Tik Tok, una din cele mai de succes aplicații ale ultimilor ani, și-a câștigat de la lansarea din 2016 reputația drept un spațiu online care le aparține tinerilor, fapt care se reflectă, de altfel, în structura demografică a utilizatorilor obișnuiți, cât și a creatorilor de conținut. Cu toate astea, o analiză mai atentă a publicului arată niște descoperiri interesante.
Lansat la sfârșitul anului 2016, sub numele de Douyin, aplicația dezvoltată de către compania chinezească ByteDance a pătruns în scurt timp pe piața internațională, iar ascensiunea sa în topul celor mai folosite aplicații din lume a fost una cu adevărat surprinzătoare
Povestea unei ascensiuni meteorice
Până la finele lui 2021, Tik Tok sărbătorea deja atingerea a peste 1 miliard de utilizatori activi. Deși a intrat relativ târziu în competiție, cu performanțe în mod consistent fantastice în fiecare an, a ajuns să fie a șaptea cea mai descărcată aplicație a deceniului trecut, o performanță care, notează Business of Apps, pune tânăra aplicație în aceeași ligă cu alte fenomene social media precum Facebook, Messenger sau Youtube, care au găsit un competitor serios în Tik Tok, deși aveau avantajul primului sosit și mulți ani de existență anteriorară.
Desigur, merită amintit faptul că este greu de stabilit cu exactitate în ce măsură reflectă aceste date realitatea, deoarece, tind să facă distincția între utilizatori umani și conturi create de boți, dublicate sau alte situații similare, dar în mod evident, o companie bazată pe social media nu ar face greșeala de a atrage atenția asupra acestui fapt.
Chiar și estimările mai conservatoare plasează aplicația la peste 800 de milioane de utilizatori reali, totuși. Pentru a pune acest număr în perspectivă, populația planetei a trecut de 8 miliarde la sfârșitul lui 2022, conform Associated Press, ceea ce înseamnă că în prezent, aproximativ unul în fiecare zece oameni de pe Pământ este utilizator tiktok.
Un spațiu dominat, dar nu deținut de tineri
În contextul trendurilor generale în ceea ce privește folosirea tehnologiei și activitatea pe social media, nu este de mirare faptul că, din câte arată datele adunate din surse independente, majoritatea covârșitoare a utilizatorilor Tik Tok sunt membri ai generațiilor mai tinere.
Datele Statista, citate de Meltwater, arată că la nivel mondial, peste jumătate din tiktokeri au vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, iar cercetările arată că tinerii sunt, în mod previzibil, și cei mai activi dintre utilizatori.
Un studiu realizat anul trecut de către Centrul de Cercetare Pew, din Washington D.C, a arătat că aproape 70% din adolescenții din Statele Unite foloseau Tik Tok la acel moment, iar 16% din adolescenți au declarat că îl folosesc constant. Prin comparație, doar puțin peste 30% din adolescenți mai folosesc Facebook, se arată în studiu.
Indiferent ce intervale de vârstă, tehnici de analiză sau resurse sunt folosite, rezultatul pare a fi clar. Deși numerele exacte sunt extrem de greu de obținut, iar însăși natura unei aplicații precum Tik Tok dă un caracter fluid comunității sale, faptul incontestabil rămâne neschimbat – Tik Tok este o aplicație pentru tineri, folosită în cea mai mare parte de către tineri.
Dar, în acest context, a reușit să prindă rădăcini un fenomen ceva mai surprinzător: Presupunerea firească, de altfel și corectă, ar fi că datorită profilului demografic al majorității utilizatorilor, și creatorii de conținut de pe Tik Tok sunt tot tineri. Și totuși, pe aplicația “pentru tinerime” prin excelență s-a format, în timp, o comunitate semnificativă de vârstnici pentru care, se pare, Facebook-ul nu mai este suficient.
Situația destul de neobișnuită a atras până și atenția comunității științifice, potrivit unui articol publicat de The Guardian. Spre exemplu, Dr. Reuben Ng, profesor asistent în cadrul Universității Yale, a realizat un studiu în care a analizat conținut de pe Tik Tok creat de persoane în vârstă de peste 60 de ani, unele dintre ele cu milioane de urmăritori. Printre descoperirile studiului se remarcă dorința seniorilor de a se distanța de stigma asociată vârstei înaintate și de a spulbera diferitele stereotipuri create.
Acesta este cazul, spre exemplu, lui Granddadjoe1933 (Bunicul Joe 1933), un bărbat de 89 de ani din Marea Britanie al cărui conținut umoristic, și pe alocuri emoționant, i-a adus șase milioane de urmăritori și sute de milioane de vizualizări și aprecieri.
@grandadjoe1933 If only I’d held those ladders 🤦♂️😅 #darkhumour #jokes #husbandwifecomedy ♬ Gereksiz akım çıkarmayın aq – .
Dolly_Broadway, de asemenea în vârstă de 89 de ani, s-a orientat mai mult spre dansuri și pe un umor lipsit de aproape orice filtru pentru a-și obține audiența de aproape 2,5 milioane de urmăritori.
@dolly_broadway WE’RE TALKIN ABOUT THE FIGHTINS❤️⚾️ @phillies @mlb #fyp #foryou #philly #phillies #worldseries #baseball #bryceharper ♬ Dancing On My Own – Tiësto Remix – Calum Scott
Umorul negru, în special pe seama vârstei înaintate, pare să fie o temă comună pentru mulți dintre influencerii neconvenționali, după cum demonstrează grandma_droniak, o femeie de 92 de ani cu peste 7 milioane de urmăritori, când a postat lista cu regulile pentru propria înmormântare:
- “Să plângeți, dar nu prea mult”
- “Bertha nu este invitată”
- “Să vă îmbătați după”
@grandma_droniak it wont be any time soon but dont forget it #funeral #grandma #rules #dontcry #funeralservices #wake #greenscreen ♬ original sound – grandma_droniak
Pensionarii tiktokeri în România
Stabilirea unui număr precis de oameni în vârstă care folosesc Tik Tok în România se dovește a fi dificilă, ceea ce nu e de mirare, dacă se ia în calcul politica companiei de a elibera asemenea informații clienților în baza unui contract de confidențialitate, după cum au explicat reprezentanții Tik Tok pentru HotNews. Chiar și majoritatea datelor pe care le-am folosit până acum provin de la organizații terțe, care au extras informații din surse disponibile public și/sau au realizat propriile cercetări de teren, iar aceste cercetări au fost făcute în afara României.
Ceea ce poate fi, totuși, confirmat, este că o parte considerabilă a publicului românesc folosește Tik Tok – cel puțin 6 milioane de utilizatori, conform datelor ByteDance, notează Economica. Chiar dacă și în acest caz se poate presupune că o parte însemnată a acestora sunt conturi făcute de boți sau duplicate, popularitatea aplicației între români este indiscutabilă.
În ce îi privește pe pensionarii țării, se pare că și ei au descoperit o nouă modalitate de a-și petrece timpul liber, la fel precum vârstnicii din alte zone ale lumii.
Dar răspunsul internauților români nu pare să fie la fel de de pozitiv, cel puțin la prima vedere, iar Mihai Enat, un senior cu peste 250.000 de urmăritori și milioane de vizualizări, este unul dintre exemple. Acesta este criticat din cauza vârstei pentru aparițiile sale pe Tik Tok.
@mihai.enat.ro Răspunde lui @babychrislucas @LIVE ENAT ♬ original sound – MIHAI și MASCATUL ENAT
Alt tip de conținut, în schimb, este realizat de Ivan Cozma, un bărbat de peste 70 de ani cu aproape 50.000 de următori, ale cărui videoclipuri se concentrează pe efectuarea de diferite exerciții fizice cu materiale improvizate sau prepararea de leacuri naturale.
@ivancozma2 ♬ оригинальный звук – Ivan Cozma
Uneori, oamenii în vârstă reușesc să ajungă virali (sau cel puțin să atragă ceva atenție) pe conturile prin intermediul tinerilor din viața lor, cum este cazul Bunicii Milasea, al cărei video de celebrare a atingerii venerabilei vârste de 98 de ani a strâns peste 20.000 de aprecieri și aproape o mie de comentarii.
@eucalatorul #batran #batrani #batranete #batrana #longeviv #viata #ani #binecuvantare #fy #fypシ ♬ A Lonely Swing – Eugen Doga
“Cum de eu am ajuns așa? Uite că am ajuns….”
Bunica este un personaj recurent pe canalul de Tik Tok Eu, Călătorul, împreună cu alți vârstnici care aleg să se facă cunoscuți prin povești de viață, povețe și demonstrații de muzică populară și poezie.
@eucalatorul #bunica #batetoba #strigaturi #umor #eurovision #moldova #folclor #fy #fyp @dinu_rusu ♬ sunet original – Eu, călătorul
Într-o lume în continuă dezvoltare din punct de vedere tehnologic și social, pericolul unei rupturi între generații este și el în creștere. În același timp, nu toate formele de a interacționa sunt pozitive, după cum ne-a obișnuit deja internetul. Un lucru pare, totuși, să fie clar: Seniorii au găsit Tik Tok, le place și e puțin probabil să renunțe la el.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: