Săptămâna dedicată artei plastice medgidiene, aproape de start

Devenită deja tradiție, Tabăra Internațională de Pictură ”Lucian Grigorescu” se va desfășura anul acesta în perioada 31 iulie – 06 august.

Cu ocazia celei de a XIV – a ediții a prestigiosului eveniment cultural, municipalitatea locală se va bucura de prezența celor mai buni artiști plastici contemporani din Algeria, Turcia, Regatul Bahrein, Cipru de Nord, Polonia și România.

De-a lungul edițiilor, artiștii plastici invitați la eveniment au avut posibilitatea de a-și pune amprenta asupra colecției de artă a municipiului Medgidia prin lucrări marcate de originalitate, multiculturalitate și frumusețea peisajelor din România.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Iubitorii de artă au posibilitatea de a participa alături de pictorii de renume internațional la atelierele de creație desfășurate pe toată perioada taberei, în incinta Hotelului ”Stadion”.

Startul evenimentului va fi dat marți, 01 iulie 2017, printr-o conferință de presă care se va desfășura în sala de ședințe a Consiliului Local al Municipiului Medgidia, începând cu ora 15.00.

Activitatea artistică va culmina cu un vernisaj care va avea loc sâmbătă, 5 iulie 2017, în cadrul căruia toți participanții își vor expune tablourile.

O inițiativă inedită în România, tabăra de pictură de la Medgidia reprezintă un pas important în păstrarea caracterului multicultural al artei în întreg județul Constanța.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: