimului Ianukovici.
Toate acestea explică faptul că noua Ucraină, cea post-revoluționară, nu mai poate tolera prezența lui Victor Ianukovici în structurile sale politice. Experiența prezidențială a acestei personalități a demonstrat în concepția societății ucrainene o înclinație spre dictatură, iar din acest motiv consolidarea democrației în Ucraina este incompatibilă cu persoana fostului președinte ucrainean. Sub o formă sau alta, imaginea fostului președinte apare într-o formă alterată, iar intenția sa de a părăsi Ucraina (așa cum susțin surse media din Ucraina) îl transformă într-un antierou pentru întreaga națiune, indiferent dacă aceasta se divizează în susținători sau opozanți ai acestuia.
Eliberarea Iuliei Timoșenko readuce Ucraina în albia democrației
În timp ce forțele pro-europene din Ucraina îi atribuie fostului președinte Ianukovici statutul de ,,persona non grata’’, opoziția în frunte cu cei 3 lideri clădesc pe ruinele vechiului regim considerat criminal imaginea eroului național mult așteptat ce apare într-un va-cuum de putere și dezechilibru ge-neral. Mai mult previzibilă decât surprinzătoare, eliberarea fostului premier Iulia Timoșenko din închisoare reprezintă lovitura de grație a opoziției aplicată regimului Ianukovici ale cărei efecte sunt foarte importante pentru viitorul apropiat al Ucrainei. Considerată a fi simbolul democrației ucrainene, Iulia Timoșenko poate deveni figura centrală a noii Ucraine – destinul fostului premier și al națiunii ucrainene sub Ianukovici reprezintă unul și același traseu, astfel încât eliberarea lui Timoșenko reprezintă eliberarea Ucrainei de sub dictatura și violența fostului regim.
Dincolo de însemnătatea spirituală a actului eliberării lui Timoșenko, această decizie adoptată imediat după anunțarea alegerilor anticipate denotă și necesitatea îndeplinirii unui interes pragmatic pentru Kiev. Este evident că cele 3 luni de protest și în special ultima fază a violențelor au îndepărtat Ucraina de la cursul său european, iar din acest motiv eliberarea fostului premier reprezintă o restaurare a imaginii acestui stat la nivel internațional. Ucraina are nevoie de o redresare a situației sale interne și internaționale, iar cheia acestei măsuri o reprezintă Iulia Timoșenko. Cu fostul premier ca avangardă a noii Ucraine, Kievul are toate șansele să semneze Acordul de Asociere cu UE în viitorul apropiat, iar din acest punct de vedere Ucraina poate șterge cele mai dureroase clipe ale prezentului cu perspectiva îndeplinirii viitorului european în numele căruia s-a scurs atâta sânge și s-au produs atâtea sacrificii inadmi-sibile pentru lumea secolului XXI.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
