Reacția Ambasadei SUA după ce un diplomat american a fost dat jos de pe scenă de Consulul Turciei la Constanța

Captură video DobrogeaTV cu momentul în care Consulul General al Republicii Turcia la Constanța îi spune Adjunctului Ambasadei SUA la București că discursul nu este în program

Adjunctul Ambasadorului SUA la București, Abigail Rupp, a fost dat jos de pe scenă de Consulul general al Turciei la Constanța în momentul în care se pregătea să rostească un discurs despre libertatea religioasă.

Incidentul diplomatic a avut loc, luni, la Constanța, în cadrul simpozionului “Săptămâna Nașterii Profetului Muhammed”, eveniment organizat de Muftiatul Cultului Musulman din România, în colaborare cu Atașatul pentru Servicii Religioase și Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța.

Prezent la eveniment, adjunctul Ambasadei SUA s-a urcat pe scenă pentru a își susține discursul, moment în care Consulul general al Turciei la Constanța s-a apropiat și i-a spus că discursul nu este în program. După câteva clipe de confuzie, diplomatul american a mulțumit sălii “pentru ospitalitate” și a coborât de pe scenă, așa cum se poate vedea în imaginile video publicate de Dobrogea TV.

Publicitate electorală
publicitate electorală
https://www.facebook.com/DobrogeaTV/videos/1313591018819317/

Reprezentanții ambasadei SUA au declarat pentru Info Sud-Est că “este regretabil faptul că reprezentanții Guvernului turc au obiectat în mod public față de rolul unui înalt reprezentant al SUA”:

“Statele Unite ale Americii consideră că libertatea religioasă este un drept universal al omului și stă la baza protecției celorlalte drepturi inalienabile, incluzând libertatea de exprimare și libertatea de întrunire. Susținem libertatea religioasă și de credință în întreaga lume și depunem eforturi pentru a demonstra angajamentul nostru pentru protejarea minorităților religioase oricând este posibil.

Este regretabil faptul că reprezentanții Guvernului turc au obiectat în mod public față de rolul unui înalt reprezentant al SUA și au împiedicat-o să vorbească la un eveniment care sărbătorea valorile de libertate religioasă și diversitate pe care le împărtășim în România”, este reacția Ambasadei SUA la București.  

Am cerut un punct de vedere și Consulatului general al Republicii Turcia la Constanța, însă până la publicarea articolului nu am primit niciun răspuns.

UPDATE Punctul de vedere al Consulatului general al Republicii Turcia la Constanța:

“Potrivit Consulatului General al Republicii Turcia la Constanța și Biroului Atașatului pe Servicii de Religie, participarea la acțiunea prilejuită de Săptămâna Nașterii Profetului și susținerea unui discurs  de către un reprezentant al Ambasadei SUA la București nu erau prevăzute. Din acest motiv, Consulul General al Republicii Turcia la Constanța dl. Turan i-a explicat politicos situația reprezentantei Ambasadei SUA la București, a rugat-o să fie înțelegătoare și să nu își susțină discursul. Reprezentanta Ambasadei SUA la București a înțeles situația, nu și-a susținut discursul și a coborât de pe scenă, iar domnul Consul General i-a mulțumit pentru înțelegere”.

În schimb, Ambasada SUA la București ne-a transmis discursul pe care Adjunctul misiunii diplomatice urma să îl rostească la evenimentul de la Constanța, pe care îl puteți citi integral mai jos:

“Doamna Ambasador
Aramaz,
Domnule Secretar de Stat Opaschi, Doamnelor si Domnilor,

As vrea sa ii multumesc Eminentei sale, Muftiului Iusuf pentru ca m-a invitat in aceasta seara aici pentru a sarbatori nasterea profetului Muhammed. Eminenta sa Muftiul este o voce puternica in domeniul dialogului inter-confesional si al libertatii religioase. Sunt onorata sa ma aflu aici printre dumneavoastra, membrii uneia dintre cele mai vechi comunitati religioase din Romania, si as vrea sa folosesc aceasta oportunitate pentru a reafirma relatia solida si de lunga durata dintre Statele Unite si comunitatile musulmane din Romania. Statele Unite sustin cu tarie promovarea libertatii religioase. Comunitatea musulmana din Romania este un exemplu remarcabil in Europa de comunitate cu o istorie bogata si in acelasi timp profund moderna si integrata.

Am vazut ilustrarea perfecta a acestei realitati atunci cand in Martie am vizitat colegiul Kemal Ataturk din Medgidia, unde elevi romani, atat musulmani cat si crestini, studiau, lucrau si se jucau impreuna.

Ma bucur de fiecare data cand am sansa de a calatori in afara Bucurestiului si imi place in mod special sa experimentez cultura si caracterul unic al regiunii Dobrogea. Sa vad minaretele, sa respir aerul marii si sa gust mancarurile minunate – poti sa simti istoria acestui loc, infuzia culturii comunitatilor turce si tatare si traditiile Islamului. Locuitorii acestei regiuni si aceasta comunitate sunt cu adevarat speciali: in mod unic romani si mandri musulmani.

Sarbatoarea din aceasta seara nu este doar o dovada a traditiei musulmane vii din Dobrogea, ci si un prilej de amintire despre importanta valorilor commune ale sperantei, increderii, tolerantei si pacii.

Tocmai in acest spirit SUA sta alaturi de comunitatea musulmanilor turci si tatari ca un prieten si partener. Inainte de toate, dorim sa aprofundam relatiile reciproce de incredere, intelegere si colaborare. Comunitatile dumneavoastra joaca un rol cheie nu doar pe plan intern in Romania, ci in intreaga lume unde formati punti culturale si diplomatice cu acele comunitati inrudite din alte tari, inclusiv Statele Unite. Legaturile dumneavoastra ajuta nu doar la raspandirea culturii si identitatii romanesti in alte tari si printre alte popoare, ci imbogatesc Romania cu diversitatea valoroasa a culturii si ideilor pe care aceste conexiuni le aduc inapoi.

Comunitatile dumneavoastra din Romania sunt intruchiparea viziunii Profetului Muhammed despre o societate variata, armonioasa si rodnica. V-ati faurit o cultura si viata frumoasa, precum si identitati cu adevarat unice in calitate de romani turci si tatari musulmani. In numele Ambasadorului Klemm, al Ambasadei si al poporului american, va multumesc pentru oportunitatea de a sarbatori in aceasta seara cu dumneavoastra aceasta cultura si nasterea Profetului. In spiritul Profetului si al prieteniei, va doresc o seara frumoasa”.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: