Primăria orașului Năvodari, împreună cu partenerul său, Institutul European pentru Turism Cultural EUREKA din Bulgaria, a organizat în perioada 15-16 mai 2014, în Năvodari, schimbul de experiență din cadrul proiectului “Centru transfrontalier de afaceri în turism și activități conexe – Piața de pește și produse din pește (FISH TOURISM CBC)” finanțat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007- 2013.
Pe parcursul celor două zile ale evenimentului, cei 20 de reprezentanți din sectorul turistic invitați din cele două țări partenere au discutat despre importanța realizării unor trasee turistice comune celor două zone implicate în proiect, despre avantajele ce trebuie exploatate și pro-blemele ce trebuie rezolvate pentru promovarea zonei Năvodari-Balchik.
De asemenea, au fost vizitate facilități de cazare din Năvodari, printre care și Tabăra Năvodari. În cadrul acestui eveniment a fost vizat schimbul de experiență dintre cele două zone partenere, pentru împărtășirea bunelor practici în domeniul turistic și pentru identificarea posibilităților de promovare în comun a zonei Năvodari-Balchik.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: