La doar 38 de ani, Radu Babuș a obținut al doilea mandat de parlamentar și are deja o experiență vastă în zona politico-administrativă. Babuș a ”absolvit” școala de la Constanța, unde i-a avut îndrumători pe nașul Nicușor Constantinescu și pe fostul său șef Radu Mazăre.
Tatăl deputatului, Constantin Babuș, a fost un pion important în primăria condusă de Mazăre și a ieșit din viața publică împreună cu o condamnare definitivă pentru luare de mită.
Pentru următoarea perioadă, Radu Babuș va activa în cea mai controversată comisie parlamentară, acolo de unde fostul său coleg Sebastian Ghiță a plecat aruncând în aer Serviciul Român de Informații, dar și credibilitatea parlamentarilor care ar fi trebuit să supravegheze activitatea serviciului de informații.
La 25 de ani, Mazăre l-a făcut șeful piețelor. La 33 de ani, Nicușor Constantinescu l-a cununat
În anul 2003, pe când avea doar 25 de ani, Radu Babuș a fost numit director al Regiei Autonome pentru Exploatarea Domeniului Public și Privat, o instituție importantă, aflată în subordinea Primăriei Constanța. Înfiinţată printr-o hotărâre a Consiliului Local Constanța din 1996, regia administrează terenurile, pieţele agroalimentare, târgurile, oboarele, bazarele și grupurile sanitare aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Constanţa. RAEDPP le poate închiria, le poate exploata prin diverse servicii și prestații ori poate desfășura alte activități, în conformitate cu legile în vigoare. Începând cu anul 2001, RAEDPP administrează și unităţile de învăţământ preuniversitar, clădirile şi terenurile aferente acestora. Radu Babuș a condus regia în perioada 2003-2012. În toată această perioadă, tatăl său a condus Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat din cadrul Primăriei Constanța și, astfel, Radu și Constantin Babuș aveau controlul complet asupra domeniului public și privat constănțean.
Începând cu anul 2006, tânărul Babuș, care a acumulat rapid o avere impresionantă, a primit și funcția de consilier județean. În 2012, Babuș a devenit parlamentar pe listele USL (din partea PSD), iar în 2014 acesta a fost cercetat de procurorii DNA pentru că, în calitate de director al RAEDPP, a stabilit cu intenție o valoare diminuată pentru o suprafață de teren din stațiunea Mamaia (unul dintre dosarele în care Radu Mazăre este trimis în judecată). Ulterior, Babuș a fost scos de sub acuzare din lipsă de probe.
În anul 2011, atunci când Radu Babuș s-a căsătorit, naș de cununie i-a fost Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța la acea vreme.
Tatăl lui Babuș, condamnat pentru luare de mită
În primăvara anului 2005 are loc primul schimb de ”amabilități” între Radu Mazăre și procurorii PNA (ulterior, DNA). Fostul primar era cercetat pentru un contract de salubrizare, pentru concesionarea unui teren și tot atunci au început primele cercetări în dosarul retrocedărilor. La scurt timp, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu au început să lanseze atacuri furibunde la adresa procurorilor PNA susținând, printre altele, că procurorul care îl ancheta pe Mazăre îi ”alerga prin oraș” pe inamicii primarului pentru a obține denunțuri, dar și că magistratul i-ar fi zis, în prezența avocaților primarului: ”Dacă era după mine, eu nu vă chemam la PNA, dar am fost obligat de către șefi să vă chem”.
La 20 octombrie 2005, Constantin Babuș, tatăl parlamentarului Radu Babuș, este chemat la DNA Constanța în calitate de suspect într-un dosar de luare de mită, iar patru zile mai târziu acesta era reținut de procurori pentru 24 de ore. Constantin Babuș era șeful Direcției Administrare a Domeniului Public și Privat din cadrul Primăriei Constanța și fusese denunțat de patronul unui restaurant din Constanța. Conform informațiilor furnizate de DNA, Constantin Babuș ”a pretins și primit o mită de 20.000 de dolari pentru a-i facilita patronului o întâlnire și o negociere directă cu primăria” în vederea cumpărării terenului aferent restaurantului pe care denunțătorul îl avea în Constanța.
