Ziarul Financiar anunță că săptămâna aceasta este decisivă pentru Grecia în ceea ce priveşte rămânerea în zona euro, în condiţiile în care miniştrii de Finanţe din zona euro s-au întâlnit luni pentru a lua o decizie în legătură cu datoria publică a guvernului de la Atena.
O eventuală ieşire din zona euro a Greciei ar fi “cea mai scumpă soluţie atât pentru Grecia, cât şi pentru zona euro”, a declarat Klaus Regling, şeful Mecanismului European de Stabilitate, care a precizat că liderii europeni încearcă să evite această situaţie, potrivit The Wall Street Journal.
Guvernul de la Atena vrea să renegocieze cu creditorii săi termenii pachetului de ajutor financiar în valoare de 240 de miliarde de euro primit în 2010. În acest sens, premierul grec Alexis Tsipras a declarat că guvernul său caută un acord pe şase luni, care să ducă apoi la un “nou contract” cu zona euro.
Datoria Greciei se ridică în prezent la aproximativ 315 miliarde de euro şi reprezintă 175% din PIB.
Mai multe informații pe www.zf.ro
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: