Se închide strada Termele Romane

Strada Termele Romane va fi închisă mâine circulației! Se asfaltează carosabilul și stațiile RATC din zona Poarta 2!
Primăria Municipiului Constanța informează că pe parcursul zilei de sâmbătă, 27 octombrie 2018, strada Termele Romane, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Traian și strada Valea Portului, va fi închisă traficului începând cu ora 08:00. Vor avea loc lucrări de asfaltare a carosabilului și a stațiilor RATC din zona Poarta 2, așa că toți cei care vor să ajungă la Poarta 1 sau către portul Tomis vor folosi ca drum de acces strada Valea Portului, cu intrare din strada Prelungirea Traian. Pe perioada lucrărilor, mijloacele de transport în comun ale RATC care circulă pe liniile 42, 44, 48, 51 și 101C vor întoarce la sensul giratoriu de la Poarta 2 și vor opri în stația Fantasio de pe strada Mihai Viteazul.

Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție sporită în zona în care se efectuează lucrări.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Publicitate electorală
publicitate electorală