Strivită de ani de zile între nesimțirea comisionului și ticăloșia individualismului pus mai presus și decât interesul național, România încercă să scoată capul la lumina normalului, cu ajutorul unui idea-lism pierdut în
marasmul crizei socio-economice, pe ici, pe colo. Sunt câteva zeci de primari în țara asta care au reușit, îmbinând plecăciunea de partid cu servirea comunității, să facă ce trebuie pentru conlocuitori, asigurându-și în mod normal continuitatea câtorva mandate de prim edil.
Nu e cazul să-i enumerăm aici, opinia publică îi cunoaște și, poate, și-i dorește ca exemple pentru cei doritori de scaune locale. Dacă ar fi să scormonești prin arhivele primăriei din Babadag, alea de după 1989, vei găsi, cu siguranță, zeci de facturi plătite pentru lucrări care nu s-au văzut și nu au lăsat nici o urmă trainică pe obrazul ridat adânc al infrastructurii. Banii s-au dus, bugetele anuale s-au consumat și ce este comic, după toate aceste ,,tentative” de lucrări, primăria avea și o grămadă de datorii financiare la momentul final 2012! Pus în fața a două certitudini, pe de o parte starea proastă a drumurilor, pe de alta lipsa fondurilor, primarul Caraman și consiliul local au găsit, până la urmă, metodele prin care, începând din această toamnă, 12 străzi să intre într-un proiect amplu de reabilitare totală și, când spun totală, mă refer inclusiv la trotuare amenajate așa cum nu au existat de când existau străzile respective. E cazul să nu trecem mai departe fără a menționa un alt aspect care a condus spre o normalitate firească: alegerea lui Horia Teodo-rescu în fruntea consiliului județean. Fără a face favoritisme gratuite, președintele Teodorescu a alocat fondurile județului doar pe criterii absolut corecte, orașul Babadag primind atât cât merita și se putea, ținând cont de criteriile cunoscute, chiar dacă în cazul lui existau premisele unei afinități sentimentale față de urbea noastră. Cu acest aport cât și prin forțele financiare proprii, în urmă cu aproape o lună, au fost demarate lucrările anunțate mai sus.
Iată ce crede primarul din Babadag despre situația dezastruoasă a străzilor din orașul său! Ce soluții are?
,,Deși am avut o întârziere legată de contestarea licitației de acordare a lucrărilor, până la urmă societatea câștigătoare s-a apucat de lucru. Personal, sper ca măcar 4 străzi, din cele 12, să fie gata în cursul acestui an, iar dacă vremea ne va permite să creștem la 5 artere finalizate. S-au făcut lucrările pregătitoare însemnând toaletare arbori, redesenare carosabil și trotuare, amplasare de borduri. Zilele acestea se asfaltează trotuarele de pe străzile respective, adică Griviței, Smârdan, Despina Doamnă, Neagoe Basarab și Plevnei, iar de săptămâna viitoare trecem și la caro-sabil. Au fost ceva discuții cu cetățenii din zonă, referitoare la tăierea unor copaci care incomodau sau la degradarea unor lucrări deja făcute dar toate s-au rezolvat, mai cu vorba bună, mai cu niște amenzi. Până la urmă s-a înțeles că dacă vrem un oraș civilizat sunt necesare și unele sacrificii, de fapt odată cu aducerea străzilor la un alt grad, superior, de confort, valoarea imobilelor riverane va crește cu cel puțin 10 procente. Vreau să mai menționez apropiata finalizare a lucrărilor de pe strada Cobălcescu, am avut această arteră ca prioritate în lista promisiunilor din campania electorală, ca principală arteră spre Cabana Babadag, trebuia să ofere condiții bune pentru deplasarea turiștilor către acea zonă, iată m-am ținut de promisiune și, așa cum spuneam, lucrările se apropie de final și acolo. Cobălcescu nu a figurat în proiectul de reabilitare a celor 12 străzi, a fost un proiect de sine stătător la care implicarea consiliului județean, prin președintele Horia Teodorescu, a fost extrem de importantă. Să nu uităm că această stradă a făcut și va face parte din traseul Raliului Deltei! Abia aștept să văd reacția cetățenilor după ce aceste străzi, toate 12, vor fi fina-lizate! Profit de ocazie și vreau să le spun tuturor că unul din țelurile mele este acela de a aduce toate străzile orașului la nivelul acelora din orașele în care edilii chiar au acționat cu simț de răspundere.
Că treaba asta va mai dura…, este cert, datorită fondurilor financiare pe care le avem. Aș vrea să facem proiecte, să accesăm bani europeni, repet, vreau să facem tot ce este posibil ca să rezolvăm situația asta care s-a agravat în timp! Cer scuze celorlalți cetățeni pentru disconfortul actual cauzat de starea drumurilor, însă sper să aibă încredere că situația se va schimba!” ne-a declarat primarul Georgian Caraman.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: