„Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin“ cu… „Emigranți” din București

Festivalul „Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin“ continuă, duminică, 15 august, în Parcul Tăbăcărie, la Amfiteatru cu un spectacol din repertoriul Teatrului Mic din București.

Spectacolul „Emigranți“, de Slawomir Mrozek, în regia lui Claudiu Istodor, este programat de la ora 21.00. În rolurile principale, doi actori speciali: Cuzin Toma și Tudor Istodor. Scenografia spectacolului este semnată de Ioana Pashca.

Conform regizorului Claudiu Istodor, „e o poveste despre doi emigranți dintr-o țară din est într-una din vest. În secolul al XX-lea. Unul muncește și nu gândește, iar celălalt viceversa. Și până la urmă, e vorba de noi. Noi, noii oameni ai secolului XXI. Mai superiori într-un secol mai superior. Dar, nu disperați, e de râs“.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Intrarea este liberă!

Festivalul „Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin” se desfășoară în perioada 6-29 august, în fiecare zi de vineri, sâmbătă și duminică, de la ora 21.00.

Evenimentul este organizat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA și finanțat de Primăria Municipiului Constanța fiind un Proiect de Interes General Finanțat din Fonduri Nerambursabile, fonduri alocate prin contractul de finanțare nerambursabilă nr. 146224/23.07.2020. Valoarea totală a proiectului este de 280.000 lei.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: