CT BUS anunță că, pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, în conformitate cu Ordinul Operațional nr. 177698 din 20.11.2020 emis de Direcția Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, se modifică procedura de îmbarcare, respectiv debarcare a pasagerilor în stațiile de autobuz:
- coborârea din autobuz se va face doar pe la ușa 3, iar accesul în mijlocul de transport în comun, doar pe la ușa 1.
Astfel, la oprirea în stație, pasagerii vor folosi ușa 3 pentru a coborî. În tot acest timp, ușa 1 și ușa 2 rămân închise. După coborârea pasagerilor, ușa 3 se va închide. Apoi se deschide ușa 1, pentru a facilita urcarea călătorilor. În tot acest timp, ușa 2 rămâne închisă.
Totodată, se menține obligativitatea purtării măștii de protecție dar și a mănușilor de unică folosință pe întreaga durară a călătoriei cu autobuzul.
În situația în care unul sau mai mulți pasageri nu se conformează prezentelor măsuri, autobuzul nu va părăsi stația până la debarcarea acestuia/acestora sau până la intervenția organelor abilitate să sancționeze abaterile.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: