„Serile de teatru la Pontul Euxin“ continuă. Ce puteți vedea în această săptămână

Stagiunea estivală „Seri de teatru la Pontul Euxin“, un proiect inițiat de Ghiuvelichian Clara PFA și finanțat de Primăria Municipiului Constanța, continuă până pe 25 august (în fiecare joi, vineri, sâmbătă și duminică), la Amfiteatrul din Parcul Tăbăcărie. Spectacolele încep de la ora 21.00 și sunt urmate, până la ora 22.45, de ateliere de teatru forum.  

„Cocoșatul de la Notre-Dame“

Joi, de la ora 21.00, pe scena din aer liber, va urca nimeni altul decât Quasimodo, celebrul și nefericitul Cocoșat de la Notre-Dame, în interpretarea de zile mari a lui Alex Florea. Povestea sa și a frumoasei Esemeralda va fi prezentată de studenții-actori de la Facultatea de Arte și de invitați săi. Va fi o feerie muzicală așa cum a fost și pe 1 și 2 august, în primele „Seri de teatru la Pontul Euxin“.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Muzica spectacolului este semnată de Alexandru Neș, după un text de Carmen Aldea Vlad, care a avut ca sursă de inspirație celebrul roman „Notre-Dame de Paris“ al lui Victor Hugo. Regia îi aparține Danielei Vitcu, asistent de regie este Mirabela Moroșanu, coregrafia poartă amprenta creativă a Stelei Cocârlea, decorurile sunt realizate de Viorel Ungureanu, iar costumele, de Liliana Cornilă.

Costumele de grup sunt semnate de Marina Coteanu, sunetul este realizat de Eduard Lupu, iar de lumini s-a ocupat Gabriel Dincă.

„Music-hall Cocoșatul de la Notre-Dame vă invită să pășiți în lumea întunecată a Parisului medieval și în viețile umbrite de un destin nefericit a lui Quasimodo, clopotarul grotesc al Catedralei Notre-Dame, a arhidiaconului Frollo, chinuit de o viață fără speranță, a Esmeraldei, frumoasa țigancă dansatoare, a chipeșului căpitan Phoebus, care o păcălește pe Esmeralda făcând-o să creadă că o iubește. Această poveste tristă, marcată de vină, dragoste, speranță și izbăvire vă va ține cu sufletul la gură“, spun organizatorii. Iar ca să vă convingeți, trebuie să veniți să vedeți acest spectacol original, premiat la festivaluri naționale.

Rolurile principale vor fi interpretate astfel: Quasimodo – Alexandru Florea, Esmeralda – Mirela Mihai, poetul Gringoire – Grațian Prisacariu, Clopin – Ionuț Dulgheriu, Phoebus – Cristian Goaie și Fleur-de-Lys – Catinca Hanțiu.

Alături de ei vor evolua: Eduard Vacariu, Loredana Adăscaliței, Denisa Todireanu, Gabriela Dumitrache, Edoard Petre, Cornelia Pandele, Denisa Iova, Dana Cojan și Mara Gabriela Caraivan.

„Zbor deasupra unui cuib de cuci”

Vineri, 9 august, de la ora 21.00, publicul constănțean, dar și turiștii, sunt invitați să vadă un alt spectacol emoționant și premiat, producție a Facultății de Arte a Universității „Ovidius”, așa cum este și „Cocoșatul de la Notre-Dame“: „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, de Ken Kesey.

„Un spectacol despre… noi. Cum facem alegerile, cum ni le asumăm, ce percepţii ciudate avem despre viaţă, deşi poate ne este teamă să recunoaştem cât de curajoşi suntem în relaţiile cu ceilalţi, cu autorităţile, cu noi înşine, ce ne dorim în fapt, cum ne urmăm visurile, cum murim şi, mai ales, merită să trăim? Moarte sau zi după zi de nefiinţare? Spitalul de nebuni în care se petrece acţiunea este un spaţiu în care fiecare dintre «locatari» este forţat să îşi creeze o viaţă, un «acasă». Nou venitul este cel care va destabiliza ordinea firească a lucrurilor şi vieţile croite cuminte de pacienţii în halate albe, inocenţi din punct de vedere social. Nu asta facem însă oare cu toţii, preferând conformismul marilor revoluţii ale firii?”, spun organizatorii.

Regia spectacolului „Zbor deasupra unui cuib de cuci“ este semnată de Daniela Vitcu, asistent de regie este Mirabela Moroșanu, muzica e realizată de Alexandru Neș, iar coregrafia, de Stela Cocârlea. De sunet s-a ocupat Eduard Lupu, iar de lumini, Gabriel Dincă.

Distribuție spectacolului se prezintă astfel: Miss Ratched – Loredana Adăscăliţei, Doctor – Mirela Mihai, Williams- Edoard Petre, Randle Patrick MCMurphy – Vlad Fiu, Harding – Edi Vacariu, Billy – Iulian Marinescu, Cheswick – Ionuț  Dulgheriu, Martini – Mircea Șiromașenco, indianul Bromden – Radu Niculescu, Rukly – Alexandru Săplăcan, Pilbow – Catinca Hanţiu, Candy – Dana Cojan, Sandy – Denisa Todireanu, Rose – Denisa Iova, Hellen – Cornelia Pandele și Ellis – Gabriela Dumitrache.

„Viața și pătimirile lui Publius Ovidius Naso“

Proiectul „Seri de teatru la Pontul Euxin“ continuă sâmbătă, 10 august și duminică, 11 august, de la ora 21.00, cu spectacolul „Viața și pătimirile lui Publius Ovidius Naso“, în regia lui Aurel Palade.

Coregrafia este semnată de Alice-Maria Safta, scenografia e realizată de Elena Cozlovschi, muzica de Alexandru Neș, iar costumele sunt realizate de Maria Dore. De sunet s-a ocupat Eduard Lupu, iar de light design, Adrian Vâlcu/Gabriel Dincă.

Distribuția e formată din: Ovidius – Radu Niculescu, Augustus – Geo Dobre, Livia – Daniela Vitcu, Fulvia – Clara Ghiuvelichian, Corina – Daniela Cojan, Porcius  – Grațian Prisacariu, Gaeta – Inga Marcu, Guros – Emanuel Cristoiu, Carpos – Andrei Cantaragiu, Moira – Daniela Cristoiu, Sclavul 1 – Ionuț Dulgheriu, Sclavul 2 – Edoard Petre, Tulius/Slujnic – Vlad Fiu, Valer – Iulian Marinescu, Iulia – Gabriela Dumitrache-Ene, Brusturel – Loredana Adăscăliței, tânărul – Teodor Marcu, tânăra – Catinca Hanțiu. Grațiile vor fi interpretate de: Denisa Todireanu, Denisa Iova, Roxana Pleșa, care vor intra și în rolul muzelor, alături de: Ioana Francesca Coteanu, Raluca Mihaela Pleșca, Ana Maria Nicoară și Oana Gheorghiță.

Intrarea este liberă, la fel cum este la fiecare spectacol din cadrul „Serilor de teatru la Pontul Euxin“.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: