PLEDOARIE PENTRU LINIȘTE
Dreptul de a deține și de a utiliza un telefon mobil ar trebui reglementat, aș spune chiar îngrădit, printr-o lege specială care să prevadă inclusiv sancțiuni de natură contravențională.
În luna iunie 2011, în predica ținută credincioșilor de la Catedrala Patriarhală în Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a dojenit, cu dragoste părintească, pe cei care abuzează de folosirea telefoanelor mobile în momente și locuri cu totul neprielnice. Preafericirea Sa spunea că utilizarea excesivă a acestora, u-neori nejustificată, a devenit o adevărată „molimă” la noi, la români. Desigur, Întâistătătorul Bi-sericii Ortodoxe Române se referea la tulburarea slujbelor și a rugăciunilor credincioșilor din sfintele locașuri, spunând că „nici o ascultare nu este mai importantă și mai sfântă, decât ascultarea vocii Lui Dumnezeu, a Cuvântului Lui în Lume”.
Eu, în schimb, nefiind nevoit să mă port cu blândețe, pot să fiu critic, tranșant, chiar dur. În general, nu îmi îngădui să mă enervez sau să îmi ies din fire de prea multe ori, ci dimpotrivă mi s-a reproșat că sunt prea calm, indiferent de situație. Totuși, cu timpul, mai ales în ultimii ani, am dezvoltat o intoleranță din ce în ce mai accentuată față de soneria telefoanelor mobile în momente total neoportune și locuri total nepotrivite: la Sfânta Biserică, în timpul slujbelor, în săli de teatre și cinematografe, în timpul unei conferințe, întruniri, ședințe, ceremonii, iar înșiruirea poate continua. Sunt momente în care liniștea noastră și a celor din jur nu trebuie tulburată de nimic; situații când atenția trebuie să ne fie monopolizată de discuția pe care o purtăm; momente de concentrare pe care un ton de apel strident şi, de multe ori ridicol, le poate risipi iremediabil. Telefonul mobil a devenit cel mai mare inamic al liniştii, al tih-nei, al meditaţiei sau chiar al rugăciunii.
Nu sunt absurd şi înţeleg că trăim vremuri ale vitezei ameţitoare, în care o comunicare rapidă şi eficientă este indispensabilă în toate sferele activităţii omului; înţeleg că ea poate face diferenţa între o afacere de succes sau eşecul acesteia, între salvarea unui om sau pierderea lui, deci nu neg utilitatea şi eficienţa acestor dipozitive. Cu alte cuvinte, nu ele mă deranjează, ci aceia care nu înţeleleg, nu ştiu că în anumite situaţii şi locuri ele sunt total nepotrivite şi fac mai mult rău decât bine. Cu toţii am fost martorii unor situaţii de acest gen în care, în timpul unui recital de pian, întreaga sală a fost dezgustată de o sonerie cu Metalica; în timpul unei scene dintr-o piesă de teatru de o intensitate copleşitoare, spectatorii au fost scandalizaţi de vocea lui Gigi Becali pusă ca ton de apel; în timp ce strana interepretează imnul heruvimic, toată adunarea credincioşilor a fost tulburată de un telefon ce sună la un volum scandalos de ridicat un refren de manea.
Prin urmare, revolta mea este cauzată de cei care nu ştiu, nu vor, uită să îşi închidă telefoanele în a-numite locuri sau momente, în special oameni cu o vârstă înaintată, dar cu siguranţă nu numai ei. Mi s-ar părea normal ca prima grijă a unui utilizator de telefon mobil să fie aceea de a nu deranja pe cei din jur, de a ieşi cât mai puţin în evidenţă, de a arăta, în definitiv, un bun simţ elementar, necesar indiferent de vremuri.
Propun, deci, ca aceia care, în repetate rânduri, tulbură liniştea unei adunări prin folosirea telefonului mobil să fie pasibili de amendă. Mai mult decât atât, nu mi s-ar părea deloc exagerat ca oricine achiziţionează un astfel de dispozitiv să facă dovada că ştie să folosească o funcţie elementară a telefonului, aceea de a-l comuta pe modul silenţios. Cine nu ştie sau nu are abilităţi pentru a deprinde această „taină” de natură tehnică, înseamnă că nu merită să deţină şi să folosească un telefon mobil, sub motivul că neştiinţa şi ignoranţa lor, lipsa lor de bun simţ sunt potenţial perturbatoare pentru confortul celorlalţi.
Nu mi se pare că o astfel de reglementare ar fi una ciudată, năstruşnică sau nepotrivită cu timpurile în care trăim. Dimpotrivă, e-xemple şi precedente există şi în alte părţi ale lumii, legi care, chiar dacă nu sunt strict legate de telefoanele mobile, încearcă, prin prevederile lor, să apere confortul şi linştea cetăţenilor. De pildă, în Elveţia este ilegal să trânteşti portiera unei maşini şi tot acolo este interzis să tragi apa după ora 22. La Atena, poliţia poate aresta pe oricine este îmbrăcat indecent sau nu s-a spălat. În Regatul Unit, îi este interzis unei femei să mănânce dulciuri într-un mijloc de transport în comun.
Prin urmare, găsesc că ar fi foarte oportună o lege care să ne ferească de soneriile agasante, stridente, de prost gust, ale telefoanelor mobile, dar mai ales de sonerii care apar în cele mai nepotrivite circumstanțe. Ar fi o măsură de igienă socială care ne-ar reda măcar câteva momente de liniște.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
