La sfârşitul lunii viitoare, staţiunea Mamaia va redeveni, pentru o zi, capitala europeană a sportului de masă. În data de 25 martie 2018, va avea loc a V-a ediţie a Maratonului Nisipului, cea mai mare competiţie de anduranţă din Europa desfășurată integral pe nisip.
Evenimentul sportiv internațional este organizat de Asociația Sportivă “SanaSport” și Radio Constanța, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța, Primăria Constanța și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Maratonul Nisipului se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță, și conține patru probe competitive (maraton, semimaraton, cursa de 10km și de 5 km) și crosul Family Run (aproximativ 1km) – care are menirea de a-i aduce mai aproape de sport, atât pe părinți, cât mai ales pe copiii acestora și de a lupta pentru reconstrucția și modernizarea Secției de Terapie Intensivă Nou Născuți și a Compartimentului de Prematuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Constanța prin proiectul social inițiat de către Asociația “Dăruiește Aripi”.
“În anul 2018 nu mai vorbim despre alergare, ci vorbim despre familie și dezvoltare personală; vorbim despre un stil de viață mai sănătos, vorbim despre iubire, despre comuniune, despre a dărui, despre a ajuta, despre bucuria de a alerga împreună cu sute de oameni. În toate aceste ediții anterioare, am reușit să construim, întâi de toate, dorința de a ne bucura de momente unice în viață. Am reușit să legăm prietenii, să construim o comunitate puternică a iubitorilor de sport, care se implică tot mai activ în problemele comunității. Mai mult, am reușit printr-un eveniment ce reprezenta iniţial „o alergare între prieteni”, să realizăm un eveniment sportiv internaţional prin care să promovăm realmente stațiunea Mamaia ca o atracție turistică. Zeci de sportivi straini, cât şi sute de conaţionali din toate colţurile ţării, au venit pe litoralul românesc pentru că au fost atrași de entuziasmul de pe chipurile oamenilor, din fotografiile distribuite pe reţelele de socializare. Oamenii sunt atrași de bucurie, de entuziasm, iar noi, românii, am reușit să transmitem aceste sentimente cu vârf și îndesat”, declară Daniel Antonaru, președintele Asociației “SanaSport” și co-organizatorul evenimentului internațional “Maratonul Nisipului”.
Maratonul Nisipului 2017, în cifre
Anul trecut, evenimentul sportiv internațional Maratonul Nisipului a bătut toate recordurile de participare. Pe plaja dinspre Mamaia spre Năvodari, au alergat nu mai puțin de 1.600 de sportivi amatori și profesioniști din 10 țări, s-au mobilizat peste 160 de voluntari pentru a contribui la buna desfășurare a competiției, iar peste 10.000 de oameni au văzut live pe internet competiția. În același timp, s-au donat 12.500 de lei, sumă care a fost alocată pentru reconstrucția și modernizarea secției de nou-născuți.
Înscrierile la Maratonul Nisipului 2018 se pot face pe www.maratonulnisipului.ro.
Asociaţia Sportivă SanaSport este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în 2013, care are ca obiective majore promovarea importanței sportului pentru societate și îmbunătățirea condiției fizice și a stării de sănătate în rândul locuitorilor din municipiul Constanța. SanaSport organizează în fiecare duminică, începând cu ora 9.00, alergări de anduranță pe nisip, punctul de întâlnire fiind parcarea de la Aqua Magic din stațiunea Mamaia. Până în prezent peste 500 de iubitori ai sportului au răspuns invitației membrilor SanaSport și au rezonat cu motto-ul Asociației: “Încetează să mai fabrici scuze, aleargă pur și simplu!”. Pentru proiectele sale social-sportive, Asociația “Sanasport” a fost nominalizată la Gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanta” (secțiunea Sport), edițiile 2016 şi 2017.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: