Furnizarea apei potabile va fi oprită miercuri, 7 iunie în localitatea Castelu și într-un cartier din Medgidia, potrivit unui comunicat de presă transmis de RAJA.
Întreruperea vine pe fondul executării lucrărilor de branșare la sistemul centralizat a conductelor de la nivelul forajelor din Frontul de Captare Medgidia.
Astfel, în intervalul orar 08:00 – 16:00 vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitatea Castelu, utilizatorii din Cartierul Partizanu și cei de pe Șoseaua Constanței din municipiul Medgidia.
Investiția face parte din Contractul de Lucrări 36 – “Sistemul Regional Constanța –Reabilitare sursă Medgidia; Aducțiune Medgidia” în valoare de aproximativ 180 mil. lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).
„Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, transmite RAJA.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: