Stalin şi Putin au fost pictaţi pe pereţii unei biserici grandioase dedicate Forțelor Armate, care va fi deschisă pe 9 mai

(foto: The Times)

Zidurile unei noi catedrale ortodoxe din Rusia, a treia ca dimensiune din ţară, dedicată Forţelor Armate, au fost pictate cu chipurile dictatorului I.V Stalin, preşedintelui Vladimir Putin şi ministrului Apărării, Serghei Şoigu, a scris portalul rus de informaţii MBH Media, preluat de cotidianul „The Moscow News” la 24 aprilie.

Catedrala ortodoxă a Forţelor Armate, care va avea o înălţime de aproape 100 de metri şi şase cupole aurite, va fi deschisă la 9 mai, în ziua în care se împlinesc 75 de ani de la încheierea oficială a războiului dintre URSS şi Germania nazistă. Clădirea a fost construită într-un parc militar tematic de lângă Moscova.

(foto: AFP/Andrey RUSOV)

Unul dintre cele mai mari mozaicuri de pe pereţii catedralei îi înfăţişează pe preşedintele Vladimir Putin, într-o şedinţă cu ministrul Apărării, Serghei Şoigu, flancaţi de politicieni proeminenţi precum preşedintele Consiliului Federaţiei Ruse, Valentina Matvienko, şi preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului), Veaceslav Volodin. Alături de ei au fost pictaţi directorul serviciul de informaţii al Federaţiei Ruse (FSB), Aleksandr Bortnikov, şi şeful statului general al armatei Federaţiei Ruse, Valeri Gherasimov.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Un alt mozaic al noii catedrale înfăţişează parada de Ziua Victoriei, de 9 mai 1945, din Piaţa Roşie din Moscova, cu portretul dictatorului I.V. Stalin deasupra unei mulţimi entuziaste de soldaţi sovietici. De asemenea, pe pereţi se regăseşte şi o pictură care glorifică anexarea peninsulei Crimeea, în 2014: un grup de femei alături de o imensă pancartă pe care scrie „Crimeea noastră”.

Într-o intervenţie la postul de radio „Gavarit Moskva”, preşedintele Consiliului pentru artă şi arhitectură al Bisericii ortodoxe Ruse, Leonid Kalinin, a declarat că portretele din noua catedrală sunt „adecvate” deoarece „nu poţi demonta istoria statului nostru”. El a mai declarat, preluat de agenţia naţională de presă rusă TASS, că reprezentările lui Stalin de pe zidurile catedralei reprezintă un „adevăr istoric”, ale cărui pagini „nu pot fi rupte arbitrar”.

(foto: MBX Media)

De aproape un deceniu preşedintele Vladimir Putin a încurajat repornirea cultului personalităţii lui Stalin iar la sfârşitul anului trecut a acuzat oficial Polonia că ar fi la originea izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial în care, susţine liderul de la Kremlin, URSS ar fi intrat doar pentru că a fost atacată de Germania nazistă, la 22 iunie 1941.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: