ISE: Care este istoria trupei „Trepte“?
Ștefan Nițu: Am început această activitate ca pedagog în arta teatrală în anul 2000, la rugămintea unui fost coleg de liceu, cel care era director la Palatul Copiilor în perioada respectivă. A tot insistat, am luat jumătate de normă, adică nouă ore. Mergeam și lucram acolo cu elevii la sfârșit de săptămână. Aveam program vineri, sâmbătă și duminică, dar din cauza faptului că de multe ori se suprapunea și cu programul pe care îl aveam eu la teatru, renunțam, nu mergeam, amânam cursurile. În anul următor i-am spus că nu am cum să fac față din punct de vedere al timpului și am renunțat. Numai că nu au renunțat copiii, au venit după mine și au încercat să mă convingă să continuăm. Atunci am găsit această formulă să continuăm în Casa de Cultură. Și am început să lucrăm un spectacol, am programat spectacolul și mi-am dat seama că nu avem nume. Și, stând în sala de spectacole, aveam niște trepte care mergeau înspre scenă. Atunci le-am spus: măi copii, ce ziceți să ne numim trupa „Trepte“. Uite, că tot vă văd urcând treptele astea ca să deveniți actori, urcați fiindcă aveți ceva de spus pe o scenă. Și așa a rămas numele de „Trepte“.
ISE: A fost ușor să convingeți publicul călărășean să vină la teatru?
Ș.N.: Trupa a fost foarte rapid cunoscută de public, a intrat în grațiile călărășenilor și este o trupă foarte iubită. Spre marea mea surpriză, plăcută ce-i drept, de fiecare dată când avem spectacol sala este plină în comparație cu teatrul Aurel Elefterescu, unde, ce-i drept, mai jucăm și cu public mai puțin. Aici vin prieteni, rude, dar vin și oameni maturi care iubesc teatrul și îmi spun că iubesc copiii, le plac spectacolele lor. Aceștia transmit o energie pozitivă și de aceea, probabil, se umple sala. Mă gândeam, în una din zile, vorbeam cu cineva tot pe această temă, a trupei „Trepte“, despre ce am realizat de-a lungul anilor. Iată, deja au trecut 14 ani de când ne-am înființat. Și în acești 14 ani tot ce am montat, toate spectacolele au avut succes. Recunosc, sunt un om norocos. Se poate întâmpla ca un anumit spectacol, oricât
te-ai strădui, să nu placă publicului.
ISE: Trupa „Trepte“ a reușit să cucerească și publicul din țară?
Ș.N.: La un moment dat m-am gândit că este bine pentru copiii din trupă să meargă la concursuri, la festivaluri. Am început să mă interesez. A fost mai greu la început pentru că festivalurile erau pentru trupele de liceu. Or, trupa „Trepte“, care aparține de Centrul Cultural Călărași, este formată din liceeni, dar sunt elevi de la toate liceele din Călărași. Mai sunt festivaluri pentru liceele cu profil vocațional, dar nici acolo n-aveam ce căuta. Încet, încet, am ajuns într-un festival, am ajuns și în al doilea și când ne-au văzut, oamenii au început să ne aprecieze și să ne invite să participăm la festivaluri.
ISE: Îmbrățișează copiii o carieră în teatru, după ce termină liceul?
Ș.N.: Generațiile s-au tot schimbat, au fost ani când anumiți copii s-au îndreptat și spre facultatea de teatru. Sunt câțiva care au terminat și masteratul. Acum doi ani, dacă îmi amintesc bine, am început un proiect cu unul dintre cei care au terminat facultatea de teatru și am vrut să merg pe ideea de a-i readuce să joace, din nou, în fața publicului călărășean. Am făcut un proiect cu regizorul Mihai Lungeanu, cu două personaje, variațiuni enigmatice. Joc și eu alături de fostul meu elev, care are și spectacolele lui în București.
ISE: Cât de greu este să lucrați cu atâția copii?
Ș.N.: Din generația asta nouă am în jur de 25 de copii de la clasa a IX-a, 2-3 de la clasa a X-a și cred că 1 sau 2 de la a XI-a. Dintre ei, o singură fetiță mi-a spus că intenționează să meargă spre teatru. În 2000 am început să lucrez spectacole cu 10 elevi, și iată că acum sunt peste 25 de copii. Îmi este foarte greu să lucrez cu un număr atât de mare, mai ales în ceea ce privește repertoriul, pentru că nu sunt la Palatul Copiilor, unde vine copilul să participe la curs de teatru, sau mai degrabă la curs de dezvoltare personală. Aici noi producem spectacole pe care trebuie să le vindem.
ISE: Cum faceți față dificultăților financiare?
Ș.N.: Instituția Centrul Cultural consumă niște bani cu noi, ne asigură o sală încălzită, curent, decoruri și costume. Și atunci suntem nevoiți să facem spectacole pe care să le vindem și să scoatem și bani. Acesta este circuitul.
ISE: Cum reușiți să îi mulțumiți pe toți copiii, ținând cont că lucrați cu un număr mare de elevi?
Ș.N.: Toți copiii doresc să iasă pe scenă și să fie văzuți de mama, de tata, de bunica, de bunicul, de colega, de iubit, să vină să îi vadă ce fac ei aici la teatru. Din experiența anilor trecuți, am încercat să găsesc piese cu distribuție mai mare, să pun distribuție dublă. Un spectacol jucau unii, un spectacol jucau ceilalți. Dar este foarte dificil. Vreau să spun că, iată, anul acesta, față de anii trecuți, am foarte puțini băieți. Am mai multe fete. În anii trecuți am avut băieți suficienți, și pe mai multe tipologii. Puteam să îi distribui pe orice personaj. Dar acum, asta este, la capitolul băieți suntem destul de sărăcuți. Poate mai vin între timp. Ușile noastre rămân deschise. Pot veni în continuare cei care vor dori. Și atunci m-am gândit în continuare, ce să fac eu cu copiii ăștia, ce să lucrez cu copiii ăștia.
ISE: Spectacolul „ActorEști“ s-a bucurat de un mare succes. Cum a luat naștere acest proiect inedit?
Ș.N.: Având experiența de acum 2-3 ani, când tot din motivul acesta am lucrat un spectacol după opera lui Păunescu, am făcut un spectacol teatral, din opera lui. Atunci aveam vreo 18 copii în distribuție. Spectacolul a prins foarte bine. Era ideea să îl reiau. Bun, mai adaug ceva ca să ajung la 20 de copii care să poată juca în piesă, dar tot nu găseam soluții… Atunci am realizat că acești copii vin acolo ca să facă actorie. Și, pe loc, mi-a venit ideea: „ActorEști“. Iată un titlu de spectacol. Hai să actorim. Așa am început, cu baza, cu exerciții de cunoaștere, exerciții de dicție, de respirație, de ritm. Și zic, ce-ar fi să închei eu cu un spectacol care să conțină tot ce am lucrat la atelierele noastre? Și l-am montat, am făcut un spectacol în care toată lumea a fost distribuită. Așa s-a născut spectacolul „ActorEști“.
ISE: Care este cea mai recentă producție a trupei?
Ș.N.: Pornind de la ideea poeziei lui Marin Sorescu, „Shakespeare“, care a creat lumea în șapte zile și s-a dus și el să vadă un spectacol, spune la final acolo, și de aici am dezvoltat și am avut acele lucruri cu obiectul, cu ritmul, pe mișcare, pe teatru-dans, exercițiile de dicție. Și spre surpriza mea plăcută, spectacolul a prins foarte bine la public. Am avut premiera recent, pe 3 aprilie. A fost un real succes. Sala arhiplină. Oamenii minute în șir au aplaudat în picioare. A existat un schimb energetic extrem de benefic între ceea ce se întâmpla pe scenă și publicul din sală.
ISE: Care este cea mai jucată piesă a trupei?
Ș.N.: Unul dintre cele mai jucate spectacole este „Eu când vreau să fluier, fluier“, o piesă a Andreei Vălean. O piesă superbă. Am găsit acest text și din start l-am îndrăgit, pentru că era și pe vârsta liceenilor, pentru preocupările, frământările pe care ei le au atunci când mai calcă și strâmb. Am făcut o adaptare după această piesă. Am redus spectacolul undeva la o oră. Era promoția la început, clasa a IX-a. Spre final de an școlar ne-am apucat de lucru, și în toamnă, când au intrat clasa a X-a, am ieșit cu premiera. De atunci am avut patru ani de zile în care am tot jucat această piesă. Spectacolul a fost extrem de bine primit și cerut în festivaluri.
ISE: Care este confirmarea valorii Trupei „Trepte“?
Ș.N.: Am participat la multe festivaluri și concursuri cu el, am obținut și numeroase premii. Aș a-minti aici, de exemplu, la „Mangalia Art“, unde în juriu era maestrul Ion Dichiseanu și profesori de la catedra de teatru de la Universitatea „Ovi-dius“. După accea am fost la Fălticeni, acum doi sau trei ani de zile, unde juriul a fost format din maestrul Eusebiu Ștefănescu, Mihaela Bețiu de la UNAPC și alte personalități din lumea teatrală. Toți au rămas încântați de modul cum am lucrat eu și cum am montat spectacolul, și cum am adus în situație copiii să înțeleagă ce se întâmplă cu ei acolo pe scenă și astfel să poată juca textul și situația. Acolo, actorul din rolul principal a luat premiul pentru cel mai bun actor al festiva-lului. Maestrul Eusebiu Ștefănescu chiar l-a rugat să meargă la Universitatea „Hyperion“. Avea locul asi-gurat acolo. Însă nu a acceptat, este acum student la comunicare, nu a vrut să urmeze teatrul. Un băiat foarte, foarte talentat. De ce să nu spun, am fost foarte încântat și măgulit să primim aceste premii.
A consemnat
Cristian Roger Neteda
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
