Este oficial: preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Apărării, Gabriel Leş şi ministrul de Externe al Canadei, Chrystia Freeland, au confirmat că un detaşament de 120 militari români, împreună cu şapte elicoptere militare, vor fi trimişi din luna octombrie în Republica Mali, sub egida ONU, pentru o misiune ce ar trebui să dureze 12 luni.
La începutul lunii februarie 2019 cel mai important cotidian din Bamako, “Dépéches du Mali”, titra „Misiune de pace în Mali: România înlocuieşte Canada”. Pe aceeaşi pagină, cititorii mai puteau afla că doamna Cissé Fatimata Kouyaté, preşedinta Asociaţiei agenţiilor de turism din Republica Mali, a încheiat un acord la Bamako cu o delegaţie a operatorilor în turism din R.P. Chineză, conduşi de Adam Wu, prin care vor fi aduşi turişti chinezi în Mali în viitorul imediat. Mult mai mulţi decât până în 2009, când au încetat vizitele. Ceea ce înseamnă că Beijingul a devenit interesat atât de resursele ţării cât şi de viitorul ei.
De ce pleacă românii în Mali?
Republica Mali este o fostă colonie franceză, cu o suprafaţă de peste 1.240.000 de kilometri pătraţi şi o populaţie de aproximativ 16 milioane de locuitori, aproape în totalitate de credinţă islamică. O ţară cu rezerve de subsol suficiente pentru a fi bogată dar care este, în momentul de faţă, una dintre cele mai sărace de pe glob. Sărăcia din Mali este semnificativă, ţara supravieţuind aproape exclusiv în urma ajutoarelor economice trimise din Europa, America de Nord şi Australia.
Vreme de şase decenii, de la proclamarea independenţei, Republica Mali nu a cunoscut niciodată democraţia. Viaţa ei politică a fost dominată de dictaturi, inclusiv militare, de lovituri de stat şi de conflicte interne secesioniste. La începutul anilor 1990, sub presiunea comunităţii internaţionale, militarii malieni au cedat puterea civililor şi au început să apară primele forme politice liberale: partide, organizaţii civile, presă independentă de guvernul de la Bamako.
Totul s-a prăbuşit în haos în 2013, când trupe de gherilă ale islamiştilor radicali au declanşat un alt război civil şi au ocupat oraşul Konna. Nordul republicii a fost practic separat de autoritatea centrală şi trecut sub administrarea grupării Al Qaida. La Bamako, în capitala Republicii, şi în alte oraşe au avut loc atentate teroriste organizate în special împotriva străinilor, dar şi în locuri aglomerate, pentru a provoca panica localnicilor. Franţa a trimis trupe pentru a salva puterea de la Bamako în faţa spectrului proclamării Statului Islamic. La rândul ei, ONU a înfiinţat misiunea MINUSMA, menită să apere instituţiile legale ale Republicii Mali, care cuprinde în jur de 14.000 de militari şi poliţişti, cei mai mulţi din statele africane. De aproximativ cinci ani, MINUSMA a pierdut aproape 200 de combatanţi, după atacurile gherilelor islamiste.
În paralel, în cadrul proiectului ONU, statele europene s-au angajat să pregătească şi să consilieze armata maliană şi au înfiinţat misiunea EUTM Mali. Scopul acesteia este de a reda instituţiilor militare de la Bamako capacitatea de a apăra teritoriul ţării, de a proteja populaţia civilă şi de a diminua pericolul reprezentat de grupările teroriste. EUTM Mali este constituită din 570 de militari din 27 de state, dislocaţi în trei zone ale ţării şi nu întreprinde nici un fel de acţiuni armate ci doar de instruire, aria de responsabilitate fiind regiunea de sud a ţării. Cu toate acestea, şi asupra EUTM Mali au fost consemnate atacuri din partea islamiştilor, pierderi de vieţi omeneşti fiind consemnate chiar şi în primele săptămâni ale anului 2019.
Românii vor fi integraţi MINUSMA şi vor avea reşedinţa în oraşul Gao.
Relaţiile bilaterale dintre România şi Republica Mali sunt vechi, ele datează din anul în care statul african şi-a obţinut independenţa, 1960. Cu toate acestea, în cele şase decenii, între Bucureşti şi Bamako nu au fost consemnate nici vizite oficiale la nivel înalt (preşedinte, prim-ministru), nici tratate bilaterale de bază, nici o colaborare economică însemnată. România nu are misiune diplomatică la Bamako şi nici Mali la Bucureşti. Un Acord comercial bilateral, semnat în timpul lui Nicolae Ceauşescu, la Bamako, în 1977, nu a fost renegociat iar schimburile bilaterale sunt inexistente.
În ultimii ani, se schimbă ceva, mai ales în domeniul relaţiilor dintre autorităţile publice din Mali şi companii private din România. De pildă, la 5 aprilie 2017, la Bamako, după meciul de fotbal dintre echipele locale Yeleen Olympique şi AS Revenant, directorul Asociaţiei de fotbal Tangara Sport, Fousseiny Tangara, şi reprezentanta firmei Bioplanta Porte, Mirela Moldovan, au semnat un contract prin care partea română va construi un centru de formare la cel mai înalt nivel pentru fotbal. Portalul de ştiri „Mali Jet” informa că românii au asigurat că întreaga infrastructură va fi gata în 2019 iar partea maliană va putea organiza antrenamente şi cursuri pentru fotbalişti, pe care, mai apoi, să îi exporte în campionatele europene.
Discuţiile oficiale dintre România şi Mali sunt rare şi purtate, de regulă, cel mult la nivelul miniştrilor de Externe. Ultima datează din iulie 2015, când ministrul de Externe Bogdan Aurescu s-a întâlnit la Dubrovnik, în Croaţia, cu omologul său malian, Abdoulaye Diop. Atunci, şeful diplomaţiei române a asigurat Republica Mali că guvernul de la Bucureşti se va implica în misiunea europeană de pregătire a forţelor militare maliene EUTM Mali cu trei experţi. Ceea ce a şi făcut. Totodată, România s-a angajat atunci să sprijine cu personal civil, prin trimiterea a patru experţi, şi misiunea civilă europeană de consiliere a forţelor de securitate maliene, EUCAP Sahel Mali.
Implicarea României în criza din Mali nu a rămas, însă, la acest nivel.
Canada a găsit greu o tranziţie acceptabilă şi sigură: România va înlocui militarii canadieni în Mali
Deja de la începutul toamnei 2018 circulau informaţii în cercurile diplomatice potrivit cărora de la mijlocul anului 2019 militari români vor fi trimişi în Mali, în misiunea ONU intitulată MINUSMA, de ajutorare a autorităţilor centrale de la Bamako. Rolul trupelor trimise de guvernul de la Bucureşti va fi acela de a gestiona, cu elicoptere militare, operaţiuni de transport medical de urgenţă, de intervenţie rapidă cu aceste aparate de zbor în zonele de conflict, de transport şi protecţie a personalului ONU aflat în Mali.
În ultima şedinţă din anul 2018 a CSAT de la Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis a confirmat ştirile. „În anul 2019 – menţiona preşedintele României – România va participa cu un detaşament de elicoptere militare la misiunea multidimensională integrată a ONU de stabilizare din Republica Mali, desfăşurând operaţii de evacuare militară, transport de trupe şi echipamente şi de asigurare a suportului logistic necesar personalului ONU dislocat în această ţară”. La reuniunea de la Bucureşti a miniştrilor Apărării din Uniunea Europeană, desfăşurată în prezenţa secretarului general NATO, Jens Stoltenberg şi sub egida preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, ministrul Gabriel Leş a confirmat că, din luna octombrie 2019, România va fi prezentă în Mali, cu trupe şi echipament militar.
Cotidianul „National Post” din Toronto relata la mijlocul lunii noiembrie 2018 că prim-ministrul Justin Trudeau a declinat toate ofertele făcute de la ONU privind prelungirea misiunii militare canadiene în Mali. Cum soluţiile privind statul care să preia misiunea de la canadieni nu erau prea multe, ministrul Apărării de la Ottawa, Harjit Sajjan a vizitat România la începutul lunii noiembrie şi a stabilit, la Bucureşti, detaliile transferului dintre canadieni şi români în Mali. Problema de fond, însă, relata ministrul Apărării din Canada, este că retragerea se va face la sfârşitul lunii iulie- începutul lunii august iar ONU va reloca trupele române abia în toamnă. Ceea ce înseamnă, atrage atenţia oficialul canadian, că vor fi câteva luni neacoperite de trupe specializate în transportul de urgenţă, specializat.
