Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de aducțiune DN 600 PREMO de pe strada Năvodari din localitatea Lumina, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri – 18 octombrie 2023, începând cu ora 02.00 până la ora 18.00, transmite compania de apă.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din orașul Năvodari (inclusiv cartierul Peninsula și zona Industrială), dar și cei din localitățile Corbu și Lumina.
Aceste intervenții constau în înlocuirea unui tronson de aproximativ 10 metri pe conducta magistrală. Având în vedere faptul că segmentul avariat se află ancorat într-un masiv de beton, pozat la o adâncime de peste 5 metri, lucrările de remediere a avariei sunt deosebit de complexe, necesitând un timp mai mare de execuție.
“Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea operațiunilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Având în vedere diametrul conductei, debitul mare de apă și lungimea rețelei, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare zonă afectată. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, mai precizează compania de apă.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: