Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a solicitat strămutarea dosarului în care este implicat Vlad Pascu, cel care a produs accidentul tragic din 2 Mai, în urma căruia au murit doi tineri.
Cererea a fost înregistrată, marți, la Curtea de Apel Constanța, iar termenul este fixat pe 2 aprilie 2024, conform portalului instanțelor.
Context:
În termenul din 14 martie, Vlad Pascu și-a recunoscut faptele, iar judecătoarea din Mangalia a acceptat procedura simplificată în tragedia de la 2 Mai, conform surselor G4Media. Judecătoarea este cea care a întrebat la termenul anterior dacă victima este în sală și este cercetată disciplinar în urma episodului care a stârnit un val de revoltă în spațiul public. Procedura simplificată apare în cazul în care un inculpat recunoaște faptele care i se aduc, așa cum ele au fost reținute prin rechizitoriul procurorilor, solicitând ca judecata să se desfășoare doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Instanța, luând act de această manifestare de voință, va aplica o pedeapsa între limitele legale, reduse cu o treime, au explicat surse judiciare.
În același timp, părinții victimelor au solicitat o majorare a pedepsei prin schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor.
Vlad Pascu este judecat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. Pascu nu a fost reprezentat de avocat la primul termen, iar procesul a fost amânat.
Pascu a condus autoturismul drogat, conform rechizitoriului procurorilor, iar moartea celor doi tineri a fost extrem de violentă. Accidentul s-a produs la intrarea în localitatea 2 Mai când Pascu a intrat cu maşina într-un grup de persoane care se deplasa pe marginea drumului. În urma accidentului doi tineri, de 20 ani şi 21 de ani au murit, iar alţi trei tineri au fost răniţi.
Pascu se află în arest preventiv din 20 august 2023. Vlad Pascu a mai solicitat înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai blândă, dar instanţa i-a respins cererea.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: