La 100 de ani de când, la 12 septembrie 1919, poetul italian Gabriele D’Annunzio împreună cu detaşamente de militari în „cămăşi negre” au ocupat oraşul croat Rijeka (italiană: Fiume), port la Marea Adriatică, Primăria oraşului Trieste a inaugurat statuia acestuia în Piazza della Borsa.
Atacul violent la memoria istorică a Croaţiei a produs o vie emoţie la Zagreb, mai ales în condiţiile în care ţara aşteaptă alegerile prezidenţiale. Reacţiile politice şi publice au venit imediat şi nu au lăsat loc de interpretări.
Preşedintele Republicii, Kolinda Grabar-Kitarović, care este şi ea în cursa electorală, a declarat presei că „Rijeka a fost şi este o parte mândră a Croaţiei iar ridicarea unui monument la Trieste, care glorifică iredentismul şi ocupaţia italiană, este inacceptabil”. Agenţia naţională de presă croată HINA a mai relatat că nu există nicio conexiune istorică între acţiunea militară condusă de poetul Gabriele D’Annunzio şi oraşul Trieste, în condiţiile în care municipalitatea italiană a făcut public că a acordat suma de 340.000 euro pentru a marca evenimentul centenar.
La rândul lor, agenţia italiană de presă ANSA şi popularul cotidian „Il Messaggero” au subliniat că ambasadorul italian la Zagreb a primit o notă fermă de protest din partea Ministerului croat de Externe în legătură cu dezvelirea statuiii.
Citat de ANSA, primarul din Trieste, Roberto Dipiazza, ales pe listele partidului Forza Italia al fostului prim-ministru Silvio Berlusconi, a protestat la rândul lui faţă de reacţiile croate. Primarul Dipiazza a precizat că statuia, operă a sculptorului lombard Alessandro Verdi, este ridicată în memoria unui „mare italian”, că „aduce mari servicii oraşului Trieste” şi că se află pe teritoriul Italiei, acolo unde Croaţia nu are nici un drept de decizie. Precizarea a venit după ce preşedintele croat a desemnat statuia drept nimic mai mult decât „un monument al discordiei”.
Cotidianele croate din Dalmaţia, „Dalmacja Danas” şi „Slobodna Dalmacja”, utilizează termenul de „fascişti” şi neofascişti” pentru italienii care au ridicat, în noaptea de 11 spre 12 septembrie 2019, pe clădirea fostului palat administrativ din Rijeka, actualul Muzeu de Istorie al oraşului, steagul Regatului Italiei, acela care a fluturat în acelaşi loc şi la 12 septembrie 1919. Un grup politic fascist, „Gli Idraulici”, este acuzat direct că ar fi organizat acţiunea. În plus publicaţia croată „Narod” susţine că, în acelaşi timp cu ridicarea steagului, zidurile consulatului croat din Trieste au fost împânzite cu afişe care îl prezentau pe Gabriele D’Annunzio. În acest context, Ministerul croat de Externe a precizat, într-un comunicat public, că „relaţiile amicale şi de vecinătate” dintre Italia şi Croaţia „sunt subminate” şi că astfel de acţiuni ar recunoaşte ideologii şi acţiuni „care contravin valorilor europene”.
Nu este prima dată când istoria recentă a oraşului croat Rijeka provoacă crize majore în relaţiile dintre Italia şi Croaţia.
În decembrie 2007, Poşta Italiană a tipărit o serie de timbre, în 3,5 milioane de exemplare, având drept temă „Rikeka-Fiume- Ţara de Est a Italiei”, eveniment care a provocat un scandal diplomatic fără precedent în istoria recentă. Poşta Italiană a retras timbrele de pe piaţă atunci dar 11 ani mai târziu, în primăvara anului 2019, preşedintele Parlamentului European, italianul Antonio Tajani, s-a lăsat dus de vorbe şi a creionat în mod idilic istoria totalitarismului ţării sale. La postul italian Radio24, şeful Legislativului comunitar a insistat că „Mussolini, înainte de a declara război întregii lumi, urmându-l pe Hitler, a făcut şi lucruri bune”.
Gabriele D’Annunzio (1863-1938) este unul dintre cei mai importanţi oameni de litere din istoria modernă a Italiei, poet şi scriitor extrem de apreciat în epocă. O figură legendară a sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX, poetul a ţinut mereu, în timpul vieţii, prima pagină a ştirilor. Luptător înnăscut în dueluri, amorez al şi mai celebre artiste Eleanora Duse, voluntar în Primul Război Mondial, Gabriele D’Annunzio a fost nemulţumit de decizia Marilor Puteri şi a clasei politice italiene, în 1918-1919, de a nu permite Italiei revendicarea Dalmaţiei şi a altor teritorii (precum Savoia, Nisa sau Malta) pe care le considera „istoric italiene”.
Prin urmare, la 12 septembrie 1919, în cadrul unei operaţiuni militare la care au mai participat câteva mii de combatanţi italieni, îmbrăcaţi în uniforme negre, care vor deveni oficiale în timpul regimului fascist al lui Benito Mussolini (1922-1945), D’Annunzio a intrat în oraşul Rijeka, de pe malul Adriaticii, şi l-a ocupat. Rezistenţa a fost minimă, atâta vreme cât nou-creatul Regat Sârbo-Croato-Sloven (viitoarea Iugoslavie) nu avea capacităţi militare de reacţie.
Sub titlul de Statul Liber Fiume, oraşul Rijeka a funcţionat ca entitate internaţională de sine stătătoare între 12 noiembrie 1920 (Tratatul italo-iugoslav d ela Rapallo) şi 27 ianuarie 1924, când autorităţile de la Belgrad (din care şi Croaţia făcea parte) şi cele de la Roma au reglementat frontiera. Pe cei 28 kilometri pătraţi pe care a existat ca parte a memoriei italiene după Primul Război Mondial, Fiume a clădit tensiuni şi neîncredere în relaţiile dintre Italia şi Croaţia. Bancnotele cu figuri naive şi timbrele poştale emise de statul Fiume între 1920 şi 1924 sunt, astăzi, curiozităţi istorice importante şi surse de venit pentru colecţionari. Suveranitatea asupra Rijekăi, însă, nu poate reprezenta nici un fel de nuanţe, cu atât mai mult cu cât ambele state sunt membre ale Uniunii Europene şi NATO
Războiul memoriei italo-croate, la fel de viu precum acela dintre România şi Ungaria, este imposibil de gestionat doar prin declaraţii, gesturi şi acţiuni politice. Este, desigur, nevoie şi de factorul timp în rezolvarea unei dileme care, astăzi, ar trebui să ţină doar de dialogul dintre istorici. Pentru că e limpede pentru toţi: nu mai există Fiume, astăzi pe hartă citim Rijeka.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
