Sondaj: Sprijinul UE pentru Ucraina, aprobat de 61% dintre cetățenii români/ Media europeană este de 74%, cel mai mare grad de suport, în Suedia, Finlanda și Olanda

sursa foto: Info Sud-Est/ Adrian Anton
sursa foto: Info Sud-Est/ Adrian Anton

61% dintre cetățenii români aprobă faptul că Uniunea Europeană sprijină Ucraina după invazia declanșată de Rusia, conform unui sondaj realizat de Parlamentul European, început în toamna anului acesta.

Media europeană este de 74%, iar țările în care se înregistrează cel mai mare procentaj sunt Suedia (97%), Finlanda (95%), Olanda (93%). La polul opus, se află  Bulgaria (49%), Cipru (48%), Slovacia (47%) și Grecia (46%)

Ultimul sondaj Eurobarometru al Parlamentului confirmă angajamentul ferm al cetățenilor europeni nu doar pentru sprijinirea Ucrainei, ci și pentru valorile care stau la baza Uniunii Europene. La întrebarea despre care valori ar trebui apărate cu prioritate de către Parlamentul European, democrația a fost menționată cel mai frecvent (36%), potrivit sursei citate.

Publicitate electorală
publicitate electorală

După democrație, în sondajul realizat de Eurobarometru, urmează protejarea drepturilor omului în UE și în lume (29%) și libertatea de exprimare și de gândire (28%). 

De asemenea, 72% dintre europeni afirmă că țara lor a avut de câștigat ca stat membru al Uniunii Europene. Întrebați care au fost domeniile în care țara lor a avut de câștigat, respondenții au menționat cel mai des contribuția Uniunii Europene la menținerea păcii și la întărirea securității (36%, cu 6 puncte procentuale mai mult comparativ cu rezultatele sondajului din noiembrie/decembrie 2021). 

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European a declarat: „Agresiunea rusă a condus la suferințe umane cumplite și la distrugeri masive. Curajul și reziliența ucrainenilor confruntați cu aceste acte de teroare sunt impresionante. Cel mai bun răspuns pe care-l putem da la nivel Uniunii Europene este să demonstrăm solidaritate și unitate europeană. Ucrainenii pot conta pe sprijinul ferm al Parlamentului European.”, a spus aceasta.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: