Casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise joi – 15 august 2024, de Sf. Maria, transmite compania de apă.
Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea plăților, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), transfer bancar sau direct debit. Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată Pay Point, Payzone sau Westaco.
Documentațiile specifice pentru diferite servicii pot fi transmise folosind metodele de comunicare online, care se regăsesc pe pagina web a societății https://rajac.ro/contact/.
În această perioadă, activitatea structurilor responsabile cu furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se va desfășura în regim continuu.
Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și de canalizare, clienții societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a vă oferi servicii de calitate și pentru a răspunde prompt la orice solicitare, chiar și în această zi specială.
Vineri – 16 august 2024, întreaga activitate a societății RAJA va reintra în program normal de lucru, mai anunță compania de apă.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: