Furnizarea apei va fi oprită, joi, pe mai multe străzi din localitatea Eforie Sud, în intervalul orar 07:30 – 19:30, transmite RAJA S.A. Într-un comunicat de presă.
Astfel, în intervalul de timp menționat, vor rămâne fără apă consumatorii de pe străzile Ștefan cel Mare, Mărăști, Mihai Eminescu, IC. Brătianu, Doctor Cantacuzino, Dorului, Faleza, Dezrobirii, Carmen silva și bd. Republicii, se mai arată în comunicatul citat.
Decizia a fost luată pentru a facilita racordarea la sistemul de distribuție a apei de noi conducte cu diametrul de 250 mm pe străzile Ion Movilă și Nicolae Titluescu, adaugă RAJA.
Lucrările fac parte dintr-un proiect de reabilitare a rețelei de distribuție a apei din Eforie Sud în valoare de 18 milioane de lei, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), încheie instituția.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: