Rechizitele inscripționate cu sigla CJC vor „încălzi“ şcolarii din Peștera

Procurorii DNA au taxat iniţiativele electorale ale CJC

DSCN3371Chiar dacă Nicuşor Constantinescu este suspendat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, urmaşii săi la cârma instituţiei care împarte banii judeţului urmează întocmai strategiile electorale ale predecesorului lor.

Unul dintre proiectele „de suflet” ale fostului şef al PSD a fost distribuirea rechizitelor în mediul rural la începutul fiecărui an şcolar. Numai că Nicuşor Constantinescu a reuşit să transforme o iniţiativă lăudabilă de altfel într-o pomană elecorală menită să consolideze şi să menţină „activ” o parte a electoratului ţintă al fostei găşti.

Altfel spus, fiecare iniţiativă a instituţiei judeţene a fost transformată rapid în instrument de manipulare a votanţilor, CJC aflându-se, în toţi aceşti ani, într-o continuă campanie electorală.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Ce-a mai rămas din fosta echipă a lui Nicuşor Constantinescu nu se dezice de pomenile electorale mascate sub forma unor iniţiative nobile şi, cu o săptămână înaintea începerii anului şcolar 2015-2016, saci întregi cu ghiozdane, caiete şi penare au ajuns în mediul rural constănţean.

Fiecare preşcolar şi elev din învăţământul preuniversitar va aduce acasă 5 caiete de matematică şi 5 caiete de limba română inscripţionate, agresiv vizual, cu sigla Consiliului Judeţean Constanţa. Se poate însă şi mai rău, având în vedere că până nu demult, sub sigla CJC era scris numele şefului PSD, Nicuşor Constantinescu. Multe familii din mediul rural poate gândesc, iată, că instituţia judeţeană sprijină an de an şcolirea copiilor.

Puţini dintre ei se gândesc însă că inscripţionarea caietelor cu sigla CJC, faţă-verso, a costat poate mai mult decât caietele în sine. Sau că „rechizitele” mult promovate sunt, de fapt, un ghiozdan şi 10 caiete.

Şi mai puţini îşi dau seama că sprijinirea educaţiei nu înseamnă nicidecum un teanc de caiete pe banca unui elev, ci identificarea unor strategii durabile într-unul dintre cele mai şubrede sisteme.

Adversar declarat al politicilor duse de Consiliul Judeţean Constanţa, în urmă cu câţiva ani, primarul comunei Peştera a supus votului în Consiliul Local al comunei o hotărâre prin care nici un fel de rechizite sau materiale să nu fie distribuite copiilor sau celorlalţi localnici ai comunei dacă acestea conţin mesaje cu iz electoral sau reprezintă propagandă mascată sau făţişă a vreunui politician sau şef de instituţie, tocmai pentru a împiedica manipularea comunităţii pe care o administrează.

„Cea mai bogată comună din ţară primeşte de la CJC 16 miliarde. Noi n-am primit niciun leu”

Vestea că instituţia condusă acum de vicepreşedintele Cristinel Dragomir a trimis din nou copiilor din Peştera rechizite inscripţionate cu sigla CJC a provocat un val de revoltă, atât în primărie, cât şi în cele șapte unităţi de învăţământ. Şi asta pentru că adevăratele probleme cu care se confruntă localitatea la început de an şcolar au fost complet ignorate de mai marii judeţului.

În schimb, familiilor cu copii li se aruncă praf în ochi: 10 caiete şi un ghiozdan pentru fiecare şcolar.

„În primul rând, aceste rechizite se dau numai în mediul rural, acolo unde sărăcia este mare, oamenii se mulţumesc cu puţin și se mizează că sunt uşor de manipulat. Nu se investește cu adevărat în educație. Aceste caiete inscripţionate cu sigla CJC sunt, de fapt, niște minciunele cu care ei reuşesc să păcălească oamenii din mediul rural. Eu sunt de acord să se ofere ajutoare cetățenilor, elevilor și bătrânilor, dar mi se pare de o mare nesimțire să scrii pe acele rechizite sau ce mai oferi, că provin de la instituţia pe care tu o conduci sau, mai rău, să fie inscripţionate cu numele tău, aşa cum făcea Nicuşor Constantinescu. Pentru acest motiv, pentru ca oamenii din mediul rural să nu mai fie umiliţi cu trei foi şi două găleți, fac apel la toți colegii mei primari, să scoată aceste cadouri otrăvite din ghiozdanele copiilor şi să împiedice astfel manipularea viitorilor adulţi încă de la vârste fragede. Pe de altă parte, îi mulțumim domnului Cristinel Dragomir că vom avea ce băga în foc pentru încălzitul școlilor, câteva săptămâni bune. Şi ştiţi de ce? Pentru că domnul Dragomir a fost complet indiferent şi nu i-a păsat când i-am cerut bani de combustibil pentru încălzirea unităţilor de învăţământ şi nu ne-a dat niciun leu. Dacă îi pasă atât de mult de copiii din Peştera, de ce nu îi pasă că nu avem bani pentru încălzirea sălilor de clasă? Cum poate să nu ne aloce niciun ban dar, în schimb, să aloce 16 miliarde pentru comuna Agigea, spre exemplu. Ştiţi că această localitate este cea mai bogată din ţară? Are cel mai mare venit pe cap de locuitor şi a primit recent 16 miliarde de lei vechi de la CJC pentru întreţinerea străzilor. Iar noi, o comună simplă din mijlocul judeţului, nu primim bani nici de străzi, nici de combustibil, nici de nimic. Şi atunci, nu eşti ipocrit când trimiţi 10 caiete cu sigla instituţiei tale ca să arăţi că, vezi Doamne, îţi pasă de nişte copii amărâţi? Ei ne iau de proşti pe toţi! Ne umilesc continuu şi constant. Tocmai din acest motiv nu putem avea niciun fel de dialog cu aceşti domni. Iar copiii nu au nevoie de caietele lor de propagandă mascată şi ieftină, pentru că Primăria Peştera şi Consiliul Local au grijă ca cei 460 de preşcolari şi şcolari să primească bani de haine şi rechizite în fiecare an, între 400 şi 800 de lei, şi să nu le lipsească nimic. Încurajăm învăţământul şi prin acordarea de burse, şi prin oferirea copiilor, de 1 Iunie, a câte unui obiect folositor pentru sănătatea şi educaţia lor. Până acum am oferit o bicicletă şi o tabletă. Vedem la anul ce le vom oferi. Copiii şi tinerii au internet wireless în localitate, de ani de zile. Au o şcoală ultramodernă. Au tot ce le trebuie. Şi tu le dai 10 caiete cu numele tău ca să îi manipulezi şi să îi speli pe creier? Oamenii ăştia n-au ruşine! CJC este o instituție creată de noi, cetățenii. Noi suntem creatorii acestei instituții. Consiliul Judeţean Constanţa nu este o instituţie de forță, deci nu îmi este frică de ei. Nu mi-a fost frică de temutul cuplu Mazăre-Constantinescu, care a terorizat municipiul și județul timp de un deceniu, așa că nu are cum să îmi fie frică de niște oameni slabi şi proşti. Nişte nimeni. Ba mai mult, prevăd că vom mai organiza un miting în fața CJC pentru că văd că nu s-au învățat minte”, a declarat primarul Valentin Vrabie.

Se pregăteşte al doilea miting în faţa CJC

De Ziua Păcălelii, pe 1 aprilie 2014, peste 1000 de localnici din comuna Peștera, în frunte cu primarul Valentin Vrabie, au protestat în fața Consiliului Județean Constanța. Sătenii au venit cu steaguri uriașe, pancarte cu mesaje sugestive, flori și ecusoane în piept pe care scria: „Noi vrem respect!”. Parcarea CJC a fost ocupată rapid, pe versurile melodiei lui Vasile Șeicaru, „Viața-i viață, banu-i ban”.


Citește și „Localnicii din Peștera i-au adus flori și i-au recitat ”Tatăl nostru” lui Nicușor Constantinescu, rugându-l să își întoarcă privirea și către ei (VIDEO)“


Ulterior, primarul, alături de localnici, au recitat „Tatăl nostru”, susținând că „cel mai important lucru pe care îl au locuitorii comunei Peștera este credința”.

Prin protestul atipic localnicii au vrut să atragă atenția reprezentanților CJC asupra necazurilor cu care se confruntă de la inundațiile din anul 2013. Pentru acoperirea pagubelor estimate la un milion de euro, CJC nu a alocat niciun leu nici măcar până în prezent.

„Dacă pe mine, ca primar, m-au ignorat, atunci sper ca pe cei peste 1000 de oameni de aici să nu îi ignore acești ignoranți. Și dacă ne vor ignora în continuare, atunci fiecare dintre cei prezenți aici va mai veni cu încă 10 prieteni, la care ni se vor alătura mii de alți constănțeni nemulțumiți de actuala conducere a administrației județene”, a declarat, printre altele, Valentin Vrabie, la acea vreme.

La aproape un an şi jumătate de la protest, primarul comunei Peştera consideră că localitatea pe care o reprezintă a fost în continuare ignorată, drept pentru care se pregăteşte să se ţină de promisiune şi să organizeze un al doilea miting:

„Presimt că e musai să mai organizez un miting, dar nu cu 1200 de oameni, ci cu 100.000 de mii. Când voi considera că va fi momentul, o să apelez la cetățenii liberi din societatea civilă și cred că se vor strânge 100 de mii de oameni fără probleme. Şi aceşti oameni, la mitingul respectiv, sunt convins că vor înfrânge definitiv şi rămăşiţele acestui grup mafiot care a sufocat judeţul atâta amar de vreme. Vor veni oamenii liberi să își ceară respectul în fața unităților administrative care în loc să se ocupe de cetăţeni şi să facă politica cetăţenilor, fac politica partidelor pe care le slugăresc”, a conchis primarul comunei constănţene.

Din rechizitoriul DNA: iniţiativele Consiliului Judeţean, pomeni electorale mascate

Programul „Rechizite pentru copiii din mediul rural” nu este singurul cu caracter social derulat de instituţia din curtea căreia Nicuşor Constantinescu a plecat încătuşat direct în arest preventiv. Într-unul dintre rechizitoriile întocmite de procurorii DNA, aceştia au arătat cum alte programe similare erau folosite de preşedintele suspendat drept instrumente de manipulare a electoratului, dar şi pentru „scurgerea” fondurilor publice. Multe dintre aceste programe care încântau electoratul din mediul rural în primă fază nu mai erau continuate după ce Nicuşor Constantinescu era ales din nou în fruntea Consiliului Judeţean Constanţa.


Citește și „Rechizitoriul unui tiran în delir. Acuzațiile bombă ale procurorilor DNA Constanța care l-au scos din minți pe Nicușor Constantinescu“


Doar că CJC a plătit inclusiv facturi emise într-o zi în care parcul acvatic era închis, iar în așa-zisele documente întocmite de organizatori figura faptul că cei mici fuseseră la parcul acvatic.

Mai hilar decât atât este episodul de pe 9 iunie 2012, atunci când, conform datelor prezentate în centralizatorul anexat facturii, numai în această zi ar fi fost transportaţi la Aqua Magic un număr de 3.338 copii, ceea ce ar presupune că pentru efectuarea transportului ar fi fost necesare peste 66 autocare a câte 50 locuri fiecare! Vă imaginați Mamaia, la începutul sezonului estival, blocată de autocarele sosite din toate colțurile județului?

Pe de altă parte, reprezentanții mai multor școli din județ le-au declarat procurorilor DNA că în perioada 1-10 iunie, atunci când Fundația Fantasio decontase cheltuielile aferente a 200 de copii din localitățile respective, elevii nu au vizitat de fapt parcul acvatic.

O altă situație penibilă este aceea în care copiii nu au vizitat parcul acvatic din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Cu toate acestea, evident, factura a fost emisă.

Un alt aspect sesizat de procurori este acela că cei mai mulți dintre copii erau transportați cu microbuzele școlare sau cu autocare închiriate de primăriile respective, deși au fost decontate din bugetul județului sume importante pentru transportul acestora.

O altă capcană electorală din anul 2012, cu impact foarte puternic în mediul rural, a constat în programul prin care tinerii se puteau înscrie la cursurile de legislație rutieră.

Astfel, în majoritatea localităților din mediul rural (cu precădere în cele ale căror primari în funcție erau membri PSD), localnicii erau informați că ”școala de șoferi” este plătită de ”președintele PSD și al CJC, Nicușor Constantinescu”, ori de ”PSD Constanța”.

În schimbul înscrierii și participării gratuite la cursurile de legislație, localnicii trebuiau să lipească afișe, să împartă pliante, ori ”să aibă grijă ce fac în cabina de vot”, evident, la cererea sau îndemnul primarilor.

Ulterior, martorii le-au povestit procurorilor DNA Constanța cum, după alegerile locale din 2012, ”reprezentanţii şcolii de şoferi i-au comunicat că nu fuseseră viraţi toţi banii de către Consiliul Judeţean, motiv pentru care i-a fost restituit dosarul, fie că trebuie să plătească contravaloarea combustibilului deoarece şcoala nu primise fonduri suficiente de la Consiliul Judeţean”.

Altfel spus, cursurile au început, dar milostivenia candidatului PSD Nicușor Constantinescu a durat până când acesta a fost reales în funcția de președinte al CJC. După data alegerilor, cursurile au fost suspendate fără a mai fi reluate, astfel încât cei mai mulți dintre participanți nu au reușit să promoveze examenul de șoferi.

Aceste iniţiative, alături de „rechizitele pentru copii” sunt doar trei exemple, cele mai cunoscute, din multitudinea strategiilor de consolidare şi menţinere a electoratului captiv din mediul rural. Practic, în mod cinic, tocmai încurajarea asistenţei sociale, care a escaladat în mandatele lui Nicuşor Constantinescu, a fost, de fapt, elementul cheie în menţinerea acestuia în fruntea CJC. Şi este, astăzi, reţeta „secretă” cu care urmaşii acestuia încearcă să păstreze frâiele judeţului: 10 caiete şi-un ghiozdan.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: