La 16 aprilie 2021 preşedintele SUA, Joe Biden, şi prim ministrul Japoniei, Yoshihide Suga, au avut o întâlnire la Casa Albă, unde au discutat despre încălzirea climatică şi Jocurile Olimpice de la Tokio, ce urmează să se desfăşoare în această vară, după ce au fost amânate un an. Tema principală a discuţiei, însă, a fost R.P. Chineză. Ameninţările regimului de la Beijing, influenţa tot mai mare în regiunea oceanelor Indian şi Pacific, situaţia drepturilor omului în provincia Xinjiang, a libertăţilor în Hong Kong şi a viitorului Taiwanului au dominat prima vizită a unui lider străin la Washington după preluarea mandatului noii Administraţii.
Ultima dată când liderii SUA şi Japoniei s-au referit la Taiwan într-o declaraţie comună a fost în 1969, când prim-ministrul Eisaku Sato (1964-1972) i-a spus preşedintelui Richard Nixon că menţinerea păcii şi securităţii în regiunea insulei este la fel de importantă ca propria securitate. Cotidianul taiwanez de limbă engleză „Taipei Times” comenta, la 17 aprilie, că acum, după mai bine de jumătate de secol, „deşi a fost formulat cu prudenţă, a fost pentru prima dată când un lider japonez s-a alăturat unui preşedinte SUA într-o declaraţie despre Taiwan de când aliaţii au schimbat recunoaşterea internaţională, în anii 1970, dinspre Taipei spre Beijing”.
R.P. Chineză are nevoie de succese cât mai consistente pentru a recupera prejudiciul enorm de imagine de pe urma pandemiei coronavirus. La 100 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist Chinez, Beijingul îşi propune un control comercial şi strategic în zone întinse. Dar acest lucru se poate înfăptui cu aliaţi fideli. Astăzi, însă, R.P. Chineze îi lipsesc prietenii, mai ales în Asia.
SUA şi Japonia au oficializat prietenia împotriva Chinei comuniste
În grădina cu trandafiri a Casei Albe, preşedintele Joe Biden a declarat presei, în prezenţa prim-ministrului japonez, că ambele ţări sunt „hotărâte” să acţioneze „împreună” „pentru a depăşi provocările ridicate de China în Marea Chinei de Est, Marea Chinei de Sud şi în Coreea de Nord”. Yoshihide Suga a completat că Japonia şi SUA tocmai au convenit asupra unei „alianţe” bazate pe „libertate, democraţie şi drepturile omului”. Ambele state au stabilit că şi-au promis să recunoască „importanţa descurajării militare pentru a menţine pacea şi securitatea în regiune”.
Declaraţiile belicoase la adresa Chinei comuniste au fost făcute în contextul în care Japonia, cel mai vechi partener strategic al SUA în Asia de Est, a fost în ultimele luni ţinta preferată a comunicatelor oficiale ale Beijingului şi ale incursiunilor navelor militare ale acestuia. Postul naţional japonez de radio NHK anunţa la mijlocul lunii aprilie că în 2021 navele chineze au intrat în apele teritoriale ale Japoniei de cel puţin 10 ori, cel mai adesea în jurul insulelor disputate pe care japonezii le denumesc Saenkaku, iar chinezii Diaoyu. Pentru a închide gura criticilor venite de la Tokio, cotidianul în limba engleză al Partidului Comunist Chinez, „Global Times”, consemna la mijlocul lunii aprilie, că „China este mult mai importantă pentru Japonia decât Washingtonul pentru Tokio în ceea ce priveşte comerţul şi economia. China a devenit cea mai importantă destinaţie de export a Japoniei, aceasta consumând peste 22% din bunurile japoneze vândute în străinătate, aşa cum afirmă public Ministerul Finanţelor de la Tokio”. O astfel de replică a venit din partea Beijingului şi în relaţia cu Australia, guvernul de la Canberra fiind „sfătuit” să înceteze demersurile privind o anchetă internaţională care să verifice apariţia şi răspândirea pandemiei coronavirus.
Textul care a incendiat regiunea Asiei de Est a fost cel referitor la „pacea şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan”. SUA şi Japonia au declarat, astfel, interesul major pentru insulă şi pentru independenţa ei de facto faţă de Beijing. Aceasta este cea mai tranşantă declaraţie internaţională despre Taiwan din ultima jumătate de secol şi anunţă o poziţie din ce în ce mai conturată la Washington faţă de susţinerea Taipeiului. În această dispută, acum diplomatică, R.P. Chineză nu are nici un aliat în regiune.
Declaraţia despre Taiwan, scria cel mai important cotidian de limbă engleză care apare la Hong Kong, „South China Morning Post”, la 16 aprilie, „a înfuriat” Beijingul şi, probabil, vor urma reacţii pe măsură. De mai mulţi ani, R.P. Chineză ameninţă că „orice pas” în direcţia proclamării independenţei Taiwanului va primi replica „nemiloasă”. Cele mai multe state şi companii multinaţionale au fost anunţate că vor fi sancţionate comercial şi financiar, prin oprirea legăturilor cu piaţa chineză. Alţii, precum SUA, Australia şi India, au fost asiguraţi că replicile vor fi şi „de altă natură”.
R. P. Chineză: singură în faţa Republicii China (Taiwan)?
Paradoxal, deşi în momentul de faţă Republica China (Taiwan) mai are relaţii diplomatice cu doar 15 state ale lumii şi a fost exclusă din majoritatea instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale, susţinerea pentru insulă a crescut în ultima vreme. Nu puţine au fost replicile tăioase faţă de Beijing, la presiunile regimului comunist de a se renunţa la vizite oficiale la Taipei sau la legături bilaterale. Chiar şi în interiorul Uniunii Europene există un curent din ce în ce mai consolidat, condus de Cehia şi Olanda, care susţine instituirea relaţiilor diplomatice cu Taiwan dacă insula şi-ar declara independenţa.
Cu atât mai mult declaraţia comună a preşedintelui SUA şi a prim-ministrului Japoniei, din 16 aprilie, a provocat reacţia viguroasă a Chinei comuniste.
Oficiosul în limba engleză al Partidului Comunist Chinez, „Global Times”, scria la 17 aprilie că „acţionând ca un vasal al SUA, Japonia şi-a intensificat intervenţia în afacerile Chinei deoarece liderii Japoniei şi SUA au făcut din China un punct central al întâlnirii lor şi, pentru prima dată în jumătate de secol, au menţionat Taiwanul chinez în declaraţia lor comună”. „Menţionarea Taiwanului, au continuat oficialii de la Beijing, va trimite un semnal greşit şi va aduce speranţe deşarte separatiştilor din Taiwan. Acest lucru va duce la instabilitate regională”. Într-un alt text, remis de Ambasada R.P. Chineze la Tokio către Ministerul japonez de Externe la 17 aprilie, Beijingul susţine că „Japonia a întreprins acţiuni negative în ceea ce priveşte problemele legate de China, afectând grav încrederea politică reciprocă dintre cele două părţi şi perturbând eforturile de a dezvolta relaţiile bilaterale”.
Ar putea exista reacţii ale R.P. Chineze, acum, la acest afront unic în ultima jumătate de secol?
Acum, nu.
China comunistă se află, în 2021, la cea mai joasă cotă de încredere pe pieţele mondiale după ce, de mai bine de un an, întreaga planetă cunoaşte ravagiile pandemiei coronavirus. Pe de altă parte, se înmulţesc criticile şi semnalele potrivit cărora regimul de la Beijing încheie contracte oneroase cu partenerii vulnerabili din Asia, Africa şi Europa. Dacă protestele guvernelor din Zambia sau Sri Lanka nu au avut ecoul scontat faţă de prevederile contractelor de construire de infrastructură de către companii chineze în schimbul obţinerii de porturi, mine şi terenuri, recentul apel al Muntenegrului, de a fi salvat de datoria de 1 miliard de euro către R.P. Chineză, a avut un ecou în Uniunea Europeană. Muntenegru a fost practic cumpărat de o companie de construcţii de autostrăzi din R.P. Chineză: în schimbul împrumutului, şi dacă ratele nu sunt plătite la timp, chinezii îşi pot însuşi ce vor, în special terenuri şi infrastructură energetică. Cum pandemia coronavirus a închis turismul micii republici de la Marea Adriatică, R.P. Chineză poate beneficia de valori industriale şi imobiliare de 1 miliard de euro.
Tot mai multe state, inclusiv România, au exclus compania chineză Huawei din strategiile de implementare a reţelelor 5 G. Totodată, proiectul „Un Drum, O Centură”, lansat de preşedintele Xi Jinping în 2013, dă semne de oboseală. R.P. Chineză nu dispune nici de atâţia bani şi nici de atâta influenţă cât a promis. Recentul dezastru diplomatic al Beijingului, în Europa Centrală şi de Sud Est, când nu a reuşit să convingă lideri de state şi de guverne din regiune de a intra în videoconferinţă cu preşedintele Xi Jinping este ultimul dintre argumente.
Relaţiile R.P. Chineze cu statele Asiei de Est şi de Sud-Est sunt îmbucurătoare din punct de vedere comercial dar vulnerabile din punct de vedere strategic. Beijingul nu are în această regiune nici un aliat cu excepţia lagărului politic şi ideologic intitulat R.P.D. Coreeană. Lagăr care, însă, mai mult costă decât aduce beneficii. Vizita din luna mai la Washington a preşedintelui Coreei de Sud, Moon Jae-in, va afirma cu tărie nu doar izolarea regimului comunist de la Phenian dar şi slăbiciunile Beijingului în menţinerea în viaţă a acestei tiranii.
Japonia a anunţat că în acest an va efectua cele mai importante manevre militare din ultimii 30 de ani, la frontierele cu India, din munţii Himalaya, au fost semnalate ciocniri între grăniceri în anul care a trecut, relaţia cu Vietnamul comunist este una deosebit de stridentă, regimul de la Hanoi revendicând insule din spaţiul marin dominat de chinezi. Alte state, precum Filipine sau Coreea de Sud nu au anunţat niciodată până acum intenţia de a îndulci asperităţile din relaţiile cu Beijingul.
Chiar dacă un colos demografic, economic şi militar, R.P. Chineză este foarte singură. Iar retorica războinică la adresa Taiwanului, pe fondul ambiţiilor din ce în ce mai evidente de supremaţie strategică regională, nu face decât să adune forţele răzleţite ale tuturor celor care se tem şi se opun Beijingului.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
