În această săptămână, după multe insistențe internaționale, Franța a renunțat oficial la vânzarea către Rusia a navelor de asalt din clasa Mistral. Mișcarea nu a fost surprinzătoare, dar ea a venit cu foarte mare întârziere, după ce mai multe state NATO au făcut presiuni la adresa Franței încă din luna februarie, când a început criza ucraineană. Adevărul este că Franța avea mai multă nevoie să vândă aceste nave, decât avea nevoie Rusia să le cumpere.
Președintele francez François Hollande a rezistat presiunilor de a anula această afacere imediat după răsturnarea lui Viktor Yanukovych, a refuzat să cedeze și după anexarea Crimeii la Rusia, nu a cedat apelurilor nici după începutul rebeliunii din Donbas și nici după doborârea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines. Însă, mai recent, dovezile explicite privind implicarea Rusiei în rebeliunea separatiștilor din Estul Ucrainei și summitul NATO din Țara Galilor au fost decisive, iar Hollande nu a mai avut de ales.
Dar întrebarea rămâne. De ce președintele francez nu a suspendat mai din timp această afacere? De ce nu a vrut să asculte apelurile internaționale în acest sens, venite chiar din partea unor aliați? Cu siguranță nu a făcut-o din motive strategice.
François Hollande este unul dintre cei mai nepopulari președinți pe care Palatul Élysée i-a găzduit. A ajuns la putere cu o platformă socialistă, combătând politica de austeritate a predecesorului său, Nicolas Sarkozy, și viziunea Germaniei privind un control strict al deficitelor în Europa. Însă nu a reușit ce și-a propus pentru că nu stătea în puterile lui. Franța se confruntă cu o problemă gravă a deficitului și a datoriei și nu își permite politici mo-netare expansioniste în Europa. Pe de altă parte, Hollande, nefiind dintre cei mai carismatici dintre lideri și eșuând să producă și să ofere o alternativă la austeritate, s-a trezit că a pierdut sprijinul cetățenilor francezi, atât de la stânga, cât și de la dreapta.
Încăpățânarea lui de a duce la bun sfârșit afacerea Mistral cu Rusia, departe de a fi motivată de vreo viziune strategică, a fost o încercare de a reintra în grațiile unui electorat de stânga dezamăgit: muncitorii din industria navală. În termeni de calcul politic, întreaga afacere va duce la o și mai vizibilă scădere a susținerii pentru Holland, chiar o înstrăinare a electoratului de centru și chiar de stânga. Marine le Pen a făcut pași importanți pentru a atrage acest electorat, iar Frontul Național a criticat public prestația președintelui și a guvernului în criza ucraineană. De altfel, beneficiile strategice de pe urma afacerii cu Rusia erau minime, dar costurile politice s-au dovedit foarte mari. Acum, însă, când întreaga tranzacție nu mai este de actualitate, rămâne de văzut cum va fi acoperită o gaură de 1,2 miliarde de euro, reprezentând costurile de construcție. Dacă adăugăm și personalul, întreținerea navelor, povara totală a acestor nave poate crește de 2-3 ori.
Mai mult, posibilitatea ca alte state să poată cumpăra aceste nave sau ca ele să fie folosite în comun este aproape nulă. NATO nu duce lipsă de astfel de nave amfibii de asalt, state ca SUA, Franța, Marea Britanie, Italia, Spania sunt bine dotate în acest sens. În plus, țările care ar avea capacitatea de a le opera nu dispun de fondurile necesare, încercând să își revină după crize economice severe.
Cât privește Rusia în această poveste, ea poate privi și la partea plină a paharului. Suspendarea tranzacției nu este o tragedie din mai multe motive: Rusia va trebui să își primească banii înapoi, cu dobândă; schimbul de informații cu privire la tehnologia folosită s-a realizat, ceea ce înseamnă că, în colaborare cu China sau India, Moscova poate să își construiască propriile modele de nave amfibii și chiar la un preț semnificativ mai mic. Însă, la fel de adevărat este și faptul că Rusia avea nevoie de navele comandate în Franța. Ceea ce a moștenit din epoca sovietică este depășit tehnologic, îmbătrânit, ca să nu mai spunem că niciodată flota militară nu a fost un punct forte al URSS-ului. Rusia a fost și este o putere continentală, iar investițiile ei navale erau destinate nevoilor de apărare, iar nu pentru proiectarea puterii. Este motivul pentru care a căutat în Occident oportunități de modernizare al acestui segment.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