Nu a fost deloc uşoară găsirea unei soluţii de înlocuire a misiunii militare canadiene în Mali. A spus-o direct chiar ministrul Apărării, Harjit Sajjan, într-un interviu acordat televiziunii canadiene CTV News, relatând după vizita la Bucureşti că „nu prea au fost doritori să participe la asigurarea rotaţiei. ONU a lucrat intens la acest aspect”. România, preciza demnitarul de la Ottawa, a fost soluţia cea mai bună şi mai sigură pentru succesul misiunii iar Canada a considerat că era singurul partener de încredere căruia să îi cedeze transferul.
În fine, la începutul lunii februarie, ministrul canadian de Externe, Chrystia Freeland, a declarat public: „Canada apreciază angajamentul României, un aliat credibil şi capabil să contribuie militar, de a înlocui forţa noastră operativă aeriană”. Felicitările şefei diplomaţiei de la Ottawa vin după ce, la 8 ianuarie 2019, prim-ministrul Justin Trudeau a găsit să explice cotidianului „The Globe and Mail” că este „dezamăgit” de mersul general al procesului de pace din Mali şi de faptul că instabilitatea şi violenţa nu au putut fi oprite. Chiar şi ofertele limitate depuse la ONU privind participarea la misiunea MINUSMA, de înlocuire a canadienilor, au fost un motiv de insatisfacţie: guvernul de la Ottawa sprijină economic şi financiar Republica Mali. În 2016, de pildă, canadienii au trimis în bugetul naţional de la Bamako aproape 500 milioane dolari americani.
Este de aşteptat o intensificare a corespondenţei între Bucureşti şi Bamako în următoarele luni: Republica Mali are, din septembrie 2018, un nou guvern iar postul de ministru de Externe este deţinut de o tânără politiciană, de 35 de ani, Kamissa Camara. Cotidianul „Le Pays” din Bamako scrie că noul titular al diplomaţiei maliene, absolventă de Relaţii inernaţionale în Franţa şi S.U.A., este extrem de motivată în a colabora pentru rezolvarea conflictului intern cu sprijinul comunităţii internaţionale. La mijlocul lunii ianuarie, şefa diplomaţiei de la Bamako a vorbit în faţa Consiliului de Securitate al ONU despre importanţa misiunii MINUSMA şi a ajutorului pe care Mali îl aşteaptă de la comunitatea internaţională.
La începutul lunii februarie, în cadrul întâlnirii la nivel înalt a formatului G5 Sahel (Mali, Mauritania, Ciad, Niger, Burkina Faso) de la Ouagadougou, forţa militară a acestui complex politic a fost criticată pentru lipsa de eficienţă în lupta împotriva jihadiştilor, deşi comandantul militar al G5 Sahel, generalul mauritanian Hanena Ould Sidi a anunţat că a declanşat, la începutul anului, o amplă ofensivă. De asemenea, soldaţii malieni au fost acuzaţi că nu intervin în cazurile de execuţii sumare ale civililor, efectuate de islamiştii radicali, fapte care contribuie la tensiuni cu Misiunea ONU MINUSMA.
În acest ultim aspect, ar trebui adăugat că prezenţa viitoare a trupelor române în Mali a avut un efect de imagine extraordinar în media africane, ştirea acceptării de către Bucureşti a preluării transferului de la militarii canadieni, după o aşteptare cu suspans în care nu au existat oferte, fiind preluată în deschiderea tuturor marilor publicaţii şi agenţii de ştiri de pe „continentul negru”.
Cei mai mulţi experţi şi analişti militari consideră că misiunea ONU de menţinere a păcii în Mali –MINUSMA- este printre cele mai periculoase din istoria de peste şapte decenii a organizaţiei, până acum pierzându-şi viaţa aproximativ 200 de combatanţi din rândul „căştilor albastre”. Acolo, România va fi prezentă în numele comunităţii internaţionale.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
