REPORTAJ: Constanța veche, în culorile toamnei

O plimbare prin centrul istoric al Constanței

A venit toamna și, odată cu ea, Constanța și-a schimbat luminile și culorile. Acțiunea și distracția s-au mutat din Mamaia, în ”peninsulă”, în zona veche a orașului. O simplă plimbare pe-aici îți arată contrastele deja previzibile pentru municipiul Constanța: nou și vechi, lux și sărăcie, culori și griuri.

Fosta primărie a Constanței, o clădire fabuloasă din punct de vedere arhitectonic, este astăzi Muzeul de Istorie Națională și Arheologie. Starea în care acesta se află reflectă interesul autorităților locale și respectul pe care acestea le poartă pentru trecutul propriului lor oraș și pentru istorie, în general: arcadele muzeului sunt peticite cu ciment ici-colo, cât să nu se prăbușească. Pretextul penibil al lipsei banilor pare să funcționeze și în acest caz, pentru că majoritatea constănțenilor n-are nimic împotrivă și nu este deranjată de starea în care se află muzeul propriei lor istorii, atât timp cât, în prezent, pomenile electorale continuă să ajungă lună de lună la pensionari.

Autoritățile locale și centrale se încăpătânează totuși să ne demonstreze că se poate și mai rău. Lângă Muzeul de Istorie, a fost dat uitării edificiul roman cu mozaic, unic în sud-estul Europei și unul dintre cele mai importante situri arheologice din această zonă. Poate nu vă spune prea multe acest edificiu. Poate tocmai de aceea nici nu pare foarte important. Să explicăm acum importanța sitului ar fi, însă, de prisos. Cu atât mai mult cu cât, și dacă ați fi interesați, autoritățile tot ar ridica din umeri atunci când vine vorba de salvarea istoriei poporului român cu care ne mândrim atât de mult, mai ales în campaniile electorale.

Dacă îți vei continua plimbarea, în Constanța veche te vor contraria sentimente puternice din cele mai diverse. Străduțe întortocheate, labirintul amețitor din nuvelele lui Mircea Eliade și îmbinarea dintre nou și vechi, toate domină peninsula lui Ovidiu. N-ai cum să nu admiri clădirile construite la cumpăna dintre secolele XIX-XX, n-ai cum să nu te întrebi până unde a mers geniul creator al arhitecților vremii și bunul gust al autorităților publice de-atunci. Casa cu lei și Casa Manicatide sunt doar două exemple care vin să ne confirme parcă faptul că, odată, aici a fost frumos.

Cele două clădiri sunt lăsate, de asemenea, în paragină, dar chiar și așa, parcă se încăpățânează să păstreze din noblețea și boemitatea vremurilor în care străluceau în privirile admirative ale turiștilor străini. Astăzi, lăsate în paragină, au ajuns în posesia unui privat, cel mai probabil, în urma unui troc politic sau în schimbul unor reglări de conturi între afaceriști. Într-o stare mai cruntă decât cea în care se află cele două ”răsfățate” ale zonei, se află clădirile care adăpostesc oameni. Simți cum ți se taie respirația când fotografiezi în grabă ruinele unei clădiri, încercând să pleci cât mai repede din zonă, de teamă să nu-ți cadă vreo bucată de perete în cap, și, din scara despre care credeai că este părăsită, ies oameni cu copii de mână, tineri care își scot la plimbare cățeii, îndrăgostiți care se țin de mână…

Toți aceștia locuiesc în clădirile interbelice crăpate în toate părțile, bântuite de propriul trecut și care sunt ”stigmatizate” cu bulina roșie care avertizează că se vor prăbuși la primul cutremur mai serios. Eu cred că nu depinde de cutremur…

Pe parcursul plimbării, te tot întrebi ”De ce?”. De ce Constanța veche arată așa? De ce niciodată nu se găsesc bani pentru istorie și cultură? De ce nu se respectă stilul arhitectural al zonei și de ce se eliberează autorizații de construcție pentru clădiri hidoase care strică farmecul zonei? Oricât ai încerca să găsești alt vinovat în afara autorităților, fie ele locale sau centrale, nu reușești. Te oprești la una dintre cafenele amenajate pe una dintre străduțele reabilitate. Patronii lor au anticipat potențialul turistic al zonei. Toți au anticipat, de fapt. Doar că unii își rezolvă, mai întâi, interesele personale.

Străduțele ce coboară agale îți îndreaptă pașii spre mare. Orice ai face, centrul vechi al bătrânei cetăți Tomis te îndeamnă să îi cunoști faleza, proaspăt amenajată și dichisită printr-un proiect european de aproximativ trei milioane de euro. Astăzi, faleza Constanței este vizitată de chinezi, britanici, scandinavi și germani.

Un pasager imens a poposit în Portul Constanței pentru a le arăta turiștilor străini frumusețile de la malul Mării Negre. Dotați cu aparate foto și hărți în detaliu, oaspeții surprind instantanee cu tot ceea ce înseamnă cultură și istorie: statui, clădiri vechi, Cazino. De fapt, cel din urmă este și punctul principal de atracție, atât pentru ei, cei străini, cât și pentru noi, românii. În paragină, ponosit, uitat de timp și de autorități, Cazinoul de pe faleza Constanței dovedește încă o dată, dacă mai era necesar, că și în situația dezastruoasă în care se află, poate atrage mai mulți turiști și mult mai mult interes decât orice club de fițe sau cârciumă luxoasă de pe litoralul constănțean.

Este un aer plăcut la malul mării. Îmbătați de briză, turiștii de azi își continuă plimbarea prin centrul vechi. Urcând agale pe străduțele ce urcă de această dată spre noul oraș, vizitatorii caută din nou istorie. Se opresc la Arhiepiscopie, admiră Moscheea, se uită ciudat la Sinagoga lăsată în paragină, găsesc cu greu biserica armeană și se relaxează în fața frumoasei fațade a bisericii catolice. În doar 30 de minute fac un tur a nu mai puțin de cinci lăcașuri de cult diferite. Doar în zona veche a Constanței mai pot vedea așa ceva.

Lucrările de amenajare a zonei pietonale din centrul istoric al Constanței sunt încă în toi. Turiștii se amestecă cu muncitorii, iar blitzurile aparatelor foto cu zgomotul mini șantierelor dezordonate. Se lucrează haotic, fiecare stradelă având porțiuni dalate și porțiuni neamenajate. Oaspeții străini sunt încă interesați. Nu au fost speriați de lucrările în toi și continuă să caute lucruri frumoase, încărcate de istorie.

Nu se opresc în fața clădirilor nou construite, luxoase, din sticlă și termopan, nu îi interesează. În schimb, se uită lung și analizează atent dărâmăturile lăsate în paragină de zeci de ani, sau clădirile din BCA neterminate și abandonate de o bună bucată de vreme. Pentru ei, ca și pentru noi, peisajul este ciudat: o îmbinare de vechi și nou, de kitsch și tușe de arhitectură de epocă, de culoare și întuneric, într-un spațiu cu un potențial imens.

Centrul istoric al Constanței ar avea mult mai mult de arătat turiștilor și ar oferi mai multă istorie dacă nu ar fi sufocat de interese meschine și lipsa de imaginație a celor care se ocupă de soarta lui. Peninsula Constanței ar putea deveni principalul centru de atracție de la Malul Mării Negre dacă ar elimina toată mizeria, obiceiurile balcanice și acțiunile distructive care au sufocat-o atâta timp.

Pentru moment, ne mulțumim cu speranța că lucrările de reamenajare a zonei pietonale se vor finaliza cu bine și că acesta nu va fi ultimul proiect de reabilitare din centrul istoric al Constanței.