Și copiii din Cheia se vor bucura de un teren de sport modern

În vara anului 2014, a fost finalizată aceeași investiție în satul Grădina

info-sud-est-cheiaÎn prima jumătate a lunii mai 2015 s-au finalizat lucrările de amenajare a celei mai noi investiții din satul Cheia, care aparține din punct de vedere administrativ de comuna constănțeană Grădina.

Administrația publică locală a reușit ca, la nici un an de la finalizarea proiectului omolog din satul Grădina, să încheie cu succes aceeași investiție și în satul Cheia. Este vorba de construirea unui teren de sport modern care îi va ajuta pe copiii din comunitate să desfășoare activități sportive diverse și astfel să fie îndrumați către menținerea unui stil de viață sănătos, înlăturând astfel posibilitatea ca cei mici să încline către o viață sedentară, în fața televizorului sau a calculatorului.

Primăria Grădina a derulat în ultimii ani o serie de proiecte care au consolidat modernizarea și dezvoltarea infrastructurii necesare asigurării unei bune educații pentru preșcolari și școlari. Astfel, după ce au fost amenajate instituțiile de studiu din localitate, în vara anului trecut a fost amenajat terenul de sport din Grădina, iar acum terenul de sport cu gazon artificial și mobilier de specialitate din satul Cheia.

Publicitate electorală
publicitate electorală

O altă investiție care a încercat să vină în sprijinul celor mici, prin prevenirea abandonului, este reprezentată de proiectul „Centru de prevenire a abandonului şi a separării copilului de familia sa”, care se află în construcție. Și cum reprezentanții administrației locale din Grădina sunt animați, în munca lor, de sentimentul de patriotism, fiind puternic ancorați și în spiritul familist, nu se putea ca Ziua Eroilor să nu fie marcată cum se cuvine în localitatea constănțeană. Primarul Gabriela Iacobici, alături de elevii din localitate și de reprezentanți ai instituțiilor au depus coroane de flori și au participat la slujba de comemorare a eroilor comunei.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: