- Ieri, Adunarea Generală a Curții de Apel Constanța a decis să își suspende activitatea zilnic, timp de 30 de minute, în semn de protest față de Ordonanța lui Tudorel Toader. Președintele instanței, Marius Epure, a părăsit ședința. Judecătorul a spus că nu vrea să recunoască Adunarea pentru că a fost convocată fără acordul lui și că judecătorii au încălcat legea.
- În replică, astăzi, 28 de judecători au cerut Plenului CSM să le apere reputația față de afirmațiile șefului lor și au transmis presei că AG a fost constituită legal, la cererea a 32 din cei 41 de judecători (78%) pe care îi are Curtea de Apel Constanța.
- Marius Epure, șeful Curții de Apel Constanța din decembrie 2018, este un susținător al Liei Savonea, șefa CSM, a cărei revocare este cerută de tot mai mulți magistrați din cauza lipsei sale de reacție față de OUG7 care a blocat Justiția din România în ultima săptămână.
Pro și contra OUG 7
În 26 februarie, 32 din cei 41 de judecători ai Curții de Apel Constanța au convocat Adunarea Generală pentru a adopta un punct de vedere cu privire la efectele ordonanței adoptate de Tudorel Toader în 19 februarie. În urma Adunării, judecătorii au transmis un comunicat de presă prin care anunțau că au fost adoptate mai multe măsuri de protest față de OUG7, printre care și suspendarea zilnică a activității timp de 30 de minute.
A doua zi, Marius Cristian Epure și Cristina Eleni Marcu, președintele și vicepreședintele Curții de Apel Constanța, au transmis un drept la replică prin care anunțau că nu vor să recunoască hotărârile Adunării Generale pentru că aceasta nu ar fi fost legal constituită. Ba mai mult, conducerea Curții îi acuză pe judecători că au convocat nelegal Adunarea și au încălcat mai multe prevederi din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.
În replică, 28 de judecători au transmis Plenului CSM o cerere de apărare a reputației profesionale pentru că au considerat că, prin acuzațiile de nelegalitate, Epure și Marcu le-au adus o gravă atingere onoarei și reputației profesionale.
Judecătorii au transmis conducerii că Adunarea Generală este legal constituită. Președintele Curții de Apel Constanța a părăsit ședința spunând că nu recunoaște adunarea
În fața colegilor săi și a reprezentanților CSM, judecătorul Epure a spus că nu recunoaște Adunarea Generală pentru că aceasta nu poate fi convocată fără acordul său, apoi a părăsit ședința. Și Cristina Eleni Marcu, vicepreședintele Curții de Apel, a refuzat să prezideze ședința Adunării Generale, astfel încât întâlnirea a fost coordonată de un judecător ales, iar secretariatul a fost asigurat de un altul: ”Facem precizarea că deși convocarea adunării generale a judecătorilor a fost adusă la cunoștința conducerii Curții de Apel Constanța, atât în cursul zilelor de 25 și 26 februarie 2019, dar și înainte de desfășurarea ședinței de bilanț și după terminarea acesteia, chiar în prezența distinșilor reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii, Președintele Curții de Apel Constanța a apreciat, în urma propriei interpretări a dispozițiilor legale în materie, că această adunare nu poate avea loc la solicitarea unei treimi din numărul judecătorilor, fapt pentru care a părăsit ședința”, mai transmit cei 28 de judecători în comunicatul de presă.
Președintele Curții de Apel a refuzat să ia act de hotărârile Adunării Generale și a doua zi, atunci când ar fi trebuit să afișeze hotărârea AG într-un loc vizibil din cadrul instituției, să o comunice presei și să o publice pe site-ul instanței. Astfel, deciziile Adunării Generale au fost transmise presei printr-un comunicat trimis prin intermediul Formului Judecătorilor din România și nu de pe adresa de email oficială a Curții de Apel. Ba mai mult, Epure a precizat că Adunarea Generală ar fi fost convocată de ”un grup neidentificat de judecători”.
În replică, judecătorii susțin că Adunarea Generală a fost convocată conform legii, de 32 de judecători, ceea ce înseamnă 78% din întregul corp de judecători ai CA. Totodată, judecătorii au semnat cererea de apărare a reputației profesionale prin care și-au asumat implicit și convocarea AG. Ulterior, aceștia s-au adresat Plenului CSM căruia i-au cerut să le apere reputația față de afirmațiile făcute de șeful lor și adjuncta acestuia:
”În aceste condiții, aprecierile critice referitoare la caracterul nelegal și nestatutar al adunării generale a judecătorilor sunt contrazise atât de dispozițiile legale în materie, cât și de modul în care convocarea și desfășurarea ședinței Adunării Generale a judecătorilor au avut loc, atestate prin înscrisurile doveditoare, întâlnirea nefiind convocată de un grup neindentificat de judecători, așa cum se susține (…) Având în vedere specificul afirmațiilor comunicatului de presă dat publicității de către conducerea Curții de Apel Constanța, subsemnații judecători au formulat în cursul zilei de azi, o cerere de apărare a reputației profesionale pe care au adresat-o Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, considerând că prin acuzațiile aduse a fost adusă o gravă atingere onoarei și reputației profesionale, în baza art.75 alin.1 lit. b din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, arată judecătorii în comunicat.
Cei 28 de judecători care au semnat cererea de apărare a reputației profesionale față de afirmațiile făcute de conducerea Curții de Apel Constanța sunt: Liliana Alexe, Andreea Bianca Andruș, Răzvan Anghel, Roxana Bacu, Mariana Bădulescu, Cristina Belecciu, Valentina Boboc, Claudia Bodean, Ioana Bogdan, Alexandru Ionuț Burtescu, Ciprian Coadă, Monica Costea, Oana Damian, Carmen Duță, Mihaela Ganea, Elena Carina Gheorma, Ecaterina Grigore, Andreea Ianca, Gabriel Sandu Lefter, Dan Iulian Năstase, Francisc Nemeth, Daniela Petrovici, Ramona Poppa, Laura Smarandi, Iulia Cezara Suciu, Mihaela Șerban, Camelia Trifanov, Virgil Marius Ungureanu.
Alina Jurubiță, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Constanța: ”Dreptul la replică aparține conducerii, nu reprezintă punctul de vedere al judecătorilor”
Am încercat să îl contactăm telefonic de mai multe ori pe Marius Epure pentru a ne lămuri cu privire la acest episod, însă judecătorul a refuzat dialogul și ne-a transmis prin secretară să luăm legătura cu purtătorul de cuvânt al instituției. Alina Jurubiță, judecătorul care ocupă această funcție la Curtea de Apel Constanța, nu a vrut să facă alte precizări. Purtătorul de cuvânt a ținut doar să precizeze de câteva ori că dreptul la replică prin care nu se recunoaște convocarea Adunării Generale aparține doar conducerii instituției, adică președintelui Epure și vicepreședintelui Marcu:
”Este punctul de vedere al conducerii instanței. Este un drept la replică al conducerii Curții de Apel, reprezentată de președinte și vicepreședinte. În opinia conducerii acestei instanțe nu a existat o Adunare Generală legal convocată prin urmare, din punctul dumnealor de vedere, a conducerii instanței, nu există o hotărâre a Adunării Generale a judecătorilor”, a declarat pentru Info Sud-Est Alina Jurubiță, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Constanța.
Cine este judecătorul Marius Cristian Epure și relația cu Lia Savonea
Nu este pentru prima dată când în Curtea de Apel Constanța apar tensiuni între președintele instanței și colegii săi. Un episod recent a avut loc la începutul lunii februarie atunci când aceeași conducere a Curții de Apel Constanța și-a exprimat public sprijinul pentru CSM și Lia Savonea față de două evenimente care se petrecuseră la sfârșitul anului trecut. Comunicatele de susținere semnate de cei doi judecători ai CA Constanța au fost trimise chiar în ziua în care Consiliul Superior al Magistraturii condus de Lia Savonea a publicat lista cu funcțiile de conducere vacante. Demersul judecătorilor Epure și Marcu a stârnit nemulțumirea mai multor judecători din Curtea de Apel Constanța care consideră că prin publicarea celor două comunicate se poate înțelege că ele reprezintă punctul de vedere al întregului corp de judecători. Or, surse din cadrul CA Constanța au declarat că, dimpotrivă, inițiativa a aparținut exclusiv celor doi judecători care nu s-au consultat cu ceilalți colegi.
Totodată, nu este un secret faptul că actuala conducere a Curții de Apel Constanța îi este favorabilă Liei Savonea, șefa CSM, a cărei revocare este cerută de tot mai mulți magistrați din cauza poziției sale deloc critice față de Ordonanța lui Tudorel Toader.
Pe de altă parte, Marius Cristian Epure (ajuns președintele Curții de Apel Constanța în decembrie 2018) este un magistrat controversat pe plan local din cauza deciziilor bizare pe care le-a luat de-a lungul timpului.
Una dintre acestea este eliberarea a trei traficanți de droguri care au fost prinși de DIICOT cu 10 kilograme de cocaină și care, ulterior, au fost condamnați definitiv la pedepse cuprinse între 11 și 13 ani. O altă decizie controversată a judecătorului Epure a fost acceptarea cererii de revizuire a sentințelor într-un dosar în care mai mulți evazioniști fuseseră condamnați definitiv pentru returnare ilegală de TVA. Ulterior, în aceeași speță, inculpații au fost din nou condamnați. Poate cea mai controversată sentință a judecătorului Epure a fost eliberarea din arest a principalului suspect în cazul unui triplu asasinat. În anul 2008, spațiul public constănțean a fost cutremurat de vestea că albanezul Shyti Blenis a ucis părinții unei fetițe iar pe copilă a îngropat-o de vie. Judecătorul Epure l-a eliberat pe suspect din arest, i-a dat voie să părăsească țara și a întors dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. Un an mai târziu, Shyti Blenis a fost găsit vinovat și condamnat definitiv la închisoare pe viață.
Judecătorul Marius Epure are o avere consistentă și un singur venit, salariul de magistrat. Conform ultimei declarații publicate pe site-ul CSM, în iunie 2017, magistratul este proprietarul unic al unui teren intravilan de 500 mp în Constanța (cumpărat în 2007), 1600 mp de teren agricol în Tuzla (cumpărat în 2008), 1600 mp de teren agricol în Costinești (cumpărat în 2008), un apartament de 41 mp în Pitești (cumpărat în 2003), o casă de 245 mp în Constanța (construită în 2009), un autoturism Kya Rio (cumpărat în leasing în 2006). Judecătorul are un salariu de 10.000 lei/lună și nu are trecute în declarația de avere alte venituri.
Printre primele decizii pe care Epure le-a luat în calitate de șef al Curții de Appel Constanța a fost să îi așeze pe procurori în sala de judecată la același nivel cu avocații inculpaților și să nu le mai permită procurorilor accesul la informațiile din dosare prin aplicația ECRIS.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: