Reacția Spitalului Județean Constanța după acuzația că o pacientă cu probleme cardiace a așteptat 14 ore la Urgențe: “Un număr dublu de pacienţi faţă de o zi obişnuită, în UPU/ S-au început demersuri pentru identificarea  pacientei, pentru a se verifica situaţia expusă”

sursa foto: Spitalul Județean Constanța
sursa foto: Spitalul Județean Constanța

În urma unei sesizări făcute în spațiul public de către nepoata unei femei de 64 de ani, care a acuzat Spitalul Județean Constanța că bunica acesteia a fost lăsată să aștepte 14 ore pentru controale la secția de urgențe, reprezentanții instituției au transmis, la solicitarea ISE, că “au început demersuri pentru identificarea  pacientei, pentru a se verifica situaţia expusă”, și că în ziua în care ar fi avut loc incidentul a fost “un număr dublu de pacienţi faţă de o zi obişnuită, în UPU”.

Reamintim că Sabina Spătariu, fost președinte al Asociației Elevilor din Constanța, a criticat dur, într-o postare pe Facebook, sistemul medical din Constanța, după ce ea și bunica ei au fost nevoite să stea 14 ore la secția de urgențe a Spitalului Județean Constanța pentru o serie de controale.

“In urma sesizării apărute în spaţiul public, conducerea Spitalului Judeţean face următoarele precizări: După preluarea datelor furnizate, s-au început demersuri pentru identificarea  pacientei, pentru a se verifica situaţia expusă. Numărul de prezentări din data de 1 ianuarie, în 12 ore,  între orele 08.00-20.00, la Unitatea Primiri Urgenţe a fost de 323, un număr dublu de pacienţi faţă de o zi obişnuită, în UPU. In cursul nopţii de 1 spre 2 ianuarie s-au mai prezentat la UPU încă 175 persoane, totalizând un nr. de 498 pacienţi în 24 de ore. Toţi au fost examinaţi clinic, au beneficiat de investigaţii de laborator şi imagistice, în funcţie de patologia prezentată precum şi de  consulturile de specialitate necesare”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean Constanța. 

Publicitate electorală
publicitate electorală

În ceea ce privește fotografiile făcute, care arată o stare de degradare a zonei UPU, reprezentanții spitalului au ținut să menționeze că zona este într-un proces amplu de igienizare și modernizare “tocmai pentru a li se asigura atât pacienţilor, cât şi aparţinătorilor, condiţii cât mai sporite de confort”.  

Conform reprezentanții spitalului, în ultimele săptămâni s-au făcut următoarele investiții, cu sprijinul sponsorilor:

  • a  fost înlocuit pavimentul degradat  cu un covor PVC anti bacterian;
  • s-a amenajat zona de intrare în Urgenţă pentru a se asigura confortul termic al pacienţilor:  a fost înlocuită tâmplăria cu una de ultimă generaţie, pentru păstrarea temperaturii optime la interior; au fost schimbate corpurile de iluminat şi înlocuite cu corpuri de iluminat tip led urmând şi înlocuirea tavanului casetat, după perioada sărbătorilor; 
  • faţadele corpurilor de clădire din incinta interioară a UPU au fost complet refăcute; 
  • treptele şi contratreptele care deservesc zona de acces la UPU Ginecologie au fost placate cu marmură; 
  • a fost amenajată o zonă de aşteptare pentru aparţinători,  în curtea interioară, separat de sala de aşteptare dedicată pacienţilor; 
  • a fost amenajată o magazie pentru depozitarea materialelor si medicamentelor.

“Lucrările au fost reluate astăzi, cu înlocuirea tavanului casetat (Din pricina traficului intens din UPU, se produc diferenţe de temperatură care duc la apariţia condensului, implicit la schimbarea culorii acestor plăci.) Tavanul fotografiat a fost înlocuit chiar în cursul acestei zile, plăcile fiind deja achiziţionate de la sfârşitul anului trecut”, au adăugat reprezentanții spitalului.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: