Acum şapte decenii, în toamna anului 1944, la Moscova, liderul suprem al URSS, I.V.Stalin şi premierul britanic, Winston Churchill scriau pe două hârtii, cam mototolite pentru că trecuseră prin mai multe mâini, nişte cifre care aveau să pecetluiască destinul unei bune părţi de continent european vreme de aproape jumătate de veac. Procentajele de influenţă în diferite state din Europa de Est dădeau un avantaj incontestabil Kremlinului. Londra îşi păstra doar un trofeu mic şi marginal: Grecia devastată de ocupaţia germană şi de război civil.
De atunci, percepţia emoţională a societăţilor est-europene, inclusiv a celei româneşti, a fost aceea că pragmatismul şi cinismul britanic le-au vândut viitorul în mâinile sovieticilor. Acest lucru a fost inoculat şi motivat deşi, secole de-a rândul, Marea Britanie nu arătase vreodată vreun interes oarecare pentru aceste state mici cu ambiţii mari de politici continentale. Astăzi, situaţia este complet schimbată: agresiunea Rusiei în Ucraina şi în bazinul Mării Negre a activat politica externă britanică în regiune şi a adus Londra într-o situaţie partenerială privilegiată cu statele pe care în 1944 le privea cu distanţă.
Interese britanice strategice majore în România nu au existat niciodată până acum. Abia dacă ne aducem aminte de insistenţele Londrei de constituire a Comisiei Europene a Dunării şi de înfiinţare a portului liber Sulina, puţină vreme după marele război al Crimeei, de la 1853- 1856. Trădarea, de parcă vreodată în istorie ar fi existat o alianţă româno- britanică, a rămas un mit şi o explicaţie a neputinţei Bucureştilor diverselor regimuri de a deschide uşile bine ferecate din Downing Street 10.
În dimineaţa zilei de 22 martie 2015, înaintea ştirilor obişnuite cu personajele publice sau politice aflate în faţa sediului D.N.A., se transmitea conferinţa de presă a ministrului britanic al Apărării, Michael Fallon, aflat în vizită oficială, extrem de matinală, la Bucureşti. Cu două luni în urmă, şeful diplomaţiei de la Londra, Philip Hammond, venise şi el în România iar ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a vizitat oficial Regatul Unit la 24 martie. În câteva săptămâni, trei întâlniri oficiale, la un nivel fără precedent, ceea ce scoate în evidenţă priorităţile excepţionale faţă de România. Pentru prima dată în istoria modernă, cele două ţări colaborează strategic, unitar, în domeniile economic şi militar, şi elaborează împreună o agendă comună care priveşte spaţiul est- european, cu precădere Republica Moldova şi Ucraina. Adică, Marea Britanie face politică externă în Europa de Est şi în bazinul Mării Negre împreună cu România.
În mod evident, în momentul de faţă Marea Britanie a devenit un partener strategic excepţional pentru România, poate cel mai important din Europa. Împreunarea politicii maritime, globale, a Foreign Office-ului, cu poziţia geopolitică şi, mai ales, cu perspectivele excepţionale româneşti au construit, rapid, una dintre cele mai interesante alianţe continetale din ultimele decenii.
Michael Fallon a admis fără rezerve sprijinul politic, strategic şi militar necondiţionat al Marii Britanii pentru România. „Rusia este pregătită să intimideze ţările unde Vestul arată slăbiciuni” a subliniat demnitarul de la Londra. Cum Bucureştii, în ultima vreme, au fost ţinta unor atacuri verbale fără precedent din partea factorilor guvernamentali de la Kremlin, declaraţia a venit la momentul potrivit şi a completat asigurările fără echivoc ale oficialilor NATO, SUA şi Germaniei. Ministrul britanic al Apărării a mai insistat şi asupra legăturilor privilegiate care caracterizează relaţiile dintre Bucureşti şi Londra, vorbind pragmatic despre „un parteneriat strategic ale cărui priorităţi sunt prosperitatea şi securitatea”. Acesta este un efect al constanţei acţiunilor româneşti din ultima vreme în ceea ce priveşte atitudinea faţă de anexarea Crimeei şi conflictul militar din Ucraina răsăriteană şi al măsurilor luate pentru întărirea frontierei NATO şi Uniunii Europene.
Londra, ca antemergătoare a Washingtonului în politicile europene, a exprimat satisfacţia faţă de decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a solicita şi obţine, din partea guvernului Ponta şi a Parlamentului, creşterea bugetului pentru apărare la 2% din Produsul Intern Brut, aşa cum a recomandat NATO, în urma sporirii fără precedent a tensiunilor în Estul Europei şi în bazinul Mării Negre. Ministrul Fallon a mulţumit călduros şi pentru curajul politic al României în decizia de a găzdui Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud Est şi a uneia dintre cele şase unităţi pentru integrarea forţelor NATO. În schimb, pentru prima dată în istorie, soldaţi britanici se vor instrui şi vor participa la exerciţii militare pe teritoriul României, în baza de la Smârdan, din judeţul Galaţi, în imediata apropiere a frontierei cu Republica Moldova.
„Nici România, nici Marea Britanie nu se vor lăsa intimidate de ameninţări la adresa NATO sau de ameninţări la adresa membrilor săi” a mai ţinut să sublinieze, fără echivoc, demnitarul de la Londra. Este răspunsul la afirmaţia tranşantă a ambasadorului rus în Danemarca, Mihail Vanin, care transmisese, prin intermediul popularului cotidian din Copenhaga, „Jyllands Posten”, că „Rusia va considera ţinte toate statele care participă la sistemul antibalistic al NATO din Europa”. Replica închegată a britanicilor a fost şi mai bine pusă în valoare de declaraţia generalului Philip Breedlove, comandantul Forţelor NATO din Europa, care a acuzat „presiuni politice” fără precedent asupra Poloniei şi României, din partea Moscovei, din momentul în care aceste două aliate fidele au luat decizia de a adera la scutul antirachetă.
Impactul noii strategii parteneriale româno-britanice poartă în mod evident culoarea interesului Londrei deoarece se circumscrie zonei Mării Negre. Securitatea pontică este o prioritate pentru Regatul Unit, a declarat Michael Fellon la Bucureşti, iar România nu este singură în acest proiect. Drept dovadă, Marea Britanie a anunţat, prima, că va participa cu trupe în cele două noi comandamente NATO, care vor fi înfiinţate anul acesta în România.
Putere maritimă prin definiţie, guvernul de la Londra va trimite la Constanţa, în luna octombrie, cel mai nou distrugător al flotei sale militare, o navă prevăzută cu sisteme de rachete Viper, capabil să distrugă ţinte la peste 100 km distanţă. De la Bucureşti, prin vocea ministrului Apărării, Mircea Duşa, a sosit invitaţia asigurării unei prezenţe permanente, prin rotaţie, în Marea Neagră, a capabilităţilor NATO. O cerinţă pe care Marea Britanie a acceptat-o imediat şi fără rezerve.
Este pentru prima dată, după un secol şi jumătate, când Londra se aşează geopolitic la Marea Neagră şi la Constanţa. Ultima dată, după războiul Crimeei, încheiat cu înfrângerea Rusiei, în 1856, britanicii au construit calea ferată Cernavodă- Constanţa, finalizată în 1864, care lega Dunărea de mare. Astăzi, în contextul unui alt război al Crimeei, în care, din nou, Rusia este factorul determinant al conflictului, Marea Britanie a revenit la Constanţa. Ce va urma?
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
