Ringul de dans de la Neversea va fi folosit pentru spitalul modular de pe stadionul Portul

6 tiruri cu echipamente UNTOLD și NEVERSEA au fost trimise pentru construcția spitalului mobil de pe stadionul Portul din Constanța: 4.000 de metri pătrați de portafloor, 4.000 de metri pătrați de geotextile și 6 tunuri de lumină, din logistica festivalului Neversea și UNTOLD.

“Suntem mândri să știm că ringul nostru de dans din festival și-a găsit în acest moment o nouă destinație. Parteneri în acest demers sunt Industrial Access și VOS LOGISTICS. De asemenea, zona de triaj din Spitalul Județean Constanța beneficiază de corturile festivalului și linoleum”, au transmis reprezentanții festivalurilor.

De semenea, pentru spitalele din Cluj reprezentanții festivalurilor au donat peste 12.000 de teste si consumabile aferente achiziționate cu sprijinul financiar al Cognizat SoftVision și BT.

Publicitate electorală
publicitate electorală

“Pe lângă acestea, am răspuns la diverse nevoi punctuale precum măști chirurgicale, mănuși, dezinfectanți, pneuri/cauciucuri de rezervă pentru mașinile Smurd, etc. De asemenea, am contribuit cu dotarea tehnologică a centrului de comandă ISU”, au mai transmis reprezentanții festivalurilor.

De asemenea, reprezentanții festivalurilor UNTOLD și NEVERSEA au lansat inițiativa UNITED #BineImpreuna – http://unitedromania.org, o inițiativă care unește binele din România.

“Interconectăm nevoile eroilor acestor zile cu posibilitățile și resursele oamenilor de bine, celor care vor să dea o mână de ajutor. Aducem speranță și punem sub lumina reflectoarelor toate inițiativele care fac bine, cu încrederea că împreună vom fi bine. Inițiativa UNITED #BineImpreuna a început să se construiască odată cu apariția primelor confirmări COVID-19 în România, moment din care echipa UNTOLD a fost în contact direct cu toate autoritățile naționale și locale. Chiar din acel moment am anticipat că va fi nevoie de o coordonare națională a eforturilor, care să unească nevoile oamenilor din prima linie cu posibilitățile mediului privat din România. Pentru a înțelege cum putem ajuta cel mai eficient, am lucrat la un plan alături de partenerii noștri din fiecare an, alături de noi parteneri care s-au alăturat și, bineînțeles, alături de instituțiile statului, atât la nivel național, cât și la nivel local (Cluj și Constanța). Situația a evoluat de la o zi la alta într-un mod galopant și pentru că nevoile celor din prima linie nu puteau aștepta, UNTOLD a instituit un fond propriu de 100.000 euro, din care s-au făcut diverse achiziții urgente, solicitate de autorități, urmând ca acest fond să crească odată cu alăturarea partenerilor comerciali ai inițiativei”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanții UNTOLD și NEVERSEA.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: