Supraviețuirea speciilor de sturioni pe cale de dispariție în regiunea Dunării de Jos este amenințată de braconaj și de traficul de sturioni, potrivit unui raport al Fondului Mondial pentru Natură (World Wide Fund for Nature), transmite ONG-ul într-un comunicat de presă.
Analiza WWF documentează aproape 400 de cazuri de pescuit și comerț ilegal de sturioni în Bulgaria, România și Ucraina care au avut loc între 2016 și 2023, în cadrul cărora au fost afectați peste o mie de indivizi, însă WWF estimează că numerele sunt, în realiate, considerabil mai mari.
„Aceste cifre reprezintă doar vârful aisbergului, deoarece multe cazuri nu au inclus numărul exact de sturioni afectați și, ca fapt comun oricărui tip de activitate ilegală, aceste crime împotriva animalelor sălbatice rămân, în mare parte, nedetectate”, a spus Beate Striebel, WWF – Inițiativa Globală pentru Sturioni.
Principalele constatări ale raportului includ:
- Total cazuri: au fost înregistrate 395 de cazuri de activități ilegale cu sturioni, dintre care 144 în Bulgaria, 157 în România și 94 în Ucraina.
- Tendințe anuale: numărul documentat de cazuri pare destul de stabil în ultimii ani și variază între 50 și 65 de cazuri pe an.
- Unelte ilegale: Carmacele (șiruri tradiționale de cârlige fără nadă așezate în apă) sunt încă utilizate pe scară largă în Bulgaria și România, deși sunt interzise. Numai în Bulgaria, autoritățile au confiscat 988 de carmace, cu o lungime totală de cel puțin 37 de kilometri.
- Sturioni afectați: Raportul înregistrează 1.031 de sturioni afectați, România raportând cel mai mare număr (610), urmată de Ucraina (418) și Bulgaria (3). Cu toate acestea, cifrele reale sunt probabil mult mai mari.
- Puncte fierbinți: principalele puncte fierbinți pentru traficul de sturioni rămân neschimbate: regiunea Vratsa în Bulgaria, Tulcea în România și Odesa în Ucraina.
„Este limpede că țările din regiunea Dunării de Jos încearcă să contracareze infracționalitatea la adresa sturionilor, iar WWF apreciază eforturile depuse de autorități, dar este, de asemenea, clar că trebuie făcut mult mai mult – nu numai de către țări ca Bulgaria, România și Ucraina, ci și de țările de pe întregul continent”, a adăugat Striebel. „Cooperarea sporită între țări, aplicarea strictă a legilor existente și conștientizarea publicului sunt vitale pentru a asigura viitorul acestor specii străvechi de pești.”
Context
Sturionii și peștii cu padelă reprezintă grupul de specii cel mai amenințat la nivel mondial, căutați fiind pentru valorosul caviar. Supraexploatarea a dus la o scădere dramatică a populațiilor de sturioni la nivel mondial, inclusiv în regiunile Dunării și Mării Negre. Bazinul Dunării de Jos este printre ultimele regiuni europene cu populații de sturioni care se auto-reproduc, ceea ce face din această regiune o prioritate pentru conservare.
În ciuda interdicțiilor stricte de pescuit în Bulgaria, Moldova, România, Serbia și Ucraina și a interdicțiilor permanente în alte state ale Mării Negre, activitățile ilegale persistă.
Autoritățile române au raportat, în primele luni ale lui 2024, mai multe cazuri de braconaj piscicol care vizează sturionii. Sute de exemplare capturate în mod ilegal au fost redate mediului natural în ultimii ani.
Pe lângă combaterea braconierilor, mai mulți pași importanți au fost făcuți în ultimele luni în ceea ce privește programele de reproducere și repopulare. Cel mai recent, 700 de pui de nisetru au fost eliberați în Dunăre în apropiere de Isaccea.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: