Am stat de vorbă cu senatorul PSD, Trifon Belacurencu, pe marginea relaţiei dintre parlamentari şi primari. În timpul discuţiei, acesta ne-a adus la cunoştinţă o idee inedită a preşedintelui Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, de dezvoltare şi modernizare a localităţilor tulcene, făcând abstracţie de simpatiile sau apartenenţa politică a primarilor: „Percepţia multor primari faţă de parlamentari este una deformată. Dumnealor în loc să ne spună punctual ce ordonanţă ar trebui schimbată, ne transmit problemele lor: că n-au canalizare, n-au trotuare, că dereaua e colmatată etc. Atunci, noi trebuie să fim de două ori mai implicaţi: să preluăm nevoile localităţilor şi să le identificăm un program sau un proiect prin care să soluţionăm situaţiile. Pornind de la această idee, corelată cu modelul Comisiei Europene, domnul Horia Teodorescu, preşedintele Consiliul Judeţean Tulcea, a iniţiat un masterplan de excepţie privind dezvoltarea judeţului nostrum. Astfel, până în 2020 vrem să ajutăm fiecare localitate să implementeze un proiect mare. Recent am discutat cu primarul din comuna Horia şi l-am întrebat care este prioritatea. Mi-a spus că drumurile. Uniunea Europeană însă nu ne permite să facem drumuri, dacă n-avem canalizare. Astfel, pentru comuna Horia avem în plan implementarea sistemului de canalizare. Şi astfel vom proceda pentru fiecare localitate, indiferent de culoarea politică a primarului. Noi nu vom ţine cont că unul e de la PNL, altul de la PDL şi aşa mai departe. În următorii opt ani, fiecare comună şi oraş din judeţul Tulcea va avea câte un proiect amplu (canalizare, apă, drumuri etc, n.red.) implementat”, ne-a declarat senatorul tulcean PSD, Trifon Belacurencu.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: