Șeful Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, Laurențiu Bădescu, a venit din concediu pentru a interveni personal în momentul în care Viorica Dăncilă, premier la acea vreme, i-a acordat primul ajutor unui bărbat care participa la evenimentul electoral organizat de PSD într-o localitate din județul Constanța, notează G4Media.
Laurențiu Bădescu și-a depus cererea de concediu la Ministerul Sănătății în 9 octombrie și solicita să i se acorde 13 zile de odihnă, până în 22 octombrie. Evenimentul electoral organizat în orașul Murfatlar cu ocazia vizitei Vioricăi Dăncilă a avut loc în 17 octombrie, adică în timp ce șeful Ambulanței Constanța era în toiul concediului, mai notează jurnaliștii G4Media.
În timpul evenimentului, unui bărbat i s-a făcut rău, iar Viorica Dăncilă i-a acordat primul ajutor după care a fost apelat serviciul 112. În ambulanța care a venit la fața locului se afla chiar șeful serviciului care, de fapt, ar fi trebuit să fie în concediu. În filmulețul atașat, Laurențiu Bădescu poate fi văzut chiar lângă Viorica Dăncilă, ajutându-l personal pe bărbatul care avea nevoie de îngrijiri medicale.
Laurențiu Bădescu nu a răspuns întrebărilor G4Media până la publicarea materialului.
foto: Laurențiu Bădescu, șeful Serviciului de Ambulanță Constanța, intervenind personal la un eveniment electoral al Vioricăi Dăncilă deși acesta se afla în concediu/ sursa foto: captură video amator
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
Unde ii este uniforma? A luat o vesta care nu are nici o titulatura pe ea de la coordonare nu e cusuta cu ata alba. Sa il dea dracu o data afara