Că statul este cel mai prost administrator, e deja un truism. Numeroase monumente așteaptă ca edilii orașelor să se miște, să caute finanțări, să aplice pentru fonduri europene, să facă ceva pentru a le salva. Câte un proiect reușit apare ca o izbândă epocală și este folosit mai cu seamă ca argument electoral. Recuperarea unor proprietăți de către persoane fizice nu a condus, decât prin excepție, la însănătoșirea patrimoniului: trebuie bani mulți să scoți din paragină frumoasele case boierești, palatele Secession, conacele sau parcurile în stil englezesc distruse. În Transilvania s-a exersat o soluție rară, recuperarea unor reședințe aristocratice sau a unor conace cu finanțarea unor ONG-uri.
Fundația pentru Comunitate, organizație nonguvernamentală din Cluj, a decis să salveze un conac din Dalnic, o zonă rurală de la poalele munților Bodocului. A cumpărat Conacul Gál și s-a apucat de treabă. De ce tocmai la Dalnic și de ce tocmai acel conac? E o poveste lungă care merită spusă.
Un sat de răzvrătiți
Satul de 956 de suflete din Secuime, situat la jumătatea distanței dintre Sf. Gheorghe și Tg.Secuiesc, e departe de a fi un obiectiv turistic, deși e așezat într-o zonă balneară și are o istorie fabuloasă: aici s-a născut Gheorghe Doja sau Dózsa György, cum îi spun localnicii, conducătorul răscoalei secuilor din 1514 împotriva nobilimii, rămas în memoria veacurilor prin supliciile suferite ca penitență. Despre execuția sa la Timișoara, jurnalistul Marius Cosmeanu scria că ”în industria cruzimii, perfecționată cu drăcească migală de imaginația umană, martiriul lui Gheorghe Doja reprezintă un fel de nec plus ultra. Pentru unii, chiar cea mai oribilă execuție din câte s-au consemnat vreodată”. Un imens monument din centrul comunei amintește de Doja. Dar locul a îmbogățit istoria și cu nume de cărturari ca Nagy D. Mihály, Nagy D.Lőrincz și Veress Gerzson, scriitori ai sec. al XVII-lea, poetul Gaál József și academicianul Darkó Jenő în sec. al XIX-lea, precum și generali, comandanți de armată ai Imperiului și premieri ca Veress Lajos și Miklós Béla. Special rămâne la secuii locului o anume ”vocație a libertății”, identificată de jurnalista Ruxandra Hureazean și imprimată în toate întâmplările satului. Istoria recentă reține o ispravă neobișnuită a acestei comunități mici de agricultori, specializată în cultivarea cartofului: în 2003 Dalnicul a decis prin referendum să se rupă de comuna Moacșa, pentru a se administra singur. Oamenii au votat și satul a devenit comună independentă în aprilie 2004.
Citiți articolul complet pe www.justitiecurata.ro
Autor: Brândușa Armanca
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