Imediat după reținerea lui Constantin Babuș, Mazăre și Constantinescu au început să împartă plângeri penale pe numele procurorilor, polițiștilor judiciari, șefului DNA și liderilor Guvernului pe care îi acuza de ”hărțuire și șantaj politic”.
Însuși Constantin Babuș semnase o plângere penală pe numele procurorului care îl ancheta în care susținea că a fost chemat la o discuție informală în care i s-a adus la cunoștință că nu se urmărește inculparea ”unui simplu director din primărie”, ci că ”se țintește mai sus, să prindă rechinul cel mare”. În aceeași plângere întocmită pentru ”abuz în serviciu, instigare la denunțare calomnioasă și cercetare abuzivă”, Constantin Babuș susținea că a fost amenințat și cu faptul că fiul său, Radu Babuș, ”ar fi semnat niște acte mai rău ca primarul” în calitate de director al RAEDPP Constanța: ”Însă dacă voi colabora prin denunțarea șefului meu, primarul Radu Mazăre, fiul meu va fi iertat”.
La 19 decembrie 2005, Constantin Babuș a fost trimis în judecată și, nouă ani mai târziu, la 14 martie 2014, fostul director din primăria condusă de Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 2 ani și 10 luni cu suspendare pentru luare de mită.
Averea domnilor Babuș
În anul 2002, pe vremea când familia Babuș nu reușise încă să strângă o avere impresionantă, fiul directorului din Primăria Constanța avea să primească posibilitatea de a locui într-un apartament de tip ANL (în urma unei repartiții organizată chiar de primărie) în schimbul unei chirii modice. Ulterior, deși rubricile din declarațiile de avere ale lui Radu și Constantin Babuș deveneau neîncăpătoare, tânărul social-democrat (ajuns între timp director al RAEDPP și, apoi, parlamentar) a continuat să beneficieze de privilegiile deținerii unui apartament de tip ANL. Deputatul PSD este proprietarul unui teren intravilan de 1.100 mp în Comuna Crișan, județul Tulcea și a unui teren intravilan de 1291,8 mp în stațiunea Mamaia, dar și a două terenuri agricole în comuna Cerchezu, unul de 9 hectare și altul de 6 hectare. Babuș mai are un apartament de 59,74 mp, în Constanța, un autoturism Mercedes E280 din 2007, medalii și decorații de 3.000 de euro, bijuterii din aur de 7.000 de euro, tablouri și icoane de 7.000 de euro și timbre în valoare de 5.000 de euro.
Are împrumuturi date în nume personal către SC Edil Servis SRL de 631.133 de lei și către SC Bora Two SRL (cota de participare 50%) în valoare de 45.852 de lei. Conform declarației de interese, Radu Babuș deține jumătate din acțiunile firmei SC Bora Two SRL Constanța, și toate acțiunile firmei Edil Servis SRL Constanța-Mamaia. La rândul său, conform unei declarații de avere completate în iunie 2011, tatăl lui Babuș deține două apartamente în stațiunea Mamaia, o casă și un apartament în Constanța, două autoturisme, două terenuri intravilane în comuna constănțeană Topalu și un teren intravilan în Constanța și bijuterii de aur și tablouri în valoare de 20.000-35.000 de euro.
•Noua comisie parlamentară de control a Serviciului Român de Informații este formată din membri ai căror nume stârnesc mai multe controverse decât ale predecesorilor. Președintele comisiei este senatorul PSD Adrian Țuțuianu. Din partea social-democraților au fost votați și deputații Gabriel Nasra, Radu Babuș și senatorul Doina Fedorovici. Reprezentanții PNL în comisia de control a SRI sunt senatorul Ioan Chirteș și deputatul Cezar Preda, din partea USR deputatul Manuel Costescu, din partea UDMR senatorul Attila Verestoy, care este și secretar al comisiei. Vicepreședintele comisiei este deputatul ALDE Marian Cucșa.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: